Ascultă Radio România Iași Live

Ciolacu cere finalizarea până pe 31 august a modificărilor legislative pentru licenţierea şi controlul centrelor sociale

Ciolacu cere finalizarea până pe 31 august a modificărilor legislative pentru licenţierea şi controlul centrelor sociale

Publicat de Andreea Drilea, 20 iulie 2023, 12:22

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut noului ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, să finalizeze până pe 31 august modificările legislative privind acreditarea, licenţierea, monitorizarea şi controlul centrelor pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi.

‘Sunt ferm convins că demiterile şi demisiile sunt necesare, dar nu rezolvă decât o parte a problemei. De aceea, urmează cealaltă parte esenţială: modificarea legislaţiei privind acreditarea, licenţierea, monitorizarea şi controlul acestor centre. Am văzut că doamna ministru al muncii este determinată să vină rapid cu noile propuneri legislative. Săptămâna viitoare vom avea deja consultări cu organizaţiile civice şi asociaţiile de bolnavi cu dizabilităţi. Până pe 31 august trebuie să finalizaţi, doamna ministru, un proiect de lege pe care să-l înaintăm Parlamentului în această sesiune, care începe la 1 septembrie’, a spus Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de Guvern.

El i-a cerut ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, să lanseze în luna august apelul pentru proiecte care vizează îmbunătăţirea condiţiilor din centrele pentru seniori. Este vorba despre 80 de milioane de euro, din fonduri europene, dar suma ar putea creşte până la 100 de milioane de euro.

‘Domnule ministru Adrian Câciu, înţeleg că există fonduri europene pentru astfel de centre. Şi aveţi un apel în pregătire, mai mult, ghidul este deja gata. Sunt 80 de milioane de euro disponibili şi, din discuţiile mele la Comisie, putem creşte suma până la 100 de milioane. Sunt convins că puteţi lansa acest apel, ‘Comunităţi pentru vârstnici’, în cursul lunii august’, a precizat Ciolacu.

El a menţionat că în urma controalelor efectuate la nivel naţional au fost identificate probleme grave în activitatea unor centre pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi din judeţele: Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi în Bucureşti, ‘mai ales’ în Sectorul 1.

Marcel Ciolacu i-a cerut noului ministru al Muncii suspendarea din funcţie a şefilor Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din cele şapte judeţe, precum şi din municipiul Bucureşti. De asemenea, a solicitat schimbarea din funcţie a conducerii direcţiilor de asistenţă socială din aceste judeţe, precum şi suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Naţional duminică, 3 mai 2026, 09:17

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului

Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului, comparativ cu perioada similară...

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 08:54

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte

Guvernul va anunţa mâine stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte şi va adopta două ordonaţe de...

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Naţional duminică, 3 mai 2026, 07:45

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES

Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’ este organizată duminică, în contextul marcării Zilei Mondiale a Libertăţii...

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 10:23

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 02 mai, ora 10:00 – 03 mai, ora 10:00 Fenomene vizate și zone afectate: conform textului  ...

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:51

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora

România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din fondurile iniţial suspendate prin cererea de plată numărul 3 din PNRR, însă pierde...

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:20

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte

Se circulă bine la această oră pe drumurile principale din ţară, spre după-amiază este de aşteptat ca drumurile între staţiuni de la mare...

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:15

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar, inclusiv a examenelor de...

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Naţional vineri, 1 mai 2026, 11:22

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere

Prețurile carburanților înregistrează o ușoară creștere față de zilele precedente, motorina depășind pragul de 9,3 lei pe litru în...

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere