Ascultă Radio România Iași Live

‘Spărgătorul de nuci’, spectacol grandios, cu elemente de balet clasic, acrobaţie şi patinaj

Publicat de Lucian Bălănuţă, 7 decembrie 2014, 12:49

Scena Sălii Palatului s-a transformat sâmbătă seara în patinoar, unde cei 80 de artişti de la Ansamblul de Balet pe Gheaţă din Sankt Petersburg au adus în faţa publicului din Capitală fascinantul spectacol ‘Spărgătorul de nuci’.

Scena a fost acoperită cu trei tone de gheaţă naturală, pe care au alunecat graţios patinatorii celebrului balet rus, admiraţi de aproximativ 3.500 de spectatori.

Spectacolul a început la ora programată, 20,00, când balerinii au intrat pe scenă şi au introdus publicul în lumea feerică a ‘Spărgătorului de nuci’.

Pe parcursul spectacolului artiştii au combinat elementele de balet clasic cu acrobaţiile şi cu patinajul şi au uimit publicul cu magia, graţia şi sincronizarea perfectă între elemente.

În pauza dintre cele două acte gheaţa a fost refăcută, prilej cu care cei mici s-au apropiat de scenă pentru a face poze sau pentru a vedea de aproape gheaţa care acoperea scena de la Sala Palatului.

Actul al doilea a continuat în aceeaşi notă elegantă, artiştii impresionând spectatorii prin costumele pline de culoare şi strălucitoare, dar şi prin mişcările de dans fascinante care au smuls ropote de aplauze.

Spectacolul, la care au asistat foarte mulţi copii şi tineri, dar şi oameni în vârstă, s-a încheiat după aproximativ o oră şi jumătate, publicul răsplătind artiştii cu minute în şir de aplauze.

Spectacolul de balet pe gheaţă ‘Spărgătorul de nuci’, unic în lume, a avut în echipă în decursul timpului nume mari ale patinajului mondial, precum campionul olimpic Evgeni Plushenko.

Astăzi, sub îndrumarea coregrafului Konstantin Rassadin, echipa continuă tradiţia unui stil de dans viguros şi expresiv impus la Mariinski Theatre de Rudolf Nureyev, Mikhail Barishnikov şi Natalia Dudinskaya.

În decursul timpului, corpul de balet a fost completat şi de alte figuri proeminente ale lumii patinajului artistic. Perechea Ludmila Beloussova şi Oleg Protopopov, care are în palmares titluri europene, mondiale şi olimpice, Alexei Ulanov, campion olimpic, mondial şi european, şi Ludmila Smirnova, laureată la numeroase campionate olimpice, mondiale şi europene, sunt doar câţiva dintre cei care, de-a lungul anilor, au dat strălucire spectacolelor Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg. În prezent, nu mai puţin de 20 de balerini ai ansamblului deţin titlul de Maestru al Sporturilor în Rusia pentru victoriile reputate în competiţii naţionale şi internaţionale de patinaj artistic.

Înfiinţat în 1967, combinând pentru prima dată în lume baletul clasic cu patinajul artistic pe un patinoar instalat pe scena unui teatru, ansamblul din Leningrad (actualmente Sankt Petersburg) a revoluţionat lumea spectacolelor.

Începând din anul 1995, Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg aduce în faţa publicului din lumea întreagă fascinantele spectacole clasice de balet transpuse pe gheaţă precum ‘Frumoasa din pădurea adormită’, ‘Lacul lebedelor’ şi ‘Spărgătorul de nuci’ de Piotr Ilici Ceaikovski, precum şi ‘Cenuşăreasa’ de Serghei Prokofiev.

(Agerpres/ FOTO buzznews.ro)

Etichete:
Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 12:14

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 10:47

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti

Un elev a fost rănit de un coleg cu o armă albă, joi dimineaţă, la un liceu din municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie...

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:34

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat ieri oficial mandatele de la predecesorii lor. Schimbările de ştafetă la...

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:27

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului

Lista medicamentelor compensate și gratuite va fi actualizată până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete....

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 12:54

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări

O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se specialiştii Ministerului...

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 11:40

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu

UPDATE ora 12:10 – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa...

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu