(AUDIO) Guvernul accelerează evaluarea proiectelor PNRR înaintea negocierilor cu Bruxelles-ul
Publicat de Lucian Bălănuţă, 23 mai 2026, 17:10
Premierul Ilie Bolojan a declarat astăzi, la Iași, că principala urgență administrativă a României este accelerarea absorbției fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Potrivit prim-ministrului, proiectele care pot fi finalizate până la sfârșitul lunii august trebuie menținute pe componenta de granturi.
În cazul investițiilor care nu pot fi încheiate la termen, acestea vor fi transferate pe componenta de împrumut, iar diferențele ar urma să fie acoperite din bugetele naționale sau locale.
Ilie Bolojan a mai precizat că România negociază în aceste zile cu Comisia Europeană modificarea unor jaloane din PNRR, în special în domeniul infrastructurii feroviare, unde anumite obiective nu pot fi îndeplinite în termenul stabilit.
Premierul a anunțat și că ministerele vor trebui să trimită în Parlament nouă proiecte legislative considerate esențiale pentru deblocarea a peste 7,5 miliarde de euro din fonduri europene.
Premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, participă astăzi la Gala Iașului Liberal, organizată la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, eveniment care marchează 151 de ani de la fondarea Partidul Național Liberal.
(FOTO Constantin Mihai)