Ascultă Radio România Iași Live

Plenul Camerei a luat act de demisia lui Hrebenciuc din Parlament. Viorel Hrebenciuc nu mai are imunitate

Publicat de Gabriela Rotaru, 27 octombrie 2014, 16:26

Camera Deputaţilor a luat act, astăzi, de demisia lui Viorel Hrebenciuc din Parlament, preşedintele Camerei întrebând dacă Hrebenicuc stăruie în demisie, însă acesta nu a fost prezent la şedinţă.

La şedinţă sunt prezenţi 243 de deputaţi, fiind cvorum de şedinţă, a anunţat preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea.

Plenul Camerei urmează să voteze proiectul de vacantare a locului de deputat a lui Hrebenciuc.

Înaintea şedinţei de plen, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca în plen să se ia act de demisia lui Viorel Hrebeniciuc, urmând ca demisia să apară în Monitorul Oficial, iar în acel moment acesta se pune la dispoziţia justiţiei, a anunţat secretarul Camerei Ion Ciolacu.

Ciolacu a precizat că plenul va vota înlocuirea lui Viorel Hrebeniciuc din funcţia de vicepreşedinte al Camerei cu Marian Neacşu, actualul lider al grupului PSD.

În şedinţa Camerei va fi dat şi votul secret cu bile în privinţa arestării preventive a deputatului Ion Diniţă.

Imediat după şedinţa plenului, Biroul Permanent se reuneşte din nou pentru a vedea ce se întâmplă cu cererea de ridicare a imunităţii deputatului Ioan Adam.

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive în două dosare, şi-a depus în 21 octombrie demisia din Parlament.

Viorel Hrebenciuc era deputat din anul 1996, fiind la a cincea legislatură consecutivă. La alegerile parlamentare din 2012, Hrebenciuc a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.4 Bacău, colegiul uninominal nr.9.

Hrebenciuc era vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost anunţat, în 20 octombrie, de procurorii DNA că este urmărit penal într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.

Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului.

În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, în 17 octombrie, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al partidului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-ar fi cerut senatorului Dan Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.

Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis lui Şova, în schimbul intervenţiilor sale, că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi.

Cei doi au mai discutat ca, în acelaşi context, colegul lui Hrebenciuc să îl determine pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea articolului 13 din Legea 78/2000, respectiv „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

DNA a precizat că propunerea a fost formulată pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, dar şi pentru „a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului, care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanţă pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii”.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că membrul PSD condamnat, pe care Hrebenciuc voia să îl sprijinire prin adoptarea unei legi de amnistiere şi graţiere a pedepsei, este Miron Mitrea. Instanţa supremă l-a condamnat, în 15 octombrie, pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale, decizia nefiind definitivă.

DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc, atât în noul dosar, cât şi în cel în care este cercetat alături de deputatul PSD Ioan Adam, pentru retrocedări ilegale de păduri.

În dosarul retrocedărilor ilegale, Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. În acest dosar, fiul său, Andrei Hrebenciuc, a fost arestat preventiv în 24 octombrie, pentru 30 de zile.(mediafax.ro/ FOTO cotidianul.ro)

Etichete:
Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:32

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei...

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei
România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:08

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului din Uniunea Europeană în rândul tinerilor sub 25 de ani. Potrivit datelor Eurostat,...

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani
METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 11:49

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 06 aprilie, ora 10:00 – 09 aprilie, ora 10:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului,...

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Ultima zi în care se aplică vechea acciză la motorină
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 10:56

Ultima zi în care se aplică vechea acciză la motorină

Este ultima zi în care se aplică vechea acciză la motorină. De mâine intră în vigoare ordonanţa de urgenţă privind reducerea acestei taxe,...

Ultima zi în care se aplică vechea acciză la motorină
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 09:51

Ministerul de Finanţe vrea să digitalizeze bonul pe hârtie pe care îl primim în magazin

Ministerul de Finanţe vrea să digitalizeze bonul pe hârtie pe care îl primim la magazin. Este o veste care îi vizează pe toţi românii care...

Ministerul de Finanţe vrea să digitalizeze bonul pe hârtie pe care îl primim în magazin
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 07:25

Şoferii ar putea să scape de amenzi dacă nu au în maşină permisul de conducere sau talonul

Şoferii ar putea să scape de amenzi dacă nu au în maşină permisul de conducere sau talonul. Acum sancţiunile sunt destul de usturătoare:...

Şoferii ar putea să scape de amenzi dacă nu au în maşină permisul de conducere sau talonul
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 06:56

CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile, în perioada sărbătorilor pascale

În perioada sărbătorilor pascale, CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile de pe rutele cele mai solicitate, în special pe cele care...

CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile, în perioada sărbătorilor pascale
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 06:35

Creştinii ortodocşi şi greco-catorici intră în Săptămâna Mare

Creştinii ortodocşi şi greco-catorici intră astăzi în Săptămâna Mare, ultima înainte de sărbătoarea Paştilor, în care îşi amintesc de...

Creştinii ortodocşi şi greco-catorici intră în Săptămâna Mare