Ascultă Radio România Iași Live

Zboruri anulate pe Otopeni, din cauza problemelor informatice de la Microsoft

Zboruri anulate pe Otopeni, din cauza problemelor informatice de la Microsoft
Foto: vertical

Publicat de Gabriela Rotaru, 19 iulie 2024, 14:47 / actualizat: 19 iulie 2024, 16:14

UPDATE – Mai multe zboruri au fost anulate vineri pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti, din cauza penei informatice înregistrată de sistemul Microsoft, au informat reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

După ce Wizz Air a anulat cursa 3059 spre Beauvais (ora de decolare 16:45) şi apoi 3005 Otopeni – Luton, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu zborurile Aeroitalia 3114 Fiumicino – Henri Coandă şi 3115 Henri Coandă – Fiumicino (13:20).

În plus, au fost anulate şi zborurile Lufthansa 1652/1653 (19:20) Munchen – Otopeni – Munchen şi TAP Portugal TP 7927 tot către Munchen (plecare 19:20).

De asemenea, mai multe curse au anunţat vineri întârzieri la decolare, cum ar fi Wizz Air 3125 către Abu Dhabi – o întârziere estimată de o oră, Wizz Air către Bologna – 48 de minute, Wizz Air 3021 către Tenerife – o oră şi 10 minute, Wizz Air 3099 către Memmingen – 45 de minute, Wizz Air 3199 spre Bari – două ore şi 30 de minute, Wizz Air 3093 spre Dortmund şi Wizz Air 3089 spre Basel – o oră şi 55 de minute fiecare, iar aeronava Turkish Airlines 1044 a decolat spre Istanbul cu o întârziere de 2 ore şi 39 de minute.

Wizz Air a anunţat că sunt aşteptate potenţiale perturbări din cauza întreruperii continue a sistemului IT global al Microsoft şi sfătuieşte pasagerii să ajungă la aeroport cu cel puţin trei ore înainte de ora de plecare programată pentru a avea suficient timp pentru check-in, controlul de securitate şi eventuale proceduri.

‘Astăzi, la fel ca toate companiile aeriene, Wizz Air se confruntă cu dificultăţi tehnice extreme cauzate de întreruperea sistemelor IT globale ale unei terţe părţi. Clienţii Wizz Air se pot confrunta cu perturbări în întreaga reţea, serviciile de pe website şi aplicaţiile mobile fiind temporar indisponibile. În timpul întreruperii serviciilor, este oferit check-in-ul gratuit la aeroport. Prin urmare, sfătuim pasagerii să ajungă la aeroport cu cel puţin 3 ore înainte de ora de plecare programată pentru a avea suficient timp pentru check-in, controlul de securitate şi eventuale proceduri de sănătate sau de siguranţă specifice fiecărui aeroport’, au transmis reprezentanţii companiei.

Potrivit sursei citate, următoarele servicii online nu sunt disponibile în prezent: website-ul şi aplicaţia mobilă Wizz Air; sistemul de rezervare; sistemul de check-in online şi afişarea cărţii de îmbarcare; centrele de contact – rezervări noi şi modificări ale celor existente.

O pană informatică la sistemul Microsoft la nivel global provoacă probleme la numeroase companii, între care unele din sectoarele aerian, financiar, al mijloacelor de comunicare în masă, precum şi în alte industrii, informează vineri agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit Downdetector, un site web care monitorizează întreruperile, încă de joi seara s-au înregistrat vârfuri bruşte privind incidente la diferite site-uri web care includ aplicaţii Microsoft, scrie EFE.

Problemele care au început să fie detectate în Statele Unite s-au răspândit acum în diferite părţi ale lumii.

Microsoft Azure, platforma de cloud computing pentru gestionarea aplicaţiilor şi serviciilor, a confirmat pe reţelele de socializare că au fost semnalate probleme şi că investighează şi lucrează la rezolvarea acestora.

Marile companii aeriene americane, inclusiv Delta, United şi American Airlines, şi-au suspendat vineri devreme toate zborurile din cauza unei probleme privind comunicaţiile, potrivit Federal Aviation Administration, relatează AFP şi EFE.

Toate zborurile, ‘indiferent de destinaţie’, au fost blocate din cauza ‘problemelor cu comunicaţiile’, a declarat FAA într-o notificare către companiile aeriene.

