Ascultă Radio România Iași Live

Arhiepiscopia Sucevei a trimis al doilea convoi umanitar în Ucraina, cu 30 de tone de produse alimentare şi de strictă necesitate

Publicat de Andreea Drilea, 1 martie 2022, 18:48

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat al doilea convoi umanitar, în cadrul programului de sprijin al refugiaţilor, constând în 30 de tone de produse alimentare, de igienă şi de strictă necesitate, ce va ajunge în Ucraina.

Potrivit Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la Aşezământul ‘Sfântul Ierarh Leontie’ din Rădăuţi, unul dintre cele patru puncte de colectare organizate în eparhie, voluntari, clerici şi mireni au sortat, pregătit şi încărcat produsele în cele 11 mijloace de transport ce se vor îndrepta spre Cernăuţi şi alte zone afectate.

Aceste ajutoare sunt destinate celor care au decis să nu plece din Ucraina sau care, din diferite motive, nu pot pleca, adăpostindu-se în buncăre, staţii de metrou, subsoluri ale clădirilor ori alte spaţii de apărare improvizate.

Sursa citată menţionează că sunt maşini care transportă produse destinate exclusiv sprijinirii familiilor cu copii mici: scutece, produse de igienă, lapte praf, suplimente nutritive, pături.

La constituirea acestui convoi umanitar au contribuit şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, prin Protoieria Caracal, care a trimis 3 tone de alimente şi pături, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, care a donat 7 tone de produse, dar şi numeroase persoane, organizaţii nonguvernamentale, agenţi economici sau instituţii din România şi din afara graniţelor ţării, ‘într-un extraordinar gest de solidaritate şi iubire de aproapele’.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a fost prezent atât la Aşezământul ‘Sfântul Ierarh Leontie’ pentru a binecuvânta şi supraveghea îndeaproape lucrarea de organizare a convoiului umanitar, cât şi la punctul de trecere a frontierei Siret, însoţind delegaţia până la încheierea formalităţilor vamale.

ÎPS Calinic a mers şi la centrul de coordonare a voluntarilor, pentru a afla ultimele detalii şi a discuta despre oportunitatea diversificării măsurilor de intervenţie şi le-a adresat mulţumiri tuturor voluntarilor şi un cuvânt de încurajare celor greu încercaţi.

Totodată, în punctele de asistenţă social-filantropică din punctul de trecere a frontierei Siret şi din Gara Suceava au fost suplimentate stocurile de apă, alimente, produse de igienă, pături, medicamente şi jucării.

Echipele de voluntari, care cuprind şi vorbitori de limbă ucraineană, distribuie alimentele, îi direcţionează către locurile de cazare pe cei care nu au unde să se adăpostească, oferă informaţii privind călătoria pe teritoriul României şi sprijin în alegerea mijloacelor de transport.

De asemenea, ‘este asigurată în permanenţă asistenţa spirituală, atât de necesară în aceste clipe de încercare’, subliniază sursa citată.

Toate aceste acţiuni de sprijin sunt realizate în strânsă colaborare cu Consulatul General al României la Cernăuţi, dar şi cu autorităţile locale şi instituţiile abilitate să intervină, comunicându-se în permanenţă informaţii relevante privind evoluţia situaţiei.

Cei care doresc să se alăture acestor acţiuni umanitare sunt îndemnaţi să ia legătura cu preotul paroh sau să doneze în conturile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în lei – RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014 şi în euro – RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110, deschise la Banca Comercială Română, cu menţiunea ‘sprijin refugiaţi Ucraina’.

(AGERPRES/Foto radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral astăzi, după...

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral