Ascultă Radio România Iași Live

Secetă pedologică moderată, puternică şi extremă, pe suprafeţe agricole extinse din ţară, în perioada 11-17 august

Secetă pedologică moderată, puternică şi extremă, pe suprafeţe agricole extinse din ţară, în perioada 11-17 august

Publicat de Andreea Drilea, 11 august 2022, 09:28

Seceta pedologică moderată, puternică şi extremă se menţine pe suprafeţe agricole extinse din ţară, arată prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 11 – 17 august 2022.

‘Conţinutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura de porumb neirigat, se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă), în Dobrogea, Banat, Crişana şi Maramureş, pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, Muntenia şi Oltenia, local în nordul, nord-vestul, centrul şi sudul Transilvaniei. Rezerva de umiditate din sol va prezenta valori satisfăcătoare şi apropiate de optim, local în sudul, sud-vestul, centrul, estul şi nord-estul Transilvaniei, izolat nordul, nord-vestul şi vestul Munteniei, nordul, nord-estul şi sud-vestul Moldovei, nordul Olteniei’, menţionează ANM.

Pe fondul temperaturilor maxime ridicate din aer, situate peste limitele biologice critice de rezistenţă a plantelor (30 – 32 grade Celsius), asociate cu deficite accentuate de apă în sol, starea de vegetaţie la culturile prăşitoare se va deprecia, înregistrându-se ofilirea temporară şi răsucirea frunzelor în orele de amiază, frunze bazale uscate parţial sau total, boabe şiştave la porumb şi seminţe seci la floarea-soarelui, precum şi coacere forţată, cu efecte negative asupra potenţialului productiv al plantelor.

La cultura de floarea-soarelui se va înregistra maturitatea în ceară (40-100%) şi deplină (10-50%), în cea mai mare parte a regiunilor.

În funcţie de data semănatului, agrotehnica aplicată şi gradul de precocitate al hibridului, porumbul va parcurge fazele de înflorire-mătăsire (50-100%), maturitate în lapte şi ceară (10-100%), precum şi deplină (10-30%), în majoritatea zonelor de cultură.

De asemenea, sfecla de zahăr se va afla la alungirea/îngroşarea axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină, iar cartoful la dezvoltarea tuberculilor, veştejirea/uscarea vrejilor şi maturitatea tehnologică, izolat fiind posibilă declanşarea recoltării la soiurile de vară.

La pomii fructiferi se vor semnala predominant fazele de creştere şi coacere a rodului, acumularea zahărului în fructe, maturarea rodului, iar la soiurile de sezon se vor continua lucrările de recoltare.

În toate podgoriile, viţa-de-vie va parcurge fazele de creştere/dezvoltare a boabelor, acumulare a zaharurilor, precum şi izolat începutul coacerii boabelor la soiurile timpurii de masă.

Potrivit specialiştilor ANM, condiţiile agrometeorologice vor fi în general favorabile desfăşurării lucrărilor agricole de sezon (recoltare, erbicidări, tratamente fitosanitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, etc), în zilele fără precipitaţii.

Din punct de vedere meteorologic, intervalul analizat se va caracteriza printr-un regim termic al aerului în general normal, în majoritatea regiunilor.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 16 şi 27 de grade Celsius, limite apropiate de mediile multianuale, la nivelul întregii ţări. Temperatura maximă a aerului va oscila între 23 – 33 grade Celsius, pe aproape întreg teritoriul agricol, iar cea minimă între 8 şi 21 de grade Celsius, în toate zonele de cultură, valorile cele mai scăzute fiind posibile în depresiuni.

În perioada menţionată sunt posibile ploi locale cu caracter de aversă, dar şi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, în aproape toată ţara. De asemenea, vor fi condiţii de producere a grindinei, iar cantităţile de apă pot fi semnificative din punct de vedere agricol. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă