Ascultă Radio România Iași Live

Uniunea Europeană i-a încredințat lui Michel Barnier mandatul de a iniția negocierea Brexitului

Uniunea Europeană i-a încredințat lui Michel Barnier mandatul de a iniția negocierea Brexitului

Publicat de , 22 mai 2017, 15:46

Cele 27 de state ale Uniunii Europene (fără Marea Britanie) au adoptat luni mandatul de negociere pe care-l încredințează negociatorului-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, în vederea desfășurării tratativelor cu Marea Britanie pentru convenirea condițiilor retragerii acesteia din blocul comunitar, transmite AFP.

‘Uniunea Europeană cu 27 de state adoptă oficial liniile directoare ale negocierilor pentru Brexit, desemnează Comisia ca negociator și autorizează deschiderea negocierilor’, a anunțat pe Twitter președinția malteză a Consiliului UE.

Mandatul acordat de către statele membre este ‘ferm și clar’, a scris tot pe Twitter negociatorul-șef adjunct, Sabine Weyand.

Numit negociator-șef pentru Brexit la o lună după referendumul prin care britanicii au decis să părăsească Uniunea Europeană, Michel Barnier și-a format deja echipa și efectuează numeroase vizite în cele 27 de state pentru a se întâlni cu liderii statelor membre.

Liniile directoare ale acestor tratative, care schițează poziția ce va fi susținută la discuțiile cu guvernul britanic, precum și obiectivele care vor fi urmărite de blocul comunitar în cadrul acestor negocieri, au fost aprobate de liderii europeni la summitul extraordinar desfășurat pe 29 aprilie la Bruxelles.

Atunci au fost stabilite trei dosare pe care blocul comunitar le dorește soluționate pentru o retragere ‘ordonată’ a Marii Britanii din UE, respectiv drepturile cetățenilor europeni stabiliți în Marea Britanie, precum și ale britanicilor din statele UE, soluționarea chestiunilor financiare și clarificarea situației noilor frontiere externe, mai ales a celei dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

Europenii doresc o negociere ‘în etape’, prima etapă fiind rezolvarea ‘deconectării’ Marii Britanii de Uniune și abia apoi convenirea cadrului viitoarei relații între blocul comunitar și această țară.

În declarațiile date presei după ce a primit mandatul de negociere, Michel Barnier a declarat că dorește să înceapă efectiv tratativele cu Londra în săptămâna care începe cu data de 19 iunie, după alegerile legislative anticipate programate în Marea Britanie pentru 8 iunie, iar pe 22 iunie să prezinte primul raport liderilor europeni în cadrul Consiliului European.

Pe lângă situația legală a imigranților comunitari, unul dintre punctele cele mai delicate ale negocierilor va fi cel al sumelor pe care Marea Britanie le va achita în contul angajamentelor deja asumate în cadrul UE. Conform unor estimări neoficiale, blocul comunitar ar urma să ceară Londrei circa 60 de miliarde de euro, dar premierul Theresa May a exclus posibilitatea să plătească o asemenea sumă și a evocat posibilitatea unei retrageri din UE fără niciun acord dacă nu se va ajunge la un compromis.

De asemenea, Marea Britanie cere ca negocierea viitoarei relații cu UE să se desfășoare în paralel cu negocierea condițiilor retragerii din blocul comunitar. Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat, într-un interviu acordat în weekend publicației Sunday Times, că un refuz al celor 27 de a negocia un acord comercial până când Londra nu-și plătește ‘factura’ riscă să provoace o criză.

(Agerpres/ FOTO economica.ro)

Etichete:
Donald Trump: Rusia vrea să facă o înțelegere, iar Zelenski va trebui să se miște
Internaţional sâmbătă, 14 februarie 2026, 08:32

Donald Trump: Rusia vrea să facă o înțelegere, iar Zelenski va trebui să se miște

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că președintele ucrainean Volodimir Zelenski va rata o oportunitate de pace dacă nu...

Donald Trump: Rusia vrea să facă o înțelegere, iar Zelenski va trebui să se miște
Peste 10% dintre europeni alocă aproape jumătate din veniturile lunare pentru a acoperi chiria sau ratele la bancă
Internaţional vineri, 13 februarie 2026, 07:33

Peste 10% dintre europeni alocă aproape jumătate din veniturile lunare pentru a acoperi chiria sau ratele la bancă

Comisia specială a Parlamentului European a adoptat primul său raport care propune soluţii concrete pentru piaţa imobiliară, într-un moment în...

Peste 10% dintre europeni alocă aproape jumătate din veniturile lunare pentru a acoperi chiria sau ratele la bancă
Preşedintele Nicuşor Dan cere, la reuniunea neoficială a liderilor europeni, soluţii la nivel comunitar pentru reducerea preţului la energie
Internaţional joi, 12 februarie 2026, 17:33

Preşedintele Nicuşor Dan cere, la reuniunea neoficială a liderilor europeni, soluţii la nivel comunitar pentru reducerea preţului la energie

Preşedintele Nicuşor Dan cere, la reuniunea neoficială a liderilor europeni, soluţii la nivel comunitar pentru reducerea preţului la energie. La...

Preşedintele Nicuşor Dan cere, la reuniunea neoficială a liderilor europeni, soluţii la nivel comunitar pentru reducerea preţului la energie
MAE/Atenţionare de călătorie: Franţa – Cod roşu de ploi, inundaţii şi vânt puternic
Internaţional joi, 12 februarie 2026, 17:23

MAE/Atenţionare de călătorie: Franţa – Cod roşu de ploi, inundaţii şi vânt puternic

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, joi, o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde a fost emis cod roşu de ploi, inundaţii şi...

MAE/Atenţionare de călătorie: Franţa – Cod roşu de ploi, inundaţii şi vânt puternic
Internaţional miercuri, 11 februarie 2026, 18:49

Uniunea Europeană a aprobat Fonduri din Programul SAFE pentru 8 state

Consiliul Uniunii Europene a adoptat astăzi o serie de decizii executive prin care se pune la dispoziţia a opt state membre: Belgia, Bulgaria,...

Uniunea Europeană a aprobat Fonduri din Programul SAFE pentru 8 state
Internaţional miercuri, 11 februarie 2026, 16:04

(AUDIO) Oameni de afaceri din Vaslui, Iași și Botoșani participă la Expoziția „Fabricat în Moldova”, la Chișinău

Oameni de afaceri  din județele Vaslui, Iași și Botoșani, participă astăzi la Expoziția „Fabricat în Moldova” de la Chișinău. Expun...

(AUDIO) Oameni de afaceri din Vaslui, Iași și Botoșani participă la Expoziția „Fabricat în Moldova”, la Chișinău
Internaţional miercuri, 11 februarie 2026, 14:18

Proteste ale agricultorilor împotriva tratatului cu Mercosur, la Madrid

În Spania sunt proteste organizate de agricultori împotriva tratatului cu Mercosur şi a reglementărilor europene privind agricultura. Sunt mii de...

Proteste ale agricultorilor împotriva tratatului cu Mercosur, la Madrid
Internaţional luni, 9 februarie 2026, 13:59

Un proces pentru abuz sexual asupra unei fetiţe, în care acuzatul este român, a început în Germania

Un bărbat român suspectat că a ademenit o fetiţă dintr-un parc acvatic din sud-vestul Germaniei şi a abuzat-o apoi sexual s-a prezentat în...

Un proces pentru abuz sexual asupra unei fetiţe, în care acuzatul este român, a început în Germania