Ascultă Radio România Iași Live

UE: Astăzi, Republica Moldova îşi sărbătoreşte libertatea şi dreptul de a decide singură asupra viitorului său

UE: Astăzi, Republica Moldova îşi sărbătoreşte libertatea şi dreptul de a decide singură asupra viitorului său

Publicat de Andreea Drilea, 27 august 2025, 12:02

Uniunea Europeană a transmis un mesaj de felicitare Republicii Moldova, cu ocazia Zilei Independenţei, reafirmând sprijinul ferm pentru parcursul democratic şi european al ţării, informează miercuri MOLDPRES.

‘Astăzi, Republica Moldova îşi sărbătoreşte libertatea şi dreptul de a decide singură asupra viitorului său. Independenţa nu este doar o amintire, este o responsabilitate constantă a cetăţenilor. Uniunea Europeană sprijină o Moldovă puternică, democratică şi prosperă, unde tinerii găsesc oportunităţi acasă, iar fiecare cetăţean contribuie la un viitor mai bun. La mulţi ani, Republica Moldova!’, se arată în mesajul oficial al UE.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris pe platforma X: ‘La mulţi ani de Ziua Independenţei prietenilor noştri moldoveni şi ţie, dragă Maia Sandu. Astăzi sărbătorim democraţia Moldovei, spiritul de neclintit al poporului său şi dragostea pentru libertate. Rămânem alături de voi pe drumul către viitorul nostru european comun’.

Şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, vicepreşedinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, a felicitat Republica Moldova de Ziua Independenţei.

‘La mulţi ani de Ziua Naţională, Moldova. Aţi arătat lumii ce înseamnă independenţa: libertatea de a-ţi alege calea şi viitorul. Astăzi, pulsul Europei bate odată cu voi – şi cu călătoria voastră către UE’, a transmis Kallas.

Ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău, Janis Mazeiks, a transmis un mesaj în limba română, subliniind că Independenţa Republicii Moldova este ‘nu doar un act juridic, ci un angajament moral faţă de demnitate şi autodeterminare’.

‘Astăzi sărbătorim 34 de ani de când poporul acestei ţări şi-a câştigat dreptul la libertate şi a ales să se desprindă de un sistem care i-a negat limba, identitatea, religia şi viitorul. Independenţa înseamnă puterea de a decide pentru voi, iar această putere rămâne la fel de importantă astăzi ca şi acum 34 de ani’, a declarat diplomatul european.

Mazeiks a remarcat progresele Republicii Moldova în ultimii ani, inclusiv lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, reformele în domeniul justiţiei şi consolidarea statului de drept. Totodată, el a amintit de provocările viitoare, inclusiv alegerile legislative din această toamnă.

‘Aceste alegeri vor determina direcţia pe care Moldova o va urma în următorii ani sau decenii. Viitorul ţării trebuie să fie decis doar de cetăţenii Republicii Moldova, în mod liber şi transparent. Uniunea Europeană este mândră să fie alături de voi, să sprijine calea democratică şi parcursul european’, a adăugat înaltul oficial european.

El a subliniat că sprijinul UE se reflectă în investiţii concrete: şcoli moderne, drumuri mai sigure, sisteme energetice reziliente şi noi oportunităţi pentru tineri.

‘Independenţa nu este doar o amintire, ci o responsabilitate de fiecare zi. Ea aparţine fiecărui cetăţean care munceşte, votează şi se implică. La mulţi ani, Republica Moldova!’, a conchis Janis Mazeiks.

Şi comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a transmis miercuri un mesaj de felicitare, subliniind sprijinul Uniunii Europene pentru parcursul european al ţării.

‘La mulţi ani, Moldova! Astăzi sărbătorim independenţa, realizările, identitatea şi tradiţiile voastre. Este un moment de mândrie. În timp ce avansaţi pe calea europeană, Europa va continua să stea alături de voi pentru a construi un viitor mai luminos pentru toţi cetăţenii moldoveni’, a declarat Marta Kos.

Republica Moldova marchează anual, la 27 august, Ziua Independenţei, proclamându-şi suveranitatea în 1991, după destrămarea Uniunii Sovietice. În ultimii ani, Uniunea Europeană a devenit principalul partener politic şi economic al Republicii Moldova, sprijinind reformele şi procesul de integrare europeană.

În a doua parte a zilei, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, şi premierul Poloniei, Donald Tusk, sunt aşteptaţi la Chişinău. AGERPRES/Foto: enlargement.ec.europa.eu

 

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 18:10

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți

UPDATE ora 18:30 – Cel puţin 68 de oameni şi-au pierdut viaţa în Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit pe linia care...

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 09:49

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative

Israelul pare că se îndreaptă spre o perioadă de blocaj politic după alegerile legislative de ieri, în condiţiile în care nici Benajmin...

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 16:39

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă

România şi Republica Moldova cooperează la cel mai înalt şi mai strâns nivel din perioada recentă, iar sprijinul acordat de Bucureşti...

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă
Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 07:48

Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare

În Franţa, guvernul a răspuns unora dintre revendicările elevilor de liceu, care protestează de cinci săptămâni. Reprezentanţii liceenilor...

Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 07:43

Suedia interzice utilizarea ChatGPT şi a modelului Claude pe computerele de serviciu ale guvernului

Angajaţii guvernului Suediei nu mai pot utiliza versiunile bazate pe browser ale serviciilor ChatGPT de la OpenAI sau Claude de la Anthropic pe...

Suedia interzice utilizarea ChatGPT şi a modelului Claude pe computerele de serviciu ale guvernului
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 07:51

Aproape 90 de persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei, Spania

În Spania, aproape 90 de persoane au fost rănite aseară, într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei....

Aproape 90 de persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei, Spania
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 05:58

Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea ‘tiranului’ Vucic

Claxoane în cascadă, o mulţime jubilând şi îmbrăţişându-se: anunţul făcut duminică de naţionalistul Aleksandar Vucic privind...

Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea ‘tiranului’ Vucic
Internaţional sâmbătă, 24 octombrie 2026, 09:30

Autoritățile din mai multe țări europene se pregătesc de noi proteste

Autoritățile din mai multe țări ale Europei se pregătesc de noi proteste față de costul ridicat al vieții, după revoltele violente care au...

Autoritățile din mai multe țări europene se pregătesc de noi proteste