Ascultă Radio România Iași Live

Cameră: Românii din diaspora vor putea să voteze la parlamentare timp de două zile

Cameră: Românii din diaspora vor putea să voteze la parlamentare timp de două zile

Publicat de , 14 septembrie 2020, 16:09

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni un amendament la proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor legi în materie electorală, potrivit căruia alegătorii români din diaspora vor avea la dispoziţie două zile – sâmbătă şi duminică -, pentru a vota la alegerile parlamentare din acest an.

Au votat ‘pentru’ 160 de deputaţi, 10 au fost ‘împotrivă’, iar 5 s-au abţinut.

Amendamentul a fost respins în Comisia juridică a Camerei. El a fost propus de USR şi a fost susţinut la vot şi de PSD şi PNL.

Liderul grupului parlamentar USR, Cătălin Drulă, a susţinut la dezbaterile din plen că acest amendament are scopul de a extinde perioada de vot în diaspora la două zile, sâmbătă şi duminică.

‘Aceasta s-a aplicat şi la alegerile prezidenţiale, la alegerile europarlamentare, iar, mai ales în context de pandemie, pentru a nu se forma cozi, pentru a creşte şansele ca autorităţile acestor state să dea aceste aprobări, credem că este necesar să avem această perioadă de două zile, nu chiar trei ca la prezidenţiale. Am mers pe două zile, sperăm că veţi fi de acord măcar cu două zile‘, a spus Drulă.

Liderul grupului parlamentar al PSD, Alfred Simonis, a menţionat, la rândul său, că de fiecare dată, în campanie electorală, atât USR cât şi PNL îşi amintesc de diaspora.

Acum câteva luni, înainte de sărbătorile pascale, atunci când veneau aceşti români din diaspora acasă, Guvernul liberal, dar şi cei de la USR nu au fost capabili să le asigure intrarea decentă în ţară, în condiţii de siguranţă, astfel s-a răspândit acest virus blestemat pe întreaga suprafaţă a României. Acum, în campanie electorală, e nevoie de diaspora. Hai să vă spun datele oficiale, pentru că aţi comparat aceste alegeri cu cele prezidenţiale şi europarlamentare, au un specific aparte acestea şi sunt nişte proceduri aparte, speciale. Până în acest moment, 1.800 de cetăţeni români din diaspora s-au înscris pentru a participa la votul din decembrie. Se triplează, se măreşte de patru ori numărul. E nevoie de două zile ca aceştia să voteze? Sau doar încercaţi să îi păcăliţi amăgindu-i, spunându-le că vă luptaţi pentru drepturile lor. (…) Dincolo de asta, poziţia PSD este următoarea: deşi nu e nevoie să avem 2 zile, pentru a nu vă reactiva, a încerca să dezinformaţi în continuare că ne opunem nu ştiu căror voturi din diaspora vom vota amendamentul acesta şi vom asigura cele 2 zile‘, a arătat Simonis. 

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va avea convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, în Polonia
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 09:41

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va avea convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, în Polonia

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, merge azi la Gdansk, în Polonia, pentru convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, consacrate...

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va avea convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, în Polonia
Transportatorii rutierii din Italia au intrat într-o grevă de cinci zile, din cauza scumpirii carburanţilor care le afectează activitatea
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 08:53

Transportatorii rutierii din Italia au intrat într-o grevă de cinci zile, din cauza scumpirii carburanţilor care le afectează activitatea

Transportatorii rutierii din Italia au intrat într-o grevă de cinci zile, din cauza scumpirii carburanţilor care le afectează activitatea....

Transportatorii rutierii din Italia au intrat într-o grevă de cinci zile, din cauza scumpirii carburanţilor care le afectează activitatea
Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 07:43

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative de ieri, cu 44% din...

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi
În Bulgaria au loc alegeri parlamentare
Internaţional duminică, 19 aprilie 2026, 08:42

În Bulgaria au loc alegeri parlamentare

În Bulgaria au loc astăzi alegeri parlamentare după o nouă criză politică şi demisia guvernului lui Rosen Jeliazkov, în decembrie 2025, care...

În Bulgaria au loc alegeri parlamentare
Internaţional sâmbătă, 18 aprilie 2026, 12:01

Iranul reimpune un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane

Iranul a anunţat sâmbătă că a reimpus un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz, făcând astfel referire la o nouă închidere a...

Iranul reimpune un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane
Internaţional sâmbătă, 18 aprilie 2026, 10:33

Preţul petrolului scade cu 11% după anunţarea deschiderii Strâmtorii Ormuz

Cotaţia petrolului a scăzut vineri cu 11%, extinzând pierderile anterioare, după ce Iranul a anunţat că Strâmtoarea Ormuz va rămâne...

Preţul petrolului scade cu 11% după anunţarea deschiderii Strâmtorii Ormuz
Internaţional miercuri, 15 aprilie 2026, 06:24

Greva de la Lufthansa afectează zborurile dintre România şi Germania

Greva de la Lufthansa afectează numeroase curse de pe aeroporturile din România către şi dinspre Germania, iar pasagerii care au zboruri...

Greva de la Lufthansa afectează zborurile dintre România şi Germania
Internaţional marți, 14 aprilie 2026, 12:44

Ţările de Jos/Începe procesul în cazul furtului Coifului de la Coţofeneşti şi a brăţărilor de aur

Procesul celor trei bărbaţi acuzaţi că au furat Coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice de aur după ce au dat o spargere, anul...

Ţările de Jos/Începe procesul în cazul furtului Coifului de la Coţofeneşti şi a brăţărilor de aur