Ascultă Radio România Iași Live

„Am fost și eu cândva acolo”, spectacol de dans contemporan cu premiera la Suceava

Publicat de Andreea Drilea, 25 mai 2026, 11:34


Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava aduce săptămâna aceasta în atenția publicului premiera unui spectacol coregrafic, o formă de expresie artistică al cărei limbaj nartiv folosește coduri unice ale mișcării corporale. Am fost și eu cândva acolo este un spectacol de dans contemporan semnat de Georgiana Constantinescu, reprezentând lucrarea practică de licență realizată în cadrul programului de studii Coregrafie al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.

Spectacolul pornește de la imaginea vieții care se derulează, înainte de final, ca o succesiune de cadre esențiale. Într-un spațiu aflat la granița dintre memorie și dispariție, trecutul revine fragmentar, prin chipuri, gesturi, relații și emoții care au modelat existența unui om. Mișcarea devine un limbaj al rememorării, în care timpul se comprimă, se fracturează și se reconfigurează scenic. Fiecare secvență deschide o urmă afectivă, un loc interior în care ceea ce a trecut continuă să pulseze.

Între ceea ce am fost, ceea ce am pierdut și ceea ce rămâne din noi, spectacolul ridică o întrebare simplă și neliniștitoare: Dacă ai privi înapoi pentru ultima oară, unde te-ai întoarce?

Echipa artistică:

Regia și coregrafia: Georgiana Constantinescu

Consultant regie: Daniel Bucur

Scenografie: Andreea Carina Vasile

Voce: Clara Popadiuc

Video: Mihai Nistor

Realizare costume: Jeni Stănilă

Distribuția: Georgiana Constantinescu, Emilian Costin, Mădălina Glodeanu, Darius Onălău, Ariiana Alerhush, Tudor Mancaș, Andrada Costin, Ștefan Tucaliuc, Gabriela Toma, Nicole Bădoi.

Profesor coordonator: Lector. univ. dr. Sandra Elizabeth Mavhima

Premiera spectacolului Am fost și eu cândva acolo este programată sâmbătă, 30 mai, de la ora 19:00, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava. Intarea este liberă în limita locurilor disponibile și doar în baza unei rezervări făcute pe platforma https://bilet.ro/…/am-fost-si-eu-candva-acolo-18307-59451

Pentru a afla mai multe informații despre evenimentele teatrului, vă rugăm să urmăriți paginile noastre: www.facebook.com/teatrulmateivisniec.ro/,  www.instagram.com/teatrul.matei.visniec.suceava, www.teatrulmateivisniec.ro.

European Lectures 2026: „Dincolo de extremism: Derive antidemocratice și rolul educației civice”
Evenimente joi, 22 octombrie 2026, 10:56

European Lectures 2026: „Dincolo de extremism: Derive antidemocratice și rolul educației civice”

European Lectures 2026: „Dincolo de extremism: Derive antidemocratice și rolul educației civice” 29 octombrie, ora 18:00 Sala „B. P....

European Lectures 2026: „Dincolo de extremism: Derive antidemocratice și rolul educației civice”
Radio Iași – la 85 de ani, evenimente în comunitatea românilor din Spania. Distincții pentru constanță în jurnalism, la Getafe-Madrid și turneu agricol în zona El Molar
Evenimente joi, 22 octombrie 2026, 06:21

Radio Iași – la 85 de ani, evenimente în comunitatea românilor din Spania. Distincții pentru constanță în jurnalism, la Getafe-Madrid și turneu agricol în zona El Molar

În perioada 24–27 octombrie 2026, Radio România Iași va participa, la inițiativa redactorului Petronela Cotea Mihai și în contextul...

Radio Iași – la 85 de ani, evenimente în comunitatea românilor din Spania. Distincții pentru constanță în jurnalism, la Getafe-Madrid și turneu agricol în zona El Molar
Iași, 23 oct, ora 19, în Concertul Filarmonicii Moldova, laureatul Concursului Enescu 2026, violonistul Francesco Papa
Evenimente miercuri, 21 octombrie 2026, 15:40

Iași, 23 oct, ora 19, în Concertul Filarmonicii Moldova, laureatul Concursului Enescu 2026, violonistul Francesco Papa

Vineri, 23 octombrie 2026 (Ora 19:00) – Casa de Cultură a Studenților Orchestra Simfonică va evolua sub bagheta dirijorului Sander Teepen....

Iași, 23 oct, ora 19, în Concertul Filarmonicii Moldova, laureatul Concursului Enescu 2026, violonistul Francesco Papa
CRONOGRAFIA FIRELOR – O istorie de familie țesută în memoria timpului Expoziție de goblenuri / Daniela Lariu-Rusu
Evenimente marți, 20 octombrie 2026, 12:28

CRONOGRAFIA FIRELOR – O istorie de familie țesută în memoria timpului Expoziție de goblenuri / Daniela Lariu-Rusu

Muzeul „Poni-Cernătescu” organizează în perioada 30 octombrie – 6 noiembrie 2026, expoziția de goblenuri „CRONOGRAFIA FIRELOR – O...

CRONOGRAFIA FIRELOR – O istorie de familie țesută în memoria timpului Expoziție de goblenuri / Daniela Lariu-Rusu
Evenimente marți, 20 octombrie 2026, 10:50

Festivalul Folcloric „Ioan Cobâlă” revine la Botoșani. Două zile de muzică tradițională, artiști consacrați și orchestre de referință.

Consiliul Județean Botoșani, prin Centrul Cultural Botoșani, organizează în perioada 11–12 noiembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a...

Festivalul Folcloric „Ioan Cobâlă” revine la Botoșani. Două zile de muzică tradițională, artiști consacrați și orchestre de referință.
Evenimente luni, 19 octombrie 2026, 09:27

„IAȘI MUSIC EXPERIENCE 2026” – Festivalul tinerilor muzicieni revine la Iași

Asociația Excelență pe Portativ, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Casa de Cultură a Studenților Iași, Tone Track, Petran Music...

„IAȘI MUSIC EXPERIENCE 2026” – Festivalul tinerilor muzicieni revine la Iași
Evenimente luni, 19 octombrie 2026, 06:10

Les Films de Cannes à Iași, ediția a X-a

Toamna aceasta, Iașul devine locul de întâlnire al cinefililor, odată cu o nouă ediție Les Films de Cannes à Iași. Timp de trei zile,...

Les Films de Cannes à Iași, ediția a X-a
Evenimente vineri, 16 octombrie 2026, 15:19

(AUDIO) 16 oct, ora 19:00, Premieră absolută în Festivalul Muzicii Românești ed. 28, concertul final

Festivalul Muzicii Românești 2026, seară finală cu lucrări de George Enescu – Rapsodia nr 1, Carmen Petra Basacopol – Concert pentru pian op...

(AUDIO) 16 oct, ora 19:00, Premieră absolută în Festivalul Muzicii Românești ed. 28, concertul final