Ascultă Radio România Iași Live

Aeroportul Ştefan cel Mare din Suceava va avea un al treilea terminal

12 ianuarie 2026, 17:46

Aeroportul Ştefan cel Mare din Suceava va avea un al treilea terminal, a anunţat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Şoldan.

Potrivit acestuia, noul terminal, care va fi cel mai mare de până acum, cu o suprafaţă de 11.000 metri pătraţi, urmează a fi lansat în licitaţie în această lună.

‘Luna aceasta dăm drumul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia celui de-al treilea terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare Suceava, cel mai mare de până acum, cu o suprafaţă de aproximativ 11.000 de metri pătraţi, de trei ori mai mare decât terminalele existente. Astăzi avem un aeroport aglomerat şi limitat ca spaţiu, dar important este că am început, încă din primul an de mandat, cea mai mare modernizare din istoria aeroportului nostru. Odată cu investiţiile demarate, sperăm să convingem companiile aeriene să deschidă noi zboruri de la Suceava către destinaţii europene dorite de suceveni’, a afirmat şeful CJ Suceava.

Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava a încheiat anul 2025 cu un trafic total de 769.608 pasageri, în creştere cu 3,06% faţă de anul precedent, şi cu 7.070 de mişcări de aeronave, mai mult cu 2,37% faţă de 2024.

Gradul mediu de ocupare al aeronavelor a fost de aproximativ 90%, indicatori care arată că rutele operate de la Suceava sunt foarte solicitate.

În luna decembrie 2025 au fost introduse noi rute spre Italia, Germania, Belgia, Marea Britanie şi Cipru.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)

(AUDIO) FILIT revine la Iași cu cea de-a 14-a ediție (21 – 25 octombrie)
Prim plan miercuri, 21 octombrie 2026, 05:45

(AUDIO) FILIT revine la Iași cu cea de-a 14-a ediție (21 – 25 octombrie)

În perioada 21-25 octombrie, Iașul găzduiește cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere, FILIT. Programul...

(AUDIO) FILIT revine la Iași cu cea de-a 14-a ediție (21 – 25 octombrie)
Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli
Prim plan miercuri, 21 octombrie 2026, 05:31

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli

Federațiile sindicale din educație cer măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli după atacul de la Bistrița, unde un elev de 13...

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli
Sudul Italiei rămâne fără alimente de bază din cauza protestelor transportatorilor
Prim plan miercuri, 21 octombrie 2026, 05:29

Sudul Italiei rămâne fără alimente de bază din cauza protestelor transportatorilor

Patru zile de proteste ale transportatorilor rutieri din sudul Italiei au provocat probleme în aprovizionarea magazinelor şi benzinăriilor....

Sudul Italiei rămâne fără alimente de bază din cauza protestelor transportatorilor
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus jurământul la Palatul Cotroceni
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 20:29

Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus jurământul la Palatul Cotroceni

UPDATE ora 20:00 – Echipa premierului Luca Niculescu a depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni şi îşi începe imediat...

Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus jurământul la Palatul Cotroceni
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 20:15

Nicuşor Dan: Există o aşteptare a românilor pentru reforme şi astea trebuie îndeplinite sau măcar începute

Există o aşteptare a românilor pentru reforme, iar acestea trebuie îndeplinite sau măcar începute, a declarat, marţi, preşedintele Nicuşor...

Nicuşor Dan: Există o aşteptare a românilor pentru reforme şi astea trebuie îndeplinite sau măcar începute
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 19:23

(AUDIO) Vaccinurile împotriva pestei micilor rumegătoare ajung în România pe 24 octombrie

România urmează să primească vaccinurile împotriva pestei micilor rumegătoare, puse la dispoziție de către Comisia Europeană, sâmbătă, 24...

(AUDIO) Vaccinurile împotriva pestei micilor rumegătoare ajung în România pe 24 octombrie
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 18:07

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași: O comunitate științifică internațională reunită la Iași cu ocazia ediției 30 a conferinței ICSTCC 2026

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, prin Facultatea de Automatică și Calculatoare, găzduiește, în perioada 21–24 octombrie...

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași: O comunitate științifică internațională reunită la Iași cu ocazia ediției 30 a conferinței ICSTCC 2026
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 17:15

Botoşani: Medicul acuzat de moartea în Maternitate a unei mămici de 25 de ani a primit dreptul de a fi reangajat

Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ Botoşani a fost obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop,...

Botoşani: Medicul acuzat de moartea în Maternitate a unei mămici de 25 de ani a primit dreptul de a fi reangajat