Ascultă Radio România Iași Live

Fost director al Poştei Române, condamnat la 6 ani închisoare pentru luare de mită

Fost director al Poştei Române, condamnat la 6 ani închisoare pentru luare de mită
Foto: sdr

Publicat de Andreea Drilea, 16 iunie 2020, 10:22

Daniel Neagoe Dumitru, fost director general al Poştei Române, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la şase ani închisoare cu executare pentru luare de mită, într-un dosar în care a fost acuzat că a cerut bani de la o firmă în schimbul acordării unor contracte privind servicii de curăţenie şi reîncărcare a cartelelor telefonice prepaid.

Procesul a durat trei ani şi jumătate, iar judecătorul care s-a ocupat de acest caz a amânat de 22 de ori pronunţarea sentinţei în dosar.

Conform deciziei instanţei, Daniel Neagoe Dumitru a primit câte 5 ani închisoare pentru 3 infracţiuni de luare de mită. Pedepsele au fost contopite, fiind adăugat un spor de pedeapsă de un an, astfel încât fostul director va executa 6 ani închisoare.

Pe de altă parte, Daniel Neagoe Dumitru a fost achitat pentru abuz în serviciu, judecătorul invocând o decizie a Curţii Constituţionale din 2017 privind această infracţiune.

De asemenea, a fost încetat procesul penal în legătură cu săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, deoarece fapta s-a prescris.

Tribunalul a mai dispus confiscarea de la fostul director a sumei de aproximativ 575.000 lei, însă instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea formulată de compania Poşta Română, care se constituise parte civilă în dosar cu sumele de 1.595.739 lei şi 1.267.741 lei.

Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

În decembrie 2016, Daniel Neagoe Dumitru a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită – trei fapte, abuz în serviciu – două fapte şi conflict de interese.

Potrivit DNA, în perioada iunie-iulie 2010, Daniel Neagoe Dumitru, în calitate de director general al Poştei Române, a pretins de la directorul unei societăţi comerciale (martor în cauză), cu care compania naţională pe care o conducea avea încheiat un contract de prestări servicii de curăţenie în unităţi poştale, să cedeze în subantrepriză unele lucrări către societatea Dig Prodcom SRL (în prezent radiată) pe care primul o controla printr-o interpusă.

Daniel Neagoe Dumitru ar fi condiţionat executarea în bune condiţii a contractului de servicii de curăţenie încheiat de Poşta Română de primirea foloaselor necuvenite. Martorul a dat curs solicitării lui Dumitru prin încheierea unui contract de subantrepriză datat 28 iunie 2010. Foloasele necuvenite, dobândite ulterior de inculpat, reprezintă profitul net de 109.828 lei realizat în executarea contractului de subantrepriză de către societatea pe care o controla, Dig Prodcom SRL.

Conform DNA, în cursul lunii iulie 2010, ca urmare a faptului că Daniel Neagoe Dumitru şi-ar fi majorat pretenţiile, între societatea comercială administrată de martor şi Dig Prodcom SRL s-a încheiat un nou contract, antedatat 30 iunie 2016. În baza acestui contract, Dig Prodcom SRL ar fi trebuit să furnizeze servicii de consultanţă care în realitate nu erau necesare. Foloasele obţinute de Dumitru reprezintă valoarea prestaţiilor, încasată de Dig Prodcom SRL, respectiv 144.000 lei.

Totodată, anchetatorii susţin că, în toamna anului 2010, Daniel Neagoe Dumitru ar fi acceptat ca, într-o asociere în participaţiune, Poşta Română să efectueze cu o altă firmă serviciul de încasare electronică a facturilor la utilităţi (prin folosirea unei reţele de terminale POS), numai dacă în asociere era inclusă, fără a presta efectiv un serviciu, şi o a treia societate comercială, respectiv Dig Prodcom SRL.

‘În acest mod, inculpatul Dumitru Daniel Neagoe ar fi acceptat ca această din urmă societate comercială să preia, nejustificat, o parte din profitul companiei naţionale. Astfel, în baza prevederilor contractului de asociere în participaţiune, au fost întocmite pentru perioada noiembrie 2010 – august 2012 un număr de 22 de ‘deconturi pentru operaţiuni în participaţie’, fiind achitată către SC Dig Prodcom SRL suma totală de 1.595.739,28 lei’, precizează procurorii.

