Parlament – buget2026/Dezbateri cu ordonatorii de credite în comisiile de buget-finanţe
Publicat de Andreea Drilea, 17 martie 2026, 06:26
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 intră marţi în dezbaterea Comisiilor reunite de buget-finanţe de la Camera Deputaţilor şi Senat, parlamentarii urmând să întocmească rapoarte pe fiecare ordonator de credite.
Luni, între orele 18:00 şi 22:00, au fost programate şedinţe comune ale comisiilor de specialitate pentru examinarea proiectului bugetului, avizarea şi depunerea avizelor la comisiile de buget. Proiectul a fost discutat în comisiile de specialitate cu fiecare ordonator principal de credite şi avizat favorabil.
Marţi, vor fi dezbateri în Comisiile de buget cu ordonatorii principali de credite şi se vor elabora rapoartele pe proiectul de buget şi pe cel al asigurărilor sociale.
Şedinţele Comisiilor pentru buget ale Parlamentului vor avea loc exclusiv cu prezenţă fizică. Preşedintele Comisiei pentru buget de la Senat, Maria Gabriela Horga, şi preşedintele Comisiei de buget de la Camera Deputaţilor, Bogdan Huţucă, au solicitat Birourilor permanente reunite ca şedinţele pe buget să se facă exclusiv cu prezenţă fizică şi nu hibrid ca în anii anteriori.
‘Vă adresăm rugămintea ca dezbaterea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2026 şi a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, care se va desfăşura în şedinţa comună a celor două Comisii pentru buget, să fie realizată exclusiv cu prezenţă fizică, iar în cazul demnitarilor care sunt în imposibilitatea de a participa fizic să li se asigure prezenţa printr-un ‘înlocuitor’. Menţionăm că acest lucru este necesar întrucât dezbaterile legilor bugetare anuale prezintă o complexitate deosebită, se întind pe durata mai multor zile şi implică intervenţia demnitarilor în timp real, fără sincope de comunicare’, se arăta în solicitarea celor doi preşedinţi de comisii adresată conducerii Parlamentului.
Şedinţa de plen comun pentru dezbaterea celor două proiecte începe miercuri de la ora 16:00 şi continuă joi, când va fi şi votul final.
Guvernul a adoptat joia trecută proiectul de buget pe anul 2026.
Premierul Ilie Bolojan spunea că bugetul pentru acest an este construit într-un context economic dificil şi trebuie să răspundă simultan mai multor provocări. Guvernul trebuie să reducă deficitul bugetar, să menţină un nivel ridicat al investiţiilor, să gestioneze costul ridicat al dobânzilor, să eficientizeze administraţia publică şi, în acelaşi timp, să pună economia pe baze mai sănătoase, după cum afirma, săptămâna trecută, premierul. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro