Ascultă Radio România Iași Live

Statele UE au aprobat suspendarea taxelor vamale pentru produsele ucrainene

Statele UE au aprobat suspendarea taxelor vamale pentru produsele ucrainene

Publicat de Andreea Drilea, 24 mai 2022, 18:35


Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă cele 27 de state membre, a aprobat, marţi, eliminarea, timp de un an, a taxelor de import pentru toate produsele importate din Ucraina, în ideea de a susţine economia acestei ţări atacată de Rusia, informează AFP.

Această măsură, care a fost propusă de Comisia Europeană în data de 27 aprilie, a fost aprobată deja de Parlamentul European la data de 19 mai. Întrucât regulamentul a fost adoptat atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliu, acesta va fi semnat şi publicat în Jurnalul Oficial, înainte de a intra în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Decizia de astăzi se va aplica pentru o perioadă de un an şi va suspenda, în special, toate tarifele prevăzute în temeiul titlului IV din Acordul de asociere dintre UE şi Ucraina de instituire a unei zone de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare (DCFTA) care nu fuseseră încă liberalizate. Suspendarea vizează, în special, produsele industriale care fac obiectul eliminării treptate a taxelor vamale până la sfârşitul anului 2022, fructele şi legumele care fac obiectul sistemului preţului de intrare, precum şi produsele agricole şi produse agricole prelucrate care fac obiectul contingentelor tarifare. De asemenea, se va suspenda perceperea taxelor antidumping la importurile originare din Ucraina precum şi aplicarea regimului comun aplicabil importurilor în ceea ce priveşte importurile originare din Ucraina.

Potrivit Comisiei Europene, valoarea schimburilor comerciale bilaterale între UE şi Ucraina s-a ridicat anul trecut la 52 de miliarde de euro, o cifră care s-a dublat începând din 2016.

Însă, începând din data de 24 februarie, când a fost declanşată invazia rusească, producţia agricolă şi industrială a Ucrainei a fost serios afectată, la fel ca şi relaţiile comerciale ale Ucrainei cu restul lumii, în condiţiile în care porturile ucrainene sunt blocate de forţele navale ruseşti.

Potrivit celei mai recente estimări a Fondului Monetar Internaţional, Produsul Intern Brut al Ucrainei ar urma să se contracte cu 35% în acest an.

(AGERPRES/Foto – imagine ilustrativă)

Etichete:
Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna
Internaţional luni, 28 septembrie 2026, 10:01

Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna

Zborurile de pe aeroportul din Catania, Italia, vor rămâne suspendate luni, pentru a treia zi consecutiv, după ce emisiile de cenuşă vulcanică...

Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna
600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber
Internaţional sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:18

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi astăzi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer...

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber
Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid
Internaţional miercuri, 23 septembrie 2026, 17:13

Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid

Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii...

Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid
Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile
Internaţional miercuri, 23 septembrie 2026, 06:18

Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, marţi, instituirea stării de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru o perioadă de 60...

Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile
Internaţional marți, 22 septembrie 2026, 19:47

SUA, Danemarca şi Groenlanda semnează un acord privind securitatea insulei arctice

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai...

SUA, Danemarca şi Groenlanda semnează un acord privind securitatea insulei arctice
Internaţional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:45

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului

Un atac cu încărcătură explozivă şi arme de foc contra unui cartier general al poliţiei în nordul Pakistanului, acţiune revendicată de o...

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Internaţional vineri, 18 septembrie 2026, 10:17

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)

După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii ’80, rata de vaccinare a copiilor dă semne de scădere în mai multe ţări...

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Internaţional joi, 17 septembrie 2026, 19:00

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor

În Germania, motorina a ajuns la cel mai ridicat preţ înregistrat vreodată – scumpirea carburanţilor afectează tot mai mult nu doar...

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor