Peste 1.000 de localități sunt în deficit de medici de familie: mortalitatea infantilă în rural este mult mai mare decât cea din mediul urban
Publicat de Gabriela Rotaru, 22 aprilie 2026, 12:23
Peste 1.000 de localități sunt în deficit de medici de familie: mortalitatea infantilă în rural este mult mai mare decât cea din mediul urban
Program accelerat pentru reducerea mortalității infantile, prin dotarea a 60 de noi cabinete medicale
• Sunt necesari încă 1.473 de medici pentru acoperirea nevoilor existente: ponderea medicilor de familie din totalul medicilor este mai mică față de majoritatea țărilor UE și sub media UE, de 20%.
• Mortalitatea infantilă rămâne printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană: 6,6‰, aproape dublu față de media UE (3,5‰) . Disparitățile sunt majore — 7,9‰ în mediul rural, comparativ cu 5,3‰ în urban.
• În cadrul ediției a IV-a a celui mai mare program național de susținere a medicinei de familie în mediul rural, „Primul pas spre sănătate”, se vor dota 60 de cabinete, investiție de un milion de euro.
București, 22 aprilie 2026 – Accesul echitabil la servicii de sănătate primară continuă să fie o provocare majoră în România: conform celor mai recente date publicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), la 31 decembrie 2025, un număr de 1.055 de localități înregistrau un deficit de medici de familie, fiind necesari încă 1.473 de medici pentru acoperirea nevoilor existente . În 2026, un număr de până la 60 de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate vor fi dotate cu aparatură medicală modernă în cadrul ediției a IV-a a celui mai mare program național de susținere a medicinei de familie în mediul rural, „Primul pas spre sănătate”.
Dintre localitățile care înregistrează deficit de medici:
• 335 nu aveau medic de familie propriu, fiind deservite doar prin puncte de lucru ale medicilor din alte localități;
• 175 de localități nu beneficiau deloc de servicii de medicină de familie;
• restul localităților se confruntă cu un număr insuficient de medici raportat la populație.
Comparativ cu finalul anului 2024, situația rămâne practic neschimbată, indicând o stagnare îngrijorătoare a sistemului:
• 1.057 localități cu deficit;
• 1.502 posturi necesare;
• 328 localități fără cabinet propriu, dar cu puncte de lucru;
• 181 localități complet neacoperite.
„Distribuția medicilor de familie evidențiază o inechitate clară între mediul urban și cel rural, ceea ce accentuează nevoia de consolidare a asistenței medicale primare în comunitățile rurale. Există însă exemple de județe care reușesc să atragă medici prin implicarea directă a autorităților locale și printr-un dialog constant cu aceștia. Vedem medici care merg activ în consiliile județene, semnalând nevoile reale din comunități și contribuind la conturarea soluțiilor. Experiența ne arată că sprijinul financiar, de unul singur, nu este suficient, este nevoie de educație, infrastructură și, mai ales, de implicarea reală a autorităților locale. Fără acest sprijin, va fi dificil să atragem tineri medici în mediul rural. Modele din Maramureș, Sibiu, Harghita sau Dolj ar putea fi preluate și adaptate și în alte județe. ”, a precizat Larisa Mezinu-Bălan, Vicepreşedinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
„Este nevoie să construim un veritabil masterplan guvernamental pentru a atenua deficitul de personal și pentru a favoriza un medic de familie tânăr să aleagă să își desfășoare profesia în mediul rural. Populația din mediul rural are dreptul la serviciile unui cabinet de medicină de familie, astfel încât domiciliul să nu fie un criteriu de discriminare.
Este nevoie de investiții în infrastructură, de gândirea unor strategii care să cuprindă soluții pentru familia medicului, stimulente financiare, dar și deduceri fiscale suplimentare. Sănătatea trebuie să rămână un drept fundamental și pentru cetățenii care locuiesc în mediul rural”, a subliniat Conf. Univ. Dr. Gindrovel Dumitra, Vicepreședinte, Societatea Națională de Medicina Familiei.
În paralel, datele privind utilizarea serviciilor medicale arată o presiune crescută asupra sistemului spitalicesc, cauzată inclusiv de accesul limitat la medicina primară. În anul 2025, din totalul de 3.652.042 de cazuri de pacienți externați după spitalizare continuă :
• doar 1.071.831 (sub o treime) s-au prezentat la spital cu trimitere de la medicul de familie;
• în timp ce 2.086.541 de cazuri au ajuns direct prin serviciile de urgență.
Aceste date evidențiază rolul esențial al medicului de familie în prevenție, diagnostic precoce și orientarea corectă a pacienților în sistemul de sănătate. Lipsa accesului la servicii de medicină primară contribuie la utilizarea excesivă a serviciilor de urgență și la supraîncărcarea spitalelor.
„Accesul la medicul de familie nu ar trebui să fie un privilegiu, ci un drept garantat pentru fiecare persoană, indiferent de locul în care trăiește. Datele arată clar că este nevoie de intervenții urgente și coordonate pentru a reduce aceste inechități. În acest sens, este esențial să consolidăm medicina de familie, să sprijinim medicii care aleg să profeseze în comunitățile rurale și să dezvoltăm politici publice sustenabile care să asigure servicii medicale de bază pentru copii și persoane dezavantajate”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
În acest context, este esențială dezvoltarea unor politici publice care să:
• stimuleze distribuția echitabilă a medicilor în mediul rural și în zonele defavorizate;
• susțină infrastructura cabinetelor de medicină de familie;
• încurajeze integrarea serviciilor comunitare și a soluțiilor digitale în sănătate.
Accesul la servicii de sănătate primară reprezintă fundamentul unui sistem de sănătate eficient și echitabil.
„Cu adăugarea acestor 60 de noi cabinete, vom ajunge la un total de 220 de cabinete dotate. Prin programul Primul pas spre sănătate, aducem servicii medicale esențiale pentru mamă și copil mai aproape de comunitățile rurale. Asigurarea accesului la serviciile de sănătate primară contribuie la reducerea decalajelor sociale și susține obiectivul de reducere a ratei mortalității infantile, prin îngrijire de calitate, prevenție și sprijin încă din primele etape ale vieții”, a precizat Amalia Fodor, Director Executiv Fundația OMV Petrom.
Ponderea medicilor de familie din totalul medicilor este mai mică față de majoritatea țărilor UE.
În 2023, medicii de familie reprezentau 18% din totalul medicilor, sub nivelul majorității țărilor UE și sub media UE de 20%. Aceasta reflectă două presiuni: interesul scăzut pentru medicina de familie în rândul absolvenților de medicină și rata ridicată de pensionare în rândul medicilor de familie actuali. Această tendință este probabil să continue, deoarece doi din cinci medici de familie au peste 60 de ani .
Medicii de familie lucrează în mare parte în cabinete individuale private, aflate în contract cu casele județene de asigurări de sănătate. Rolul lor de filtrare a accesului la servicii și de gestionare a bolilor cronice rămâne slab: pentru majoritatea afecțiunilor, pacienții consultă medicii de familie în principal pentru a obține trimiteri către specialiști, deoarece aria clinică de practică a acestora este limitată. Pentru anumite afecțiuni, pacienții pot accesa direct medicii specialiști fără a trece mai întâi pe la medicul de familie.
România continuă astfel să se bazeze în mare măsură pe serviciile de specialitate și pe cele spitalicești. În ciuda reformelor propuse în mod repetat pentru întărirea asistenței primare, sistemul a rămas centrat pe spitale, cu un număr mare de paturi și un nivel ridicat de activitate.
Cheltuielile ridicate pentru îngrijirea spitalicească reflectă progresele limitate în consolidarea asistenței primare și a prevenției.
Îngrijirea spitalicească consumă o proporție mare și în creștere din cheltuielile pentru sănătate din România, ajungând la 41% în 2023, al doilea cel mai ridicat nivel din UE. În schimb, ponderea alocată îngrijirii ambulatorii (20%) a fost a doua cea mai scăzută din UE, reflectând un sistem care se bazează pe servicii spitalicești solicitante din punct de vedere al resurselor. Eforturile de consolidare a asistenței primare au avut progrese limitate, iar o parte semnificativă a resurselor continuă să fie direcționată către spitale.
