Ascultă Radio România Iași Live

Daniel Coriu: Avem 470 de localităţi fără medic de familie

Daniel Coriu: Avem 470 de localităţi fără medic de familie

Publicat de Andreea Drilea, 29 aprilie 2021, 13:44

Preşedintele Colegiului Medicilor România, Daniel Coriu, a declarat, joi, că 470 de localităţi din ţară nu au medic de familie, iar instituţiile de sănătate publică trebuie să intervină pentru a rezolva această problemă.

‘În România avem 55.000 de doctori. Din aceştia, 29.000 de medici sunt concentraţi în Bucureşti – 15.000 şi în cinci judeţe – Dolj, Timiş, Cluj, Târgu Mureş şi Iaşi, iar 28.000 sunt în restul ţării. Cea mai mare parte, din punct de vedere geografic. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu medicina de familie. Avem 470 de localităţi fără medic de familie. Sigur, aici, cumva, instituţiile de sănătate publică trebuie să intervină. Intervenţia nu trebuie să fi pe hârtie sau numai în campanie electorală, când toţi doresc să ajute, dar numai cu vorbe şi ne oprim acolo. (…) Trebuie să avem o decizie. Trebuie să luăm această decizie de a trece la fapte, nu numai la vorbe’, a afirmat preşedintele CMR, la o conferinţă organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Potrivit lui Daniel Coriu, din cauza pandemiei de COVID-19, a existat ‘o stare de anxietate’ în rândul pacienţilor cu alte afecţiuni, unii dintre aceştia refuzând chiar şi în prezent ‘să intre în spital’.

‘Acest an a fost unul dificil pentru noi toţi, pentru medici şi pentru pacienţi. Această pandemie de COVID-19 ne-a schimbat radical viaţa tuturor. (…) O stare de panică în rândul personalului medical – acest lucru s-a întâmplat, în special, în primele zile ale pandemiei. Apoi, când am avut nişte circuite foarte clare şi am început să înţelegem boala, lucrurile s-au atenuat. O stare de anxietate în rândul pacienţilor – avem pacienţi care şi astăzi refuză să intre în spital. Este impactul psihologic. Trebuie să recunoaştem că a existat un management întârziat pentru anumite boli, pentru anumiţi pacienţi. Şi, probabil, este imposibil de cuantificat, cu siguranţă acest lucru s-a întâmplat’, a susţinut Coriu.

Colaborarea cu medicii de familie a fost una ‘excelentă’ şi s-a îmbunătăţit gradul de educaţie a pacienţilor, a adăugat el.

‘Am obţinut o colaborare excelentă cu medicii de familie. Am reuşit să facem ceea ce se numeşte telemedicină – transmiterea electronică a scrisorilor medicale, eliberarea reţetelor. Am îmbunătăţit gradul de educaţie a pacienţilor. (…) Am avut o scădere mai semnificativă şi un control mai bun al infecţiilor legate de actul medical, aşa-numitele infecţii nosocomiale. De ce? Pentru că am fost oarecum forţaţi să scădem internările continue. Nu a fost o scădere dramatică. A fost undeva la 10%, nici 10%, poate. Am reuşit să creştem numărul de internări de zi. Eu, în continuare, constat că putem să reducem numărul de internări continue. Putem să reducem cu încă cel puţin 20 – 30%’, a explicat preşedintele CMR.

La rândul său, consilierul prezidenţial Diana Păun a afirmat că pandemia de COVID-19 a arătat, ‘mai mult decât oricând’, cât de importantă sunt solidaritatea şi cooperarea, înţelegerea, toleranţa şi buna credinţă.

‘Ştim că sistemul de sănătate românesc se confruntă cu deficienţe structurale, se confrunta chiar înainte de criza sanitară, numai că pandemia a exacerbat la maximum toate aceste vulnerabilităţi care s-au reflectat, în primul rând, în întreruperea continuităţii îngrijirilor şi, bineînţeles, limitări în detectarea precoce a cancerului, inclusiv limitarea posibilităţilor de a realiza proceduri de screening. De aceea, cu atât mai crucială este concentrarea acestora pe reformare, (…) să remediem dezechilibrul care există între asistenţa medicală primară, asistenţa spitalicească şi, mai ales, să reducem discrepanţele regionale care amplifică aşa de mult aceste inechităţi’, a subliniat Păun. AGERPRES

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă