(AUDIO) Protest Reset Iași pentru decizia CCR privind pensiile magistraților
Publicat de Andreea Drilea, 10 februarie 2026, 12:23
Asociația civică Reset Iași a desfășurat, astăzi, un protest în fața Curții de Apel din municipiu, în așteptarea unei decizii a CCR asupra proiectului care reglementează pensiile magistraților.
Activiștii solicită ca, mâine, Curtea Constituțională să se pronunțe asupra proiectului care scade pensiile magistraților şi le creşte vârsta de pensionare, deoarece – în caz contrar – România riscă să piardă fonduri din PNRR, de peste 230 de milioane de euro.
Președintele RESET Iași, Daniela Mitrofan, a subliniat că amânările repetate provoacă neîncredere între cetățeni și instituțiile statului: ”Astăzi la Iași ne-am dorit să marcăm ziua de 10 februarie pentru că mâine, 11 februarie, CCR va reveni în sală pentru a decide dacă vor spune ce vor face cu pensiile speciale. Deja în ultimile luni, din decembrie și până acum, este a patra amânare, au mai fost și alte amânări în trecut. Deja este foarte mult, vedem că nu își asumă responsabilitatea. În trecut, practic, această lege a pensiilor a fost declarată neconstituțională. Acum se găsesc tot felul de tertipuri, de la plecări din ședințe, lipse de cvorum. România stă în momentul acesta în decizia Curții Constituționale pe care o așteaptă. Noi considerăm că este important ca judecătorii să înțeleagă că cetățenii au nevoie de predictibilitate, iar o instituție a statului, precum CCR-ul, poate să vină să decidă și prin felul acesta nu se mai creează acest decalaj între cetățeni și o instituție a statului. Încrederea cetățenilor va scădea și mai mult pe fondul evenimentelor din ultimii ani.”
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)