Despre program
În cadrul strategiei de reducere a mortalității infantile, prin programul „Primul pas spre sănătate”, până la finalul anului 2026 vor fi dotate aproximativ 220 de cabinete de medicină de familie cu echipamente medicale utile în primul rând pentru monitorizarea sarcinilor, îngrijirea mamei si copilului, dar și pentru întreaga comunitate. Prin asigurarea de consultații la nivel local, se urmărește îmbunătățirea calității serviciilor medicale din zonele rurale și, implicit, scăderea presiunii pentru spitalele județene sau camerele de gardă din marile orașe și reducerea distanței și a costurilor pentru consultații pre- și postnatale. Programul este implementat de Salvați Copiii, iar finanțarea Fundației OMV Petrom se ridică la 3,5 milioane de euro în cele trei ediții de până acum (2023-2026).
În 2026, echipamente precum ecograf, electrocardiograf, defibrilator automat, holter tensiune arterială, pulsoximetru, doppler vascular și fetal, geantă medicală de prim ajutor, trusă completă de mică chirurgie, instrumentar medical pot ajunge prin concurs deschis în alte 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural. Cabinetele interesate se pot înscrie în concurs în perioada 15 aprilie – 15 mai 2026. Mai multe detalii despre criteriile de selecție a cabinetelor sunt aici.
Impactul real al programului este măsurabil și se vede în măsurile de prevenție și în servicii concrete care ajung în comunitățile rurale. Principalele concluzii ale studiului de impact ediția 2.0. Programul „Primul pas spre sănătate” a contribuit la îmbunătățirea semnificativă a monitorizării medicale, 84% dintre gravide beneficiind de controale lunare în perioada esențială a sarcinii, iar 77% de monitorizare mai frecventă în ultimele luni. De asemenea, 80% dintre copii au beneficiat de consultații regulate pentru urmărirea creșterii și dezvoltării, ceea ce indică o orientare puternică spre prevenție. Investiția în dotarea cabinetelor a dus la creșterea disponibilității serviciilor medicale, confirmată de 77% dintre medicii de familie, și la intensificarea consultațiilor preventive, semnalată de 73% dintre aceștia. În același timp, peste 90% dintre mame au primit servicii de consiliere și educație pentru sănătate, esențiale pentru îngrijirea copilului și prevenirea riscurilor. Nu în ultimul rând, 93% dintre medici consideră că programul contribuie direct la reducerea mortalității infantile, confirmând relevanța intervenției la nivel național.
Date statistice:
• Mortalitatea infantilă rămâne printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană: 6,6‰, dublu față de media UE (3,3‰). Disparitățile sunt majore — 7,9‰ în mediul rural, comparativ cu 5,3‰ în urban.
• Aproximativ 10% dintre nașterile din România provin de la mame adolescente. În 2024 au fost înregistrate 601 nașteri la fete sub 15 ani și 13.018 la fete între 15 și 19 ani (INS).
• 32,4% dintre copii trăiau în 2025 în risc de sărăcie sau excluziune socială — semnificativ peste media Uniunii Europene.
• Accesul la servicii medicale este inegal: 1.055 de localități se confruntă cu deficit de medici de familie, iar 175 nu au niciun punct de lucru medical . Deși aproape jumătate din populație locuiește în mediul rural, mai puțin de o treime dintre medicii de familie profesează la sat, unde un medic deservește de peste două ori mai mulți pacienți decât în mediul urban.
• Pentru 2024 – persistă procentul ridicat al nașterilor fără control prenatal (19,27% în total nașteri, 26,95% în cazul mamelor adolescente – 15 – 19 ani și 37,2% în cazul mamelor sub 15 ani) .
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:
De 36 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară în prezent programe în peste 100 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 4.522.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
Despre Fundația OMV Petrom:
Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate.
www.fundatiaomvpetrom.ro
Contact Media:
Silvia Burcea | Coordonator Program Sănătatea Mamei și a Copilului | Salvați Copiii România


