Ascultă Radio România Iași Live

Stelian Ion, către PNL: Dacă vreţi într-adevăr să desfiinţăm SIIJ, haideţi să o facem pur şi simplu

Stelian Ion, către PNL: Dacă vreţi într-adevăr să desfiinţăm SIIJ, haideţi să o facem pur şi simplu

Publicat de , 1 septembrie 2021, 05:47

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susţine că, în cadrul şedinţei de coaliţie de luni, colegii din PNL au pus în discuţie o posibilă condiţionare a desfiinţării Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) de rezolvarea concomitentă a problemei mai vechi a numărului mare de plângeri penale pe care justiţiabilii nemulţumiţi le fac împotriva magistraţilor.

El le transmite acestora într-un mesaj pe Facebook că, dacă doresc desfiinţarea de urgenţă a SIIJ, să o facă ‘pur şi simplu, fără alte amendamente şi condiţionări’.

‘După discuţia de ieri din coaliţie legată de eternul subiect al desfiinţării SIIJ, una dintre concluziile pe care le putem trage este că, într-adevăr, proiectului Guvernului de desfiinţare a SIIJ îi lipseşte ceva: nu atât alte amendamente, cât mai degrabă voinţa politică reală de a desfiinţa rapid SIIJ. Am luat cunoştinţă ieri (luni – n.r.), în şedinţa de coaliţie, de noua opinie a colegilor din PNL pe tema desfiinţării SIIJ. Această opinie diferă de cele precedente. Dacă până acum această opinie era în sensul în care PNL era de acord cu desfiinţarea SIIJ oricum ar fi fost ea, în forma Guvernului sau cu amendamentul UDMR, acum colegii de coaliţie ne spun că sunt de acord cu desfiinţarea SIIJ cu respectarea avizului Comisiei de la Veneţia. Vestea pare una bună. Asta am susţinut şi noi până acum: trebuie să desfiinţăm SIIJ, cu refacerea competenţelor DNA şi DIICOT, aşa cum ne-am asumat în programul de guvernare‘, a scris Stelian Ion pe Facebook.

Dar ceea ce adaugă acum discuţiei colegii din PNL, adaugă ministrul Justiţiei, este că se condiţionează desfiinţarea SIIJ de rezolvarea concomitentă a problemei mai vechi a numărului mare de plângeri penale pe care justiţiabilii nemulţumiţi le fac împotriva magistraţilor, chestiune amintită în avizul său de către Comisia de la Veneţia, ‘fără a fi impusă ca o condiţionare pentru desfiinţarea SIIJ’.

‘În opinia mea, această problemă poate fi discutată în cadrul mai larg al reformei justiţiei şi al adoptării noilor legi ale justiţiei. Sigur, putem discuta orice nouă propunere. O vom discuta şi pe aceasta. Dar de ce această nouă temă a discuţiei va putea mai degrabă să temporizeze procesul de desfiinţare a SIIJ? Pentru simplul fapt că această problemă ar fi putut fi discutată pe perioada verii, dacă cei care o invocă acum ar fi acceptat invitaţiile repetate pe care le-am făcut de a ne întâlni şi a mai tranşa din problemele legate de legile justiţiei. Avizul a fost emis în data de 5 iulie. A trebuit să treacă aproape două luni pentru a avea această interpretare a avizului Comisiei de la Veneţia?’, se întreabă Stelian Ion.

Potrivit ministrului, în ciuda bunelor intenţii declarate odată cu lansarea acestei noi variante, efectul poate fi contrar: complică discuţia, amână decizia, nu garantează că UDMR va renunţa la amendamentul său, dimpotrivă, mai adaugă o condiţionare care nu este impusă de nimeni în această etapă – în niciun caz de Comisia de la Veneţia.

‘Răspunsul meu este simplu, în ciuda declaraţiilor agresive şi necolegiale ale unor colegi din PNL: dacă vreţi într-adevăr să desfiinţăm de urgenţă SIIJ, haideţi să o facem pur şi simplu, fără alte amendamente şi condiţionări! Avizul Comisiei de la Veneţia nu doar că susţine demersul, dar acest prim pas este chiar salutat de către Comisie. Aşa cum se susţine şi în avizul Comisiei de la Veneţia, ‘desfiinţarea SIIJ este doar primul pas în această reformă’. Ceilalţi paşi, celelalte discuţii, propuneri de reformă le putem face în contextul legilor justiţiei’, conchide Stelian Ion. AGERPRES

Etichete:
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Naţional luni, 12 octombrie 2026, 06:28

Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern....

Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp
Naţional luni, 12 octombrie 2026, 06:28

Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp

Societatea Naţională de Medicina Familiei îndeamnă populaţia să se vaccineze antigripal înainte de intensificarea circulaţiei viruşilor în...

Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp
Ministrul interimar al mediului solicită demisia conducerii Administraţiei Naţionale de Meteorologie
Naţional duminică, 11 octombrie 2026, 09:27

Ministrul interimar al mediului solicită demisia conducerii Administraţiei Naţionale de Meteorologie

Ministrul interimar al mediului, Diana Buzoianu a explicat pe reţelele de socializare că echipa de control a descoperit cumpărături de sute de...

Ministrul interimar al mediului solicită demisia conducerii Administraţiei Naţionale de Meteorologie
Luca Niculescu intenţionează să depună joi la parlament programul de guvernare şi lista de miniştri
Naţional sâmbătă, 10 octombrie 2026, 11:06

Luca Niculescu intenţionează să depună joi la parlament programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat Luca Niculescu intenţionează să depună joia viitoare în legislativ programul de guvernare şi lista de miniştri. El s-a...

Luca Niculescu intenţionează să depună joi la parlament programul de guvernare şi lista de miniştri
Naţional sâmbătă, 10 octombrie 2026, 08:54

Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniţei cu România, lângă Tulcea

Autorităţile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spaţiul aerian...

Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniţei cu România, lângă Tulcea
Naţional vineri, 9 octombrie 2026, 12:18

Căpitanul Alexandru Turturică, despre riscurile provocate de dronele găsite și măsurile de precauție

Peste 150 de atacuri cu drone au fost înregistate în apropierea graniței, iar pe teritoriul țării, au fost descoperite aproximativ 80 de drone...

Căpitanul Alexandru Turturică, despre riscurile provocate de dronele găsite și măsurile de precauție
Naţional vineri, 9 octombrie 2026, 11:25

Gala Corneliu Coposu, ediția a IX-a, se va desfășura la Iași, sub semnul memoriei și al identității

Cea de-a IX-a ediție a Galei Corneliu Coposu se va desfășura în acest an la Iași, în zilele de 10 și 11 noiembrie 2026, sub tema „Memorie...

Gala Corneliu Coposu, ediția a IX-a, se va desfășura la Iași, sub semnul memoriei și al identității
Naţional vineri, 9 octombrie 2026, 08:10

Spania și România primesc aproape 135 de milioane de euro pentru pagubele provocate de dezastrele naturale din 2025

Comisia Europeană a decis să acorde aproape 135 de milioane de euro Spaniei şi României, pentru combaterea efectelor unor dezastre naturale...

Spania și România primesc aproape 135 de milioane de euro pentru pagubele provocate de dezastrele naturale din 2025