Ascultă Radio România Iași Live

Paul Stănescu: PSD se află într-un moment de cotitură

Paul Stănescu: PSD se află într-un moment de cotitură

Publicat de , 19 septembrie 2018, 14:08

Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură, consideră vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, semnatar al unei scrisori deschise prin care se cere ‘demisia imediată’ a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor.

Mi-am asumat această declaraţie, alături de doamna Firea şi domnul Ţuţuianu, conştient fiind că Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură. A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume, într-un cadru cât mai larg, pentru că numai aşa putem lua deciziile corecte. Am identificat, alături de colegii mei, cauzele care au condus la situaţia noastră actuală, una deloc favorabilă, în ciuda măsurilor bune din punct de vedere economic şi social pe care le-a luat Guvernul. Am propus, de asemenea, un plan de măsuri, unele imediate, altele pe termen mediu, care să ne asigure păstrarea guvernării, a poziţiei de cea mai puternică forţă politică a României şi premisele câştigării alegerilor care vor avea loc anul viitor’, a precizat Paul Stănescu într-o declaraţie transmisă AGERPRES.

Potrivit vicepremierului, trebuie asigurată stabilitatea coaliţiei majoritare şi totodată implementarea programului de guvernare.

‘Trebuie să asigurăm stabilitatea coaliţiei majoritare, continuarea şi implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, să sprijinim administraţia publică locală prin investiţii publice şi alocări judicioase de fonduri, să îmbunătăţim imaginea PSD atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, fără însă a face rabat de la principiile noastre şi fără a ne asocia în vreun fel cu forţe care ne erau potrivnice până mai ieri’, a conchis Paul Stănescu.

Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer ‘demisia imediată’ a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv.

Documentul este semnat de vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, de Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului. (Agerpres/FOTO

Etichete:
Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot
Naţional luni, 2 martie 2026, 06:10

Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot

Moţiunea simplă formulată de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Culturii, Andras Istvan Demeter, prin care îşi exprimă...

Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
Naţional luni, 2 martie 2026, 06:01

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, este aşteptat, luni, să anunţe propunerile pentru funcţiile de conducere de la Parchetul de pe lângă...

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului
Naţional luni, 2 martie 2026, 05:32

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului

Ordonanţa de urgenţă privind reforma în administraţie şi pachetul de măsuri de relansare economică adoptate de Executiv urmează să intre pe...

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului
(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 18:11

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

(UPDATE ora 10:45)  Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza...

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:28

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, într-un mesaj transmis pe Facebook, că România este în deplină siguranţă şi nu se află sub...

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:12

Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril

Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de...

Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril
Naţional duminică, 1 martie 2026, 12:15

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie

O nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis începe săptămâna viitoare, anunţă Ministerul Finanţelor. În perioada 6-13...

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:51

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi a anunţat extinderea sistemului Entry/Exit (EES) la punctele de trecere a...

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila