Ascultă Radio România Iași Live

De luni vor intra în vigoare noi restricţii în România

De luni vor intra în vigoare noi restricţii în România

Publicat de Gabriela Rotaru, 7 noiembrie 2020, 09:13

Pacienţii aflaţi în stare gravă ar putea fi transferaţi în străinătate, în cazul în care spitalele din România vor fi supraaglomerate spune preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a precizat că sunt câteva ţări cu care s-au iniţiat contacte în acest sens.

Klaus Iohannis: Chiar dacă în momentul acesta, în România, există spaţiu şi la terapie intensivă şi locurile pentru bolnavii care nu au încă forme foarte grave, am iniţiat deja câteva contacte cu alte state cu care avem relaţii speciale şi sper să nu ajungem acolo, dar in extremis, da, avem contacte şi le vom valorifica.

Klaus Iohannis a mai spus că speră ca peste două săptămâni să se vadă rezultatele noilor restricţii, ce vor intra în vigoare de luni masca de protecţie va fi obligatorie de atunci în spaţiile deschise din toată ţara, nu doar în cele închise indiferent de rata de infectare din zona respectivă. Toate şcolile vor trece la predarea online, însă vor rămâne deschise creşele şi unităţile afterschool. De asemenea, circulaţia pe timp de noapte între orele 23:00 şi 5:00 va fi restricţionată şi pentru orice deplasare în acest interval vor trebui prezentate documente justificative, spune şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Raed Arafat: Restricţionarea între orele 23:00 şi 5:00, cu excepţii în baza unor documente, fie titlu de călătorie, fie legitimaţia de serviciu, fie adeverinţă de la angajator sau declaraţie pe propria răspundere, care va fi pusă la dispoziţia dumneavoastră, modelul ei. Excepţiile includ deplasările în interes profesional, pentru asistenţă medicală ce nu poate fi amânată, pentru procurarea de medicamente, pentru îngrijire sau însoţire copil, persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, persoane bolnave sau în cazul unui deces.

Raed Arafat a mai spus că şi petrecerile sunt interzise, însă a adăugat că autorităţile nu pot impune restricţii în interiorul locuinţelor private, deoarece legislaţia nu permite acest lucru. El a recomandat ca invitaţii la astfel de evenimente se poartă mască.

Tot de luni, magazinele să vor închide cel mai târziu la ora 21:00, iar pieţele agroalimentare de tip hală îşi vor suspenda activitatea. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG