Ascultă Radio România Iași Live

Ajutorul pentru energie se va acorda în baza unui card emis pe suport de hârtie

Ajutorul pentru energie se va acorda în baza unui card emis pe suport de hârtie

Publicat de Gabriela Rotaru, 14 ianuarie 2023, 07:32

Ajutorul pentru energie se va acorda în baza unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti total sau parţial facturi la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

Se pot achita facturi curente sau restante doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului.

Cu un card se pot face mai multe plăţi către mai mulţi furnizori, până la epuizarea sumei de 1.400 de lei, sprijinul total promis în acest an persoanelor cu venituri mici, în două tranşe de câte 700 de lei.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a publicat o serie de precizări şi explicaţii în sprijinul beneficiarilor.

Pensionarii şi persoanele cu handicap care au venituri de până la 2.000 de lei pe lună, familiile sau persoanele cu alocaţie de susţinere sau cu ajutor social vor primi cardul la domiciliu prin intermediul Poştei Române, în cursul lunii viitoare, iar plăţile se pot face de la 1 martie.

Pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeaşi adresă de domiciliu, iar factura plătită poate să fie pe alt nume, dar adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului.

Pentru a achita o factură sau o datorie către furnizor va fi necesar cardul de energie, actul de identitate şi factura ori alt document justificativ, ca, de exemplu, înştiinţare de plată din partea furnizorului sau certificat de validare a datoriei din partea asociaţiei de proprietari ori locatari, în cazul plăţii încălzirii în sistem centralizat. P

lăţile se fac prin mandat poştal, fie la orice subunitate a Poştei Române sau la poştaş, către contul furnizorului de energie ori al asociaţiei de la bloc, şi se primeşte o dovadă a plăţii, pe care este scrisă suma rămasă şi valoarea plăţii şi furnizorul către care s-a făcut.

Toate detaliile privind mecanismul de acordare a ajutorului pentru încălzire se găsesc în ghidul publicat pe site-ul ministerului mfe.gov.ro. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă