Ascultă Radio România Iași Live

Mihai Dimian – numit ministru al Educaţiei

Mihai Dimian – numit ministru al Educaţiei

Publicat de Andreea Drilea, 3 martie 2026, 12:19

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, marţi, decretul de numire a lui Mihai Dimian în funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării.

Acesta va depune jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, la ora 16:00.

Premierul Ilie Bolojan i-a transmis marţi preşedintelui României, Nicuşor Dan, propunerea de numire a lui Mihai Dimian în funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Rector al Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava începând cu anul 2024, Mihai Dimian a coordonat anterior, în perioada 2012-2024, în calitate de prorector al acestei unităţi de învăţământ, activitatea de cercetare ştiinţifică.

Timp de zece ani, în perioada 2006-2016, Mihai Dimian a fost profesor asistent/ profesor asociat – conducător de doctorat la Universitatea Howard, Washington DC, SUA. AGERPRES


Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal a validat, luni, în unanimitate, propunerea lui Mihai Dimian, profesor universitar doctor, rector al Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava, pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării.

‘La iniţiativa preşedintelui PNL şi premierului României, Ilie Bolojan, a fost propus şi validat, în unanimitate, pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării domnul profesor universitar doctor Mihai Dimian, rector al Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava. Propunerea PNL pentru portofoliul Educaţiei, domnul Mihai Dimian, a prezentat în cadrul şedinţei BPN viziunea sa asupra reformării şi dezvoltării acestui domeniu’, se arată într-un comunicat al PNL.

Rectorul Mihai Dimian este susţinut de Partidul Naţional Liberal în calitate de independent, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului de învăţământ din România în acord cu programul de guvernare, continuând în acelaşi timp eforturile de eficientizare a domeniului educaţiei, precizează sursa citată.

Potrivit PNL, Mihai Dimian este profesor universitar şi conducător de doctorat la Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava şi, din anul 2024, rectorul Universităţii, fiind dublu licenţiat, în fizică şi matematică, la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi.

Acesta a studiat şi a fost asistent de cercetare în Franţa, la Universitatea din Versailles şi a obţinut titlul de doctor în inginerie electrică şi electronică în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Maryland din College Park. El a fost cercetător la Institutul Max Planck din Germania şi profesor asistent, ulterior profesor asociat şi conducător de doctorat în inginerie electrică şi electronică la Universitatea Howard din Washington DC, SUA, mai arată PNL.

‘Capacităţile şi rezultatele remarcabile în domeniul educaţiei şi cercetării sunt completate şi de excelentele abilităţi de manager instituţional şi lider al comunităţii. A elaborat şi implementat numeroase proiecte de dezvoltare a infrastructurii didactice şi de cercetare, de formare a tinerilor cercetători şi atragere a profesorilor şi cercetătorilor din străinătate, iar în prezent coordonează implementarea celui mai mare program de investiţii din istoria universităţii, pentru dezvoltarea celui de al doilea campus al universităţii, din diverse surse de finanţare. A fost implicat în dezvoltarea a mai mult de 30 de programe noi de studii universitare, îmbunătăţind semnificativ oferta educaţională a Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava’, se mai arată în prezentarea PNL.

Potrivit PNL, Mihai Dimian are o ‘colaborare foarte bună cu învăţământul preuniversitar, fiind implicat în coordonarea şi organizarea de olimpiade naţionale şi internaţionale, concursuri şi tabere de ştiinţă şi tehnologie pentru elevi, participând la consfătuiri anuale cu directorii de unităţi de învăţământ preuniversitar şi la cercuri pedagogice, vizitând şcoli şi licee din regiune, inclusiv pentru a implica elevii în experimente de ştiinţă’.

El nu a fost şi nu este membru al vreunui partid politic. AGERPRES

Starea de alertă privind funcţionarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile
Naţional joi, 29 octombrie 2026, 07:01

Starea de alertă privind funcţionarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile

Starea de alertă privind funcţionarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă fost prelungită cu 30 de zile, printr-o hotărâre publicată aseară...

Starea de alertă privind funcţionarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile
Consiliul Superior al Magistraturii face publice indemnizaţiile judecătorilor din România
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 15:10

Consiliul Superior al Magistraturii face publice indemnizaţiile judecătorilor din România

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, miercuri, în contextul dezbaterilor publice generate de o decizie recentă a Curţii Europene...

Consiliul Superior al Magistraturii face publice indemnizaţiile judecătorilor din România
Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan este oprită
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 07:08

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan este oprită

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan a fost oprită aseară între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă din cauza vremii nefavorabile, a anunţat...

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan este oprită
Peste 100.000 de persoane s-au angajat cu ajutorul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 07:02

Peste 100.000 de persoane s-au angajat cu ajutorul ANOFM în primele 9 luni ale anului

Peste 100.000 de persoane s-au angajat prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în primele 9 luni ale anului, arată...

Peste 100.000 de persoane s-au angajat cu ajutorul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 06:58

Restricţii de circulaţie pe podul prieteniei Giurgiu-Ruse

De astăzi până în 4 decembrie pe podul prieteniei Giurgiu-Ruse vor fi executate lucrări de reparaţii care vor impune restricţii de...

Restricţii de circulaţie pe podul prieteniei Giurgiu-Ruse
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 13:41

Jurnalistul Răsvan Apostolescu, de la Radio România Actualităţi, a decedat la vârsta de 66 de ani

Comentatorul sportiv Răsvan Apostolescu a murit la vârsta de 66 de ani, anunță Radio România Actualități. Jurnalistul a făcut parte din...

Jurnalistul Răsvan Apostolescu, de la Radio România Actualităţi, a decedat la vârsta de 66 de ani
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 10:15

Măsurile de protecţie pentru limitarea creşterii preţurilor la carburanţi ar urma să fie prelungite până la 31 ianuarie anul viitor

Măsurile de protecţie pentru limitarea creşterii preţurilor la carburanţi ar urma să fie prelungite până la 31 ianuarie anul viitor, propun...

Măsurile de protecţie pentru limitarea creşterii preţurilor la carburanţi ar urma să fie prelungite până la 31 ianuarie anul viitor
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 09:23

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ale cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală din...

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou