Ascultă Radio România Iași Live

DNA: Primarul comunei sucevene Broşteni, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

DNA: Primarul comunei sucevene Broşteni, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

Publicat de , 8 iulie 2019, 16:51

Nicolae Chiriac, la data faptelor primar al comunei Broşteni din judeţul Suceava, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de fraudă cu fonduri europene.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae Chiriac, la data faptelor primar al oraşului Broşteni, judeţul Suceava, şi reprezentant al Asociaţiei Crescătorilor de Animale ‘Ciobănaşul’ Broşteni, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, şi participaţie improprie sub forma instigării la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Asociaţia Crescătorilor de Animale ‘Ciobănaşul’ Broşteni, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2010 – 2012, Nicolae Chiriac, în calitate de reprezentant al Asociaţiei Crescătorilor de Animale ‘Ciobănaşul’ Broşteni, ar fi depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false şi inexacte, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă.

‘Unul dintre aceste documente (un contract de închiriere a unei păşuni, încheiat între Consiliul Local al oraşului Broşteni, judeţul Suceava, şi Asociaţia Crescătorilor de Animale ‘Ciobănaşul’ Broşteni) a fost încheiat în baza unei hotărâri de consiliu local din anul 2010, adoptată cu nerespectarea prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de concesiune de lucrări şi servicii publice’, se precizează în comunicat.

În acelaşi context, arată anchetatorii, în campania agricolă din 2013, Nicolae Chiriac i-ar fi cerut preşedintelui în drept al asociaţiei să depună la APIA acelaşi tip de documente (al căror conţinut şi modalitate de întocmire acesta din urmă nu le cunoştea) pentru a obţine, în mod necuvenit, subvenţii pe suprafaţă pentru terenurile cu destinaţia păşune situate pe raza oraşului Broşteni, judeţul Suceava.

‘Prin aceste demersuri au fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 3.750.985 lei’, menţionează procurorii.

DNA informează că în cauză APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.745.049 lei, sumă la care se adaugă accesoriile fiscale calculate la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului principal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:46

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

Poliţiştii chemaţi în urmă cu câteva zile de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ la Secţia de Ortopedie a unităţii...

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ
Resturi din drona doborâtă lângă Padina au fost identificate în judeţele Buzău şi Brăila
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:12

Resturi din drona doborâtă lângă Padina au fost identificate în judeţele Buzău şi Brăila

Resturi din drona doborâtă astăzi de un pilot român al unui avion F-16, dar şi resturi de rachetă aer-aer au fost identificate în judeţele...

Resturi din drona doborâtă lângă Padina au fost identificate în judeţele Buzău şi Brăila
Primarii trebuie să grăbească finalizarea lucrărilor şi raportarea lor dacă acestea s-au făcut prin PNRR
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:11

Primarii trebuie să grăbească finalizarea lucrărilor şi raportarea lor dacă acestea s-au făcut prin PNRR

Ministrul interimar al Dezvoltării le atrage atenţia primarilor din localităţile unde se derulează investiţii prin PNRR că trebuie să...

Primarii trebuie să grăbească finalizarea lucrărilor şi raportarea lor dacă acestea s-au făcut prin PNRR
Deficitul bugetar al României a scăzut la 2% din PIB în primele șase luni din 2026
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:07

Deficitul bugetar al României a scăzut la 2% din PIB în primele șase luni din 2026

Deficitul bugetar al ţării noastre a scăzut la 2% din Produsul Intern Brut în primele șase luni din acest an, potrivit datelor publicate astăzi...

Deficitul bugetar al României a scăzut la 2% din PIB în primele șase luni din 2026
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 07:59

Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară în încercarea de a respecta angajamentele din PNRR

Parlamentul se reuneşte săptămâna viitoare într-o sesiune extraordinară, convocată, în primul rând, în vederea adoptării unor legi...

Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară în încercarea de a respecta angajamentele din PNRR
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 07:58

Reacții din străinătate în cazul doborârii unei drone în spațiul aerian al României

De la sediul central al Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles, ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, spune că doborârea dronei de către...

Reacții din străinătate în cazul doborârii unei drone în spațiul aerian al României
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 07:54

Trei directori din companii de stat de armament au fost reţinuţi de DNA

UPDATE – Tribunalul Bucureşti a decis vineri ca cei trei directori din industria de apărare acuzaţi de corupţie să fie plasaţi în arest...

Trei directori din companii de stat de armament au fost reţinuţi de DNA
Prim plan vineri, 24 iulie 2026, 12:50

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă

Au început lucrările de consolidare și modernizare a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, după predarea amplasamentului către constructor....

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă