Fum din ghena intre et 1-2, sectia Chirurgie din Spitalul Judetean. ISU NT
În jurul orei 22:52, pompierii pietreni au fost înștiințați despre faptul că se simte miros de fum pe casa scării, la etajul 2 (secția Chirurgie) al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că dintr-o ghenă (în care erau țevi) se degajă fum din cauza unei țigări nestinse ce a fost aruncată peste materiale combustibile.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, dar și pentru evacuarea fumului.
Nu au fost victime. Nu a fost necesară evacuarea personalului medical, nici a pacienților.
Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”
Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități – a...