Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu
Publicat de Andreea Drilea, 21 octombrie 2026, 11:40
UPDATE ora 12:10 – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu.
Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Culturii.
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marţi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. AGERPRES
UPDATE ora 11:00 – Premierul Luca Niculescu a declarat miercuri, după ceremonia de predare-primire de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, că Pilonul II de pensii va continua să funcţioneze în forma actuală.
El a subliniat că nu există nicio intenţie de a-l modifica.
Premierul a mai transmis că unul dintre cuvintele de ordine pe care România trebuie să le aibă este ,,predictibilitate”.
Luca Niculescu: Pe Pilonul 2 de pensii, răspunsul este foarte clar – nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii. Sunt aproximativ 12% din Produsul Intern Brut, sunt economiile a milioane de români acolo. Unul dintre cuvintele de ordine pe care România trebuie să le aibă este predictibilitate. Pilonul 2 există și va exista exact așa cum este. Rador
UPDATE ora 9:30 – Marian Neacşu (PSD) a preluat miercuri funcţia de ministru de Interne, în cadrul unei ceremonii de predare-primire desfăşurate la sediul ministerului.
Marian Neacşu a fost întâmpinat de fostul ministru Cătălin Predoiu şi de o gardă de onoare. După ce a fost intonat imnul naţional, cei doi demnitari au intrat în sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Guvernul Niculescu a fost învestit marţi de Parlament cu votul a 280 de parlamentari. Marian Neacşu este viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Interne.
În timpul audierilor desfăşurate luni la Parlament, Marian Neacşu a declarat că în MAI există o subevaluare a personalului, în sensul că din cele 160.000 de posturi disponibile sunt ocupate în acest moment circa 127.000.
‘Asupra lucrurilor legate de buget: şi Ministerul de Interne, ca majoritatea ministerelor, are nevoie de activitatea de rectificare pentru a putea face faţă provocărilor care îi stau în faţă din perspectiva asigurării financiare până la finele anului, în ceea ce priveşte o parte din cheltuielile salariale, cheltuielile cu bunurile, serviciile şi am înţeles de la colegii din minister că unul dintre produsele deficitare de care avem neapărat nevoie sunt carburanţii. Mai sunt necesari bani – şi au fost probabil subevaluaţi la alcătuirea bugetului – pentru cheltuielile cu caracter social, respectiv pensiile celor aproape 130.000 de cadre pensionate din cadrul Ministerului de Interne’, a afirmat Neacşu. AGERPRES
Premierul Luca Niculescu va participa miercuri la preluarea mandatelor de către noii miniştri de la Investiţii şi Proiecte Europene, Externe, Educaţie, Apărare şi Cultură.
Potrivit programului anunţat de Biroul de presă al Guvernului, prim-ministru Luca Niculescu va merge la:
* Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – ora 9:00; preluarea mandatului de către noul ministru, Alexandru Mihai Ghigiu
* Ministerul de Externe – ora 9:40; preluarea mandatului de către noul ministru Dan Neculăescu
* Ministerul Educaţiei şi Cercetării – 10:15; preluarea mandatului de către noul ministru Sorin Costreie
* Ministerul Apărării Naţionale – 11:00; preluarea mandatului de către noul ministru Ştefan Radu Oprea
* Ministerul Culturii – 11:45; preluarea mandatului de către noul ministru al Culturii, Ioana Ciocan.
Noul Cabinet Niculescu a depus marţi seara jurământul la Palatul Cotroceni şi a avut o primă şedinţă de Guvern. AGERPRES/FOTO rador.ro