Potrivit DNA, pentru ca Poşta Română să efectueze cu celeritate plăţile şi pentru a se accepta ‘fără discuţii interminabile’ introducerea de noi produse în portofoliul de produse operate de asociere, Daniel Neagoe Dumitru ar fi primit foloase necuvenite de la aceeaşi societate, în modalitatea semnării unor contracte de prestări servicii cu firma Dig Prodcom SRL, pentru prestaţii simulate. Din ‘executarea’ acestor contracte, Dumitru ar fi obţinut foloase necuvenite în sumă totală de 321.541 lei.

În acelaşi context, notează procurorii, dar în ce priveşte prestarea serviciului de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice prepaid, prin folosirea aceloraşi terminale POS instalate în unităţile poştale de două firme, în luna decembrie 2010, Daniel Neagoe Dumitru, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a interpus societatea Lonestar SRL (în prezent radiată) în relaţia comercială dintre societăţile comerciale deţinătoare de terminale POS şi Poşta Română.

Ulterior, Lonestar SRL ar fi cesionat în favoarea Dig Prodcom SRL toate drepturile şi obligaţiile care decurgeau din contractul încheiat cu Poşta Română. Actul de cesiune şi un act adiţional la contractul iniţial amintit încheiate de Poşta Română cu Dig Prodcom SRL au fost semnate de Dumitru Daniel Neagoe, în condiţiile conflictului de interese, având în vedere că Dig Prodcom SRL era în fapt firma sa şi a obţinut foloase patrimoniale de pe urma acesteia’, se precizează în comunicat.

Astfel, adăuga DNA, prin interpunerea Dig Prodcom SRL (care nu a prestat efectiv niciun serviciu), fără sens economic, Poşta Română ar fi renunţat la o parte din comisionul care i s-ar fi cuvenit din încasările rezultate ca urmare a prestării serviciului de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice prepaid. În acest mod, Dig Prodcom SRL a obţinut un folos de 1.267.741 lei, reprezentând profit net.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Moţiune simplă la Senat împotriva Dianei Buzoianu: 100.000 de cetăţeni – fără apă; ei vă cer să plecaţi de la minister
Naţional luni, 15 decembrie 2025, 06:06

Moţiune simplă la Senat împotriva Dianei Buzoianu: 100.000 de cetăţeni – fără apă; ei vă cer să plecaţi de la minister

Senatul va dezbate şi vota luni moţiunea simplă iniţiată de AUR intitulată ‘Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnaţi la...

Moţiune simplă la Senat împotriva Dianei Buzoianu: 100.000 de cetăţeni – fără apă; ei vă cer să plecaţi de la minister
Luni va fi dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură împotriva guvernului
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 09:29

Luni va fi dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură împotriva guvernului

Parlamentarii se reunesc mâine după-amiază în şedinţă comună pentru a dezbate şi supune votului moţiunea de cenzură împotriva guvernului,...

Luni va fi dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură împotriva guvernului
Majorarea salariului minim pe economie este impusă de reglementările europene (analist economic)
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 09:23

Majorarea salariului minim pe economie este impusă de reglementările europene (analist economic)

Nivelul salariului minim pe economie va fi decis în zilele următoare, potrivit unui anunţ făcut de guvern. În ultima reuniune a Consiliului...

Majorarea salariului minim pe economie este impusă de reglementările europene (analist economic)
Nu se schiază încă pe pârtiile importante din România
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 09:11

Nu se schiază încă pe pârtiile importante din România

Este al doilea sfârşit de săptămână al iernii, în care nu se schiază pe pârtiile importante din România. Deşi în anii anterior...

Nu se schiază încă pe pârtiile importante din România
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 08:33

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare

Noul mers al trenurilor a intrat astăzi în vigoare şi va fi valabil până la 12 decembrie 2026. Vor fi o serie de noutăţi în plan naţional...

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 09:32

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat, în săptămâna pe care o încheiem, peste 2.000 de amenzi, în valoare de...

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:32

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România

Institutul Naţional Cantacuzino anunţă că a detectată şi la noi în ţară tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional şi...

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme

UPDATE ora 23:00 – Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis că, în urma dezinfecției rețelei de apă a...

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme