Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Pelerinajul „Calea Sfinților”, diseară la Iași

(AUDIO) Pelerinajul „Calea Sfinților”, diseară la Iași

Publicat de Gabriela Rotaru, 12 octombrie 2025, 12:08

Aproximativ 20 de mii de pelerini veniți din toată țara și din străinătate așteaptă la un rând de câţiva kilometri, pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.

Până astăzi dimineață, peste 109 mii de oameni au trecut pe la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași.

Diseară, de la ora 19:00, va avea loc Pelerinajul „Calea Sfinților”.

Ca și în anii precedenți, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi purtate în procesiune pe traseul Mitropolie – Maternitatea „Cuza Vodă” – Biserica „Sfântul Sava” – Mănăstirea „Trei Ierarhi”.

Credincioşii care vin zilele acestea la Iaşi se pot se închina şi la moaştele Sfântului Grigorie Palama, care au fost aduse, în cursul nopţii, de o delegaţie din Grecia, condusă de IPS Filoteos, mitropolitul Tesalonicului.

Despre acest sfânt ne vorbește purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor, Lucian Apopei:  Alaiul slujitorilor Sfintelor Altare, împreună cu pelerinii, vor porni de la Catedrala Mitropolitană pe binecunoscutul traseu, același ca în ultimii ani. Prima oprire va fi în dreptul capelei Nașterea Domnului și Sfinții Cozma și Damian a Maternității Cuza Vodă din Iași. A doua oprire, în fața Bisericii Sfântul Sava, iar a treia oprire, în dreptul Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, înainte de a se ajunge la Catedrala Mitropolitană, unde, în jurul orei 20.30, Sfintele Moaște vor fi așezate din nou spre închinare. Este o atmosferă frumoasă pe calea Sfinților, Înălțătoare, o comuniune sfântă între oameni și Sfinți, între cer și pământ, între oameni și oameni, dacă vreți, ceea ce nu e puțin lucru.

(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO doxologia.ro/ arhiva)

(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 08:56

(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod

Două persoane au fost găsite carbonizate într-un autoturism care a lovit un cap de pod, iar apoi a fost cuprins de flăcări, a informat...

(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod
(AUDIO) Învățământul ieșean pierde peste 700 de norme didactice într-un singur an
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 08:38

(AUDIO) Învățământul ieșean pierde peste 700 de norme didactice într-un singur an

În acest an școlar, în județul Iași, sunt peste 700 de norme didactice mai puține față de anul trecut. Liderul Uniunii Sindicatelor Libere...

(AUDIO) Învățământul ieșean pierde peste 700 de norme didactice într-un singur an
Dronă încărcată cu explozibil, neutralizată în apropiere de brațul Sulina
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 19:45

Dronă încărcată cu explozibil, neutralizată în apropiere de brațul Sulina

Un fragment de dronă aeriană încărcat cu explozibil, care plutea la aproximativ 5 mile marine est de intrarea pe braţul Sulina, a fost...

Dronă încărcată cu explozibil, neutralizată în apropiere de brațul Sulina
(AUDIO) Raliul Iașului dă startul unei noi ediții. Peste 50 de echipe intră în competiție
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 16:15

(AUDIO) Raliul Iașului dă startul unei noi ediții. Peste 50 de echipe intră în competiție

Raliul Iașului se desfășoară în acest sfârșit de săptămână și aliniază, la start, peste 50 de echipe, mai puține decât în anii...

(AUDIO) Raliul Iașului dă startul unei noi ediții. Peste 50 de echipe intră în competiție
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 14:41

(AUDIO) Iași: Peste 150 de microbuze școlare noi, în județul Iași

În noul an școlar, în județul Iași vor funcționa peste 150 de microbuze noi. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean...

(AUDIO) Iași: Peste 150 de microbuze școlare noi, în județul Iași
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 13:01

(AUDIO) Iași: Acord de colaborare între Institutul „Matei Balș” și Rețeaua Medicală Arcadia pentru prevenirea bolilor transmisibile

Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București și Rețeaua Medicală Arcadia au semnat, astăzi, la Iași, un acord de...

(AUDIO) Iași: Acord de colaborare între Institutul „Matei Balș” și Rețeaua Medicală Arcadia pentru prevenirea bolilor transmisibile
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 12:56

(AUDIO) Iași: Peste 300 de poziții de directori și directori adjuncți de școli sunt scoase la concurs în aces an

Peste 300 de poziții de directori și directori adjuncți de școli din județul Iași sunt scoase la concurs în aces an. Anunțul a fost făcut...

(AUDIO) Iași: Peste 300 de poziții de directori și directori adjuncți de școli sunt scoase la concurs în aces an
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 11:51

(AUDIO) Iași: Raliul Iașului schimbă circulația în oraș. Unde sunt instituite restricții

Startul Raliului Iașului aduce, începând din această seară, restricții de circulație și modificări în transportul public din municipiu....

(AUDIO) Iași: Raliul Iașului schimbă circulația în oraș. Unde sunt instituite restricții