Ascultă Radio România Iași Live

Autorităţile sunt în alertă – debitul Dunării creşte în fiecare zi cu 1.000 m cubi pe secundă, anunţă Institutul Naţional de Hidrologie

Autorităţile sunt în alertă – debitul Dunării creşte în fiecare zi cu 1.000 m cubi pe secundă, anunţă Institutul Naţional de Hidrologie

Publicat de Andreea Drilea, 19 septembrie 2024, 11:43

Debitul Dunării creşte în fiecare zi cu 1.000 metri cubi pe secundă, anunţă Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, iar autorităţile sunt în alertă.

Şase din cele 18 staţii hidrometrice pe care Apele Române le monitorizează, se află în bazinul Dobrogea-Litoral, în condiţiile în care cea mai inundabilă zonă din Dobrogea este Delta Dunării.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale Apele Române, Ana Maria Agiu: În momentul în care se va apropia vârful viiturii de România, colegii noştri vor fi deja în teren pentru că da, într-adevăr, zonele Deltei sunt cele mai vulnerabile. Oamenii de acolo sunt obişnuiţi să trăiască într-o zonă inundabilă. Chiar şi în aceste condiţii, noi vrem să îi protejăm cu orice preţ. Este prioritar acest lucru, vom avea echipe în teren care monitorizează fiecare kilometru de curs de apă gata să intervină cu mijloace şi utilaje pentru a proteja populaţia şi locuinţele cu prioritate.

Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:35

Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni

Alocaţiile stat pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea lor şi stimulentele de inserţie pentru martie vor fi achitate în cursul acestei...

Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni
Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:32

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei...

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei
România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:08

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului din Uniunea Europeană în rândul tinerilor sub 25 de ani. Potrivit datelor Eurostat,...

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani
METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 11:49

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 06 aprilie, ora 10:00 – 09 aprilie, ora 10:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului,...

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 10:56

Ultima zi în care se aplică vechea acciză la motorină

Este ultima zi în care se aplică vechea acciză la motorină. De mâine intră în vigoare ordonanţa de urgenţă privind reducerea acestei taxe,...

Ultima zi în care se aplică vechea acciză la motorină
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 09:51

Ministerul de Finanţe vrea să digitalizeze bonul pe hârtie pe care îl primim în magazin

Ministerul de Finanţe vrea să digitalizeze bonul pe hârtie pe care îl primim la magazin. Este o veste care îi vizează pe toţi românii care...

Ministerul de Finanţe vrea să digitalizeze bonul pe hârtie pe care îl primim în magazin
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 07:25

Şoferii ar putea să scape de amenzi dacă nu au în maşină permisul de conducere sau talonul

Şoferii ar putea să scape de amenzi dacă nu au în maşină permisul de conducere sau talonul. Acum sancţiunile sunt destul de usturătoare:...

Şoferii ar putea să scape de amenzi dacă nu au în maşină permisul de conducere sau talonul
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 06:56

CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile, în perioada sărbătorilor pascale

În perioada sărbătorilor pascale, CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile de pe rutele cele mai solicitate, în special pe cele care...

CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile, în perioada sărbătorilor pascale