Consemnarea la sol a avioanelor vine după ce o întrerupere majoră a Microsoft a blocat la sol joi pentru ore întregi aeronave ale companiei americane low-cost Frontier Airlines, într-un incident care pare să fi fost rezolvat. Alţi competitori, precum Allegiant şi SunCountry, au declarat, de asemenea, că au dificultăţi, inclusiv cu operaţiunile de rezervare online, facturare şi management al călătoriilor, relatează presa locală.

Traficul aerian a fost suspendat vineri dimineaţa şi pe aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza unor probleme tehnice, a informat presa germană.

Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul dintre cele mai aglomerate hub-uri din Europa, este afectat de pana informatică globală, a declarat vineri un purtător de cuvânt.

Se ştie însă că au fost afectate aeroportul Eindhoven din sudul Olandei, compania aeriană Transavia şi spitale olandeze.

Operaţiunile aeriene ale Air France sunt ‘întrerupte la anumite escale’ din cauza unei pene informatice uriaşe care afectează multe companii din întreaga lume, a anunţat vineri compania aeriană, citată de AFP.

Zborurile aflate deja în desfăşurare nu sunt afectate, a adăugat compania, fără a specifica la ce destinaţii se întâmpină probleme. Zborurile cu plecare şi sosire pe aeroporturile pariziene Roissy-Charles de Gaulle şi Orly, principalele puncte de intrare în Franţa pentru Jocurile Olimpice, funcţionează normal, potrivit site-ului grupului ADP, operatorul aeroporturilor pariziene.

Toate aeroporturile spaniole se confruntă cu ‘perturbări’ din cauza penei informatice globale, a anunţat vineri Aena, cel mai mare operator aeroportuar din lume după numărul de pasageri.

‘Din cauza unui incident la sistemul informatic, au loc întreruperi în sistemele Aena şi în aeroporturile reţelei din Spania’, indică grupul, care raportează posibile ‘întârzieri’ într-un mesaj pe o reţea de socializare.

Acest ‘incident tehnic global afectează în principal punctele de check-in şi de informare a pasagerilor’, precizează Aena, care a informat că efectuează anumite operaţiuni ‘cu ajutorul sistemelor manuale’ în aşteptarea remedierii acestei defecţiuni. AGERPRES


Mai multe curse aeriene care ar trebui să decoleze vineri de pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti sunt afectate de pana informatică a sistemului Microsoft şi anunţă întârzieri la plecare, potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Astfel, cursa Wizz Air 3125 către Abu Dhabi, înregistrează o întârziere estimată de o oră, Wizz Air către Bologna de 48 de minute, Wizz Air 3021 către Tenerife – o oră şi 10 minute, Wizz Air 3099 către Memmingen – 45 de minute, Wizz Air 3199 spre Bari – două ore şi 30 de minute, Wizz Air 3093 spre Dortmund şi Wizz Air 3089 spre Basel – o oră şi 55 de minute fiecare.

Compania aeriană a anunţat că sunt aşteptate potenţiale perturbări din cauza întreruperii continue a sistemului IT global al Microsoft şi sfătuieşte pasagerii să ajungă la aeroport cu cel puţin trei ore înainte de ora de plecare programată pentru a avea suficient timp pentru check-in, controlul de securitate şi eventuale proceduri.

‘Astăzi, la fel ca toate companiile aeriene, Wizz Air se confruntă cu dificultăţi tehnice extreme cauzate de întreruperea sistemelor IT globale ale unei terţe părţi. Clienţii Wizz Air se pot confrunta cu perturbări în întreaga reţea, serviciile de pe website şi aplicaţiile mobile fiind temporar indisponibile. În timpul întreruperii serviciilor, este oferit check-in-ul gratuit la aeroport. Prin
urmare, sfătuim pasagerii să ajungă la aeroport cu cel puţin 3 ore înainte de ora de plecare programată pentru a avea suficient timp pentru check-in, controlul de securitate şi eventuale proceduri de sănătate sau de siguranţă specifice fiecărui aeroport’, au transmis reprezentanţii companiei.

Potrivit sursei citate, următoarele servicii online nu sunt disponibile în prezent: website-ul şi aplicaţia mobilă Wizz Air; sistemul de rezervare; sistemul de check-in online şi afişarea cărţii de îmbarcare; centrele de contact – rezervări noi şi modificări ale celor existente.

O pană informatică la sistemul Microsoft la nivel global provoacă probleme la numeroase companii, între care unele din sectoarele aerian, financiar, al mijloacelor de comunicare în masă, precum şi în alte industrii, informează vineri agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit Downdetector, un site web care monitorizează întreruperile, încă de joi seară s-au înregistrat vârfuri bruşte privind incidente la diferite site-uri web care includ aplicaţii Microsoft, scrie EFE.

Problemele care au început să fie detectate în Statele Unite s-au răspândit acum în diferite părţi ale lumii.

Microsoft Azure, platforma de cloud computing pentru gestionarea aplicaţiilor şi serviciilor, a confirmat pe reţelele de socializare că au fost semnalate probleme şi că investighează şi lucrează la rezolvarea acestora.

Marile companii aeriene americane, inclusiv Delta, United şi American Airlines, şi-au suspendat vineri devreme toate zborurile din cauza unei probleme privind comunicaţiile, potrivit Federal Aviation Administration, relatează AFP şi EFE.

Toate zborurile, ‘indiferent de destinaţie’, au fost blocate din cauza ‘problemelor cu comunicaţiile’, a declarat FAA într-o notificare către companiile aeriene.

Consemnarea la sol a avioanelor vine după ce o întrerupere majoră a Microsoft a blocat la sol joi pentru ore întregi aeronave ale companiei americane low-cost Frontier Airlines, într-un incident care pare să fi fost rezolvat. Alţi competitori, precum Allegiant şi SunCountry, au declarat, de asemenea, că au dificultăţi, inclusiv cu operaţiunile de rezervare online, facturare şi management al călătoriilor, relatează presa locală.

Traficul aerian a fost suspendat vineri dimineaţă şi pe aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza unor probleme tehnice, a informat presa germană.

‘Din cauza unei defecţiuni tehnice, există întârzieri la facturare. Operaţiunile de zbor sunt suspendate până la ora 10:00 (08:00 GMT), a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului pentru ziarul Bild, fără a oferi mai multe detalii.

Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul dintre cele mai aglomerate hub-uri din Europa, este afectat de pana informatică globală, a declarat vineri un purtător de cuvânt.

‘În prezent, există o pană informatică mondială. Întreruperea are un impact asupra zborurilor de la şi către Schiphol. Impactul este în prezent în curs de cartografiere’, a transmis Aeroportul Schiphol într-un comunicat în care a adăugat că nu este încă clar câte zboruri au fost afectate.

Se ştie însă că au fost afectate aeroportul Eindhoven din sudul Olandei, compania aeriană Transavia şi spitale olandeze.

Operaţiunile aeriene ale Air France sunt ‘întrerupte la anumite escale’ din cauza unei pene informatice uriaşe care afectează multe companii din întreaga lume, a anunţat vineri compania aeriană, citată de AFP.

Zborurile aflate deja în desfăşurare nu sunt afectate, a adăugat compania, fără a specifica la ce destinaţii se întâmpină probleme. Zborurile cu plecare şi sosire pe aeroporturile pariziene Roissy-Charles de Gaulle şi Orly, principalele puncte de intrare în Franţa pentru Jocurile Olimpice, funcţionează normal, potrivit site-ului grupului ADP, operatorul aeroporturilor pariziene.

Toate aeroporturile spaniole se confruntă cu ‘perturbări’ din cauza penei informatice globale, a anunţat vineri Aena, cel mai mare operator aeroportuar din lume după numărul de pasageri.

‘Din cauza unui incident la sistemul informatic, au loc întreruperi în sistemele Aena şi în aeroporturile reţelei din Spania’, indică grupul, care raportează posibile ‘întârzieri’ într-un mesaj pe o reţea de socializare.

Acest ‘incident tehnic global afectează în principal punctele de check-in şi de informare a pasagerilor’, precizează Aena, care a informat că efectuează anumite operaţiuni ‘cu ajutorul sistemelor manuale’ în aşteptarea remedierii acestei defecţiuni. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:50

Președintele Nicușor Dan: Radio România este un reper pentru societatea românească

„Radio România este un reper pentru societatea românească. De 98 de ani, continuă să aducă echilibru, profesionalism și informații...

Președintele Nicușor Dan: Radio România este un reper pentru societatea românească