(AUDIO/FOTO) „Să creștem generații sănătoase” – proiect lansat la Iași și extins în Regiunea Nord-Est
Publicat de Andreea Drilea, 27 septembrie 2026, 10:28
Proiectul-pilot „Să creștem generații sănătoase” a fost lansat, la Iași, în prezența cadrelor didactice, a directorilor de școală și a părinților.
Inițiativa vizează întregul sistem preuniversitar și pune accent pe șase piloni esențiali în dezvoltarea armonioasă a copiilor: alimentație, somn, mișcare, postură, relații interumane și prevenirea dependențelor.
Medicul Alina Epure, fondatoarea acestui proiect: ”Presupune integrarea unei ore în programul săptămânal, de la grădiniță până la clasa a XII-a, oră predată de educatori, învățători, profesori, important este să avem această deschidere, să integrăm oră pentru un stil de viață sănătos. Am mers în același timp către părinți și către profesori, deoarece copii au nevoie de modele și acasă și la școală, și din păcate au ajuns să se crească singuri, pe orizontală, fără să-și mai găsească modele în adulți. Avem nevoie să redevenim voci care inspiră acești copii, nu doar voci care critică, judecă, pun etichete, nu este important să avem doar copii de nota 10 și care au o deconectare, un dezechilibru față de starea lor de sănătate și, în primul rând, ar trebui să ne gândim că sănătatea este la baza performanței, și aici vorbim de sănătate fizică, mentală, emoțională și spirituală.”
Pentru început, proiectul „Să creștem generații sănătoase” va fi aplicat în 78 de unități de învățământ din județul Iași.
Consilierul de stat în Cancelaria Prim-ministrului, Luciana Antoci, a adăugat că inițiativa a fost prezentată la nivel național pentru a fi implementată în programa școlară: ”Structura acestui proiect a fost deja prezentată domnului ministru și va exista o perspectivă în această direcție. Deocamdată proiectul va fi integrat prin toate conținuturile lui în orele care sunt confluente cu această tematică, vorbim despre orele de consiliere și orientare, orele de științe, cele de educație fizică și sport, ceea ce m-a bucurat foarte mult atunci când am descoperit datele acestui proiect a fost în primul rând că el vede sănătatea ca un întreg, nu se adresează doar celor care au nevoie de dezvoltarea unor comportamente alimentare sănătoase și în al doilea rând m-a bucurat să văd că obiectivul principal al proiectului este acela de a crea în școli o cultură a sănătății și de a consolida în jurul copiilor o rețea de sprijin din partea adulților.”
Proiectul va fi implementat în anul școlar 2026-2027 în Regiunea de Nord-Est, respectiv în județele Iași, Botoșani, Suceava și Vaslui.
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)