Ascultă Radio România Iași Live

Analiza cazurilor de COVID-19 în România până la 22 noiembrie 2020 (CNSCBT)

Analiza cazurilor de COVID-19 în România până la 22 noiembrie 2020 (CNSCBT)

Publicat de , 24 noiembrie 2020, 19:16

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 24 noiembrie 2020, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 16-22 noiembrie 2020.

Astfel, până la 22 noiembrie 2020, 95,3% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 83,5% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 59,2% dintre acestea erau întâlnite la bărbaţi, se arată în raportul publicat pe site-ul http://www.cnscbt.ro.

Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe

În săptămâna 16-22 noiembrie 2020, 33,3% din totalul cazurilor s-au înregistrat în municipiul Bucureşti şi în judeţele Cluj, Constanţa, Iaşi şi Braşov. De asemenea, 29,2% din totalul deceselor au fost înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Prahova, Sibiu şi Bihor.

Evoluţia îmbolnăvirilor de la începutul epidemiei în ţara noastră arată un trend relativ constant în perioada 23 martie-18 mai 2020, o scădere a numărului de cazuri în intervalul 25 mai-3 august 2020 şi o uşoară urcare între 10 august şi 20 septembrie 2020. De la începutul lunii octombrie 2020 până în prezent trendul infectărilor a fost constant crescător cu excepţia ultimei săptămâni în care s-a observat o foarte uşoară scădere.

Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate

Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi în intervalul 16-22 noiembrie 2020, cu categoriile de vârstă 40-49 ani (aproximativ 23%) şi 50-59 ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 ani şi 60-69 ani erau asociate, până la 22 noiembrie 2020, cu procente apropiate de infectare (aproximativ 14%, respectiv 13% din cazuri). Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân, şi după acest interval, 0-9 ani (cca 2,5%), 10-19 ani (cca 3,5 %), peste 80 de ani (cca 5,5%), 70-79 ani (7,5%), 20-29 ani (cca 8%).

Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79, 60-69 şi peste 80 de ani, cele mai afectate

Analiza deceselor până la 22 noiembrie 2020 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, 60-69 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: cca 32% (70-79 ani) şi cca 26% (60-69 ani şi peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de aproximativ 11%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate semnificativ mai mic (cca 4%). Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (cca 1%) şi 30-39 de ani (cca 2%) erau, la 22 noiembrie, sub 3%.

Caracteristicile cazurilor confirmate: procentul de persoane vindecate era de 70,2% la 22 noiembrie 2020

Dintre cele 422.852 cazuri analizate până la 22 noiembrie 2020, 45,6% (192.949 persoane) erau de sex masculin, 1% erau cazuri de import (4.302), iar 1,7% (7.370) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate era de 296.844 (70,2%). Cu o săptămână în urmă, numărul de persoane vindecate era de 246.633 (67,5%).

Caracteristicile deceselor: 95,3% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi asociate

Până la 22 noiembrie 2020, din totalul deceselor analizate (10.177), vârsta medie a persoanelor decedate era de 70 de ani, 59,2% (6.022 persoane) fiind de sex masculin. 95,3% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (70,2% – 7.149 persoane), diabet (33,8% – 3.436 persoane), afecţiuni neurologice (22,6% – 2.296 persoane), obezitate (19,2% – 1.952 persoane), afecţiuni renale (18,2% – 1.855 persoane), afecţiuni pulmonare (12,7% – 1.297 persoane), neoplasm (11,3% – 1.149 peroane), altele (17,2% – 1.751 persoane), relevă Raportul CNSCBT.

Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex: 40-49 şi 50-59 de ani, categoriile cele mai afectate

În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 24% la femei şi 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (20% la femei şi circa 18,5% la bărbaţi). De asemenea, atât bărbaţii cât şi femeile de 30-39 de ani erau afectaţi în proporţie de cca 17%.

Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex

Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, se observa, la 22 noiembrie 2020, o distribuţie diferită la femei şi bărbaţi. Astfel, cele mai multe decese la femei erau asociate, până la data amintită, cu grupele de vârstă 70-79 ani (cca 32%) şi peste 80 de ani (aproximativ 31%); categoria de vârstă 60-69 era, la femei, afectată în proporţie de cca 24%. La bărbaţi, categoriile de vârstă cele mai afectate de decese erau 70-79 de ani (cca 33%) şi 60-69 ani (cca 28%); grupa de vârstă peste 80 de ani era afectată la bărbaţi în proporţie mai scăzută decât la femei, de aproximativ 23%, până la 22 noiembrie 2020, conform http://www.cnscbt.ro.

***

Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 22 noiembrie 2020 cu privire la ponderea cazurilor şi a deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Analiza a fost realizată în baza a 422.852 cazuri totale confirmate şi 10.177 decese, conform sursei citate.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot
Naţional luni, 2 martie 2026, 06:10

Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot

Moţiunea simplă formulată de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Culturii, Andras Istvan Demeter, prin care îşi exprimă...

Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
Naţional luni, 2 martie 2026, 06:01

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, este aşteptat, luni, să anunţe propunerile pentru funcţiile de conducere de la Parchetul de pe lângă...

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului
Naţional luni, 2 martie 2026, 05:32

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului

Ordonanţa de urgenţă privind reforma în administraţie şi pachetul de măsuri de relansare economică adoptate de Executiv urmează să intre pe...

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului
(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 18:11

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

(UPDATE ora 10:45)  Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza...

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:28

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, într-un mesaj transmis pe Facebook, că România este în deplină siguranţă şi nu se află sub...

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:12

Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril

Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de...

Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril
Naţional duminică, 1 martie 2026, 12:15

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie

O nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis începe săptămâna viitoare, anunţă Ministerul Finanţelor. În perioada 6-13...

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:51

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi a anunţat extinderea sistemului Entry/Exit (EES) la punctele de trecere a...

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila