Ascultă Radio România Iași Live

Fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a demisionat de la conducerea Camerei Deputaţilor

Fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a demisionat de la conducerea Camerei Deputaţilor

Publicat de Gabriela Rotaru, 13 octombrie 2021, 13:12 / actualizat: 13 octombrie 2021, 14:24

UPDATE –  Partidul Social Democrat va avea un candidat pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a anunţat miercuri prim-vicepreşedintele formaţiunii, deputatul Sorin Grindeanu.

Trebuie luat act în plen de vacantare. Acest plen cel mai devreme ar putea fi luni. Noi credem că va trebui ales cât se poate de repede un preşedinte cu drepturi depline. (…) Nu avem dorinţe de acest tip – de a conduce pe perioade limitate (Camera Deputaţilor – n.r.) – dar, în mod sigur, pot spune că, în momentul în care va fi votul în plen pentru alegerea preşedintelui, PSD va avea un candidat‘, a declarat Grindeanu la Parlament.

Întrebat dacă este posibil ca PSD să îl susţină pe deputatul PNL Florin Roman pentru această funcţie, Sorin Grindeanu a negat, dar a arătat că aceasta este părerea lui personală.

Luni, în momentul în care se vacantează, intrăm în proceduri normale, vom avea o poziţie oficială. Poziţia mea personală este că nu îl vom susţine pe Florin Roman ca preşedinte interimar’, a spus Grindeanu.

El a menţionat că, dacă până luni va mai avea loc o şedinţă de plen, aceasta va fi condusă de Ludovic Orban, având în vedere că îi încetează mandatul în momentul în care se vacantează acel post, care se face prin anunţ în plenul Camerei Deputaţilor.

Pe de altă parte, Grindeanu a arătat că nu depinde de PSD dacă partidele din coaliţia de guvernare vor ajunge, miercuri după-amiaza, la un acord pentru învestirea unui guvern condus de Dacian Cioloş şi a reafirmat că parlamentarii partidului nu vor vota acest guvern şi că ‘exclud varianta susţinerii unui guvern minoritar’.

Dacă coaliţia sau fosta coaliţie USR PLUS – PNL – UDMR va ajunge la un acord, atunci va avea voturile necesare pentru învestirea acestui guvern. Nu depinde de noi dacă PNL – USR PLUS – UDMR plus minorităţi (…) vor alunge la un acord şi Guvenul va fi învestit. Votul nostru îl ştiţi extrem de clar: nu vom vota. (…) Noi vom face tot ceea ce depinde de noi să ajungem la alegeri anticipate, dar e atributul preşedintelui dacă dizolvă sau nu Parlamentul’, a explicat social-democratul. 


UPDATE – Liberalul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Politica trebuie făcută de oameni care îşi respectă cuvântul, de oameni care au onoare. Eu sunt un astfel de om. Ce gândesc spun şi ce spun fac. Am anunţat încă din campania internă că, în cazul în care nu voi fi ales preşedinte al PNL, îmi voi prezenta demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În urmă cu aproximativ cinci minute mi-am scris demisia şi am înaintat-o Biroului permanent şi secretarului general al Camerei Deputaţilor. Demisionez din mai multe motive. În primul rând, pentru faptul că am anunţat această demisie ca urmare a faptului că eu consider că, dacă eşti om de stat, nu poţi să girezi astfel de funcţii decât dacă beneficiezi de legitimitate, iar legitimitatea este conferită de votul cetăţenilor care este acordat către formaţiunile politice ce se prezintă în alegeri şi atâta timp cât eu astăzi nu mai sunt preşedinte al PNL consider că nu mai pot exercita această funcţie‘, a declarat Orban la Palatul Parlamentului.

El a precizat că motivul principal al demisiei sale este legat de faptul că nu mai poate să fie ‘părtaş cu decizii luate de o conducere instalată cu forţa în fruntea PNL’.

‘Am promis românilor 4 ani de stabilitate, 4 ani de pace politică, 4 ani de guvernare de centru-dreapta în care să investim, să construim, să asigurăm o creştere economică, să asigurăm creşterea veniturilor cetăţenilor, să asigurăm creşterea calităţii serviciilor publice furnizate către români, să asigurăm cu adevărat un salt în dezvoltarea României. (…) Ce a făcut gruparea demolatoare care l-a susţinut pe Cîţu, în frunte cu Klaus Iohannis? Literalmente au călcat în picioare democraţia în interiorul PNL, au impus o conducere împotriva voinţei reale a membrilor partidului şi, după impunerea acestei conduceri, practic şi-au încălcat toate angajamentele luate în faţa cetăţenilor români. Eu nu pot să fiu părtaş la trădarea cetăţenilor romani care şi-au exprimat încrederea în PNL’, a spus liberalul.

Orban a mărturisit că pentru el demisia prezintă ‘o eliberare’ şi ‘un nou început’.

Prin această demisie sunt liber să reprezint în continuare voinţa exprimată de cetăţenii români care şi-au exprimat încrederea în noi şi care au crezut şi au sperat că noi ne vom îndeplini angajamentele. Eu mă simt legat în continuare, prin contractul de reprezentare, prin cuvântul pe care mi l-am dat faţă de români în campania electorală. Reprezint toţi cetăţenii care cred în proiectul liberal, care au încredere în ideile şi valorile liberale‘, a subliniat Ludovic Orban.

În urmă cu două săptămâni, după ce a pierdut alegerile pentru preşedinţia PNL, el anunţa că şi-a trimis la partid demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a fi la dispoziţia noului lider al liberalilor, care să o depună în momentul în care consideră necesar.

Nu mi-am depus demisia la Camera Deputaţilor, pentru că, dacă astăzi mi-aş fi depus demisia la Camera Deputaţilor, cel mai probabil preşedinte al Camerei Deputaţilor ar fi ajuns un pesedist şi nu vreau să fac un cadou PSD‘, explica atunci Ludovic Orban.

El preciza că demisia lui va fi la dispoziţia preşedintelui PNL pentru 15 zile, iar, dacă acesta nu o va înainta în acest interval de timp, o va depune personal. 


Liberalul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Politica trebuie făcută de oameni care îşi respectă cuvântul, de oameni care au onoare. Eu sunt un astfel de om. Ce gândesc spun şi ce spun fac. Am anunţat încă din campania internă că, în cazul în care nu voi fi ales preşedinte al PNL, îmi voi prezenta demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În urmă cu aproximativ cinci minute mi-am scris demisia şi am înaintat-o Biroului permanent şi secretarului general al Camerei Deputaţilor. Demisionez din mai multe motive. În primul rând pentru faptul că am anunţat această demisie ca urmare a faptului că eu consider că, dacă eşti om de stat, nu poţi să girezi astfel de funcţii decât dacă beneficiezi de legitimitate, iar legitimitatea este conferită de votul cetăţenilor care este acordat către formaţiunile politice ce se prezintă în alegeri şi atâta timp cât eu astăzi nu mai sunt preşedinte al PNL consider că nu mai pot exercita această funcţie‘, a declarat Orban la Palatul Parlamentului.

În urmă cu două săptămâni, după ce a pierdut alegerile pentru preşedinţia PNL, el anunţa că şi-a trimis la partid demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a fi la dispoziţia noului lider al liberalilor, care să o depună în momentul în care consideră necesar.

Nu mi-am depus demisia la Camera Deputaţilor, pentru că, dacă astăzi mi-aş fi depus demisia la Camera Deputaţilor, cel mai probabil preşedinte al Camerei Deputaţilor ar fi ajuns un pesedist şi nu vreau să fac un cadou PSD‘, explica atunci Ludovic Orban.

El preciza că demisia lui va fi la dispoziţia preşedintelui PNL pentru 15 zile, iar, dacă acesta nu o va înainta în acest interval de timp, o va depune personal. AGERPRES

Etichete:
METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:47

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare

Temperaturile vor fi, în general, apropiate de valorile obișnuite ale perioadei în următoarele 4 săptămâni, potrivit estimărilor...

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:28

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard

Ministerul Finanţelor a decis, astăzi, să menţină pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard, în...

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 11:20

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:33

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă

Curtea Militară de Apel Bucureşti începe, marţi, judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost...

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:12

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre

Oamenii aflaţi în nordul judeţului Tulcea au primit, azi-noapte, două mesaje de alertă, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei....

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Naţional luni, 14 septembrie 2026, 06:21

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:43

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie

Premierul interimar Ilie Bolojan cere instalarea cât mai rapidă a unui nou guvern şi afirmă că primul pas pentru deblocare este desemnarea de...

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:35

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli

Luni, 14 septembrie, începe perioada de înscriere pentru concursurile de directori și directori adjuncți în unități de învățământ...

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli