Ascultă Radio România Iași Live

Republica Moldova: Cod roşu de alertă teroristă în regiunea transnistreană

Republica Moldova: Cod roşu de alertă teroristă în regiunea transnistreană

Publicat de Andreea Drilea, 26 aprilie 2022, 13:05

UPDATE – În Transnistria, regiune separatistă a Republicii Moldova, a fost instituit cod roşu de alertă teroristă începând de marţi, timp de 15 zile, transmite Radio Chişinău, care citează presa rusă, ce preia o declaraţie publicată pe site-ul liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Krasnoselski a întrunit aşa-zisul Consiliu Suprem de Securitate al regiunii, în cadrul căruia a calificat drept ‘atentate teroriste’ atacurile asupra sediului Serviciului de Securitate de la Tiraspol, unităţii militare din satul Parcani şi celor două turnuri de comunicare din localitatea Maiak, raionul Grigoriopol, potrivit Deschide.md.

Portalul citat scrie că, potrivit presei din stânga Nistrului, Krasnoselski pregăteşte spre semnare un decret prin care vor fi sporite măsurile de securitate în Transnistria. Printre măsurile luate se numără instalarea unor puncte de control la intrarea în oraşele din regiunea transnistreană. Vehiculele vor fi oprite şi verificate aleatoriu pe timp de zi, iar pe timp de noapte măsurile de control îi vor afecta pe toţi cei care intră în localităţi. De asemenea, şcolile şi universităţile din oraşele transnistrene vor încheia anul de învăţământ în regim online.

Anterior, reprezentanţii Comisiei Unificate de Control (CUC) din partea Tiraspolului au declarat pentru RIA Novosti că aşa-zisele autorităţi transnistrene vor lua în cel mai scurt timp măsuri pentru apărarea intereselor regiunii separatiste.

Totodată, aşa-zisele autorităţi ale regiunii separatiste transnistrene au anulat parada care urma să aibă loc la Tiraspol cu ocazia zilei de 9 mai. Decizia a fost luată în contextul introducerii codului roşu de alertă teroristă pentru următoarele 15 zile. De ‘Ziua Victoriei’ vor avea loc doar depuneri de flori, anunţă autorităţile separatiste din stânga Nistrului, citate de presa locală, scrie Deschide.md.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi că Rusia urmăreşte îndeaproape evenimentele din Transnistria şi a adăugat că veştile venite din regiune sunt un motiv de serioasă îngrijorare, transmite Reuters.

Două turnuri de comunicaţie au fost aruncate în aer marţi într-o localitate din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, aminteşte Radio Chişinău. Iar luni seară, la Tiraspol, persoane neidentificate au tras cu un aruncător de grenade asupra sediului aşa-numitei structuri de securitate din regiune. Tot luni, au fost raportate explozii în apropiere de o unitate militară dislocată în preajma localităţii Parcani din stânga Nistrului.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat pentru marţi o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu aceste incidente.

Rusia menţine trupe cu titlu permanent în Transnistria de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, observă Reuters, care adaugă că autorităţile de la Kiev se tem că această regiune separatistă ar putea fi folosită ca rampă de lansare pentru noi atacuri asupra Ucrainei. AGERPRES


UPDATE – Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat pentru marţi o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu recentele incidente din regiunea transnistreană, anunţă Direcţia informare şi comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Consiliul Suprem de Securitate se va întruni începând cu ora locală 13:00, la sediul preşedinţiei. După şedinţă, la ora locală 15:00, Maia Sandu va susţine un briefing de presă.

Două explozii au avut loc marţi dimineaţă în localitatea Maiak, raionul Grigoriopol, din regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova, unde două turnuri de comunicaţie de la centrul de radio şi televiziune au fost aruncate în aer.

Prima explozie a avut loc la ora 6:40 şi a doua la 7:05.

Nu au fost raportate victime.

Luni, sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB) a fost atacat cu lansatoare de grenade. Un obuz a fost găsit în apropierea clădirii. Ferestrele şi uşile sediului MGB au fost sparte, la fel şi ferestrele unor clădiri din apropiere.

Potrivit Biroului Politici de Reintegrare al Republicii Moldova, obiectivul urmărit este de a crea pretexte pentru tensionarea situaţiei de securitate în regiunea transnistreană, necontrolată de autorităţile constituţionale, mai scrie Deschide.md.

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) a transmis marţi un comunicat în legătură cu ‘evoluţiile situaţiei de securitate în regiunea transnistreană’, potrivit Radio Chişinău.

‘(…) instituţia şi-a intensificat eforturile de culegere de informaţii relevante pentru prevenirea acţiunilor ce pot afecta climatul de siguranţă a Republicii Moldova, inclusiv prin cooperarea proactivă cu instituţiile naţionale de forţă şi ocrotire a normelor de drept. (…) Totodată, îndemnăm societatea la calm şi la abţinerea de la distribuirea informaţiilor din surse neverificate, în special, a celor care incită la ură şi război. (…)’, a anunţat SIS. AGERPRES/


Două explozii au avut loc marţi dimineaţă în localitatea Maiak, raionul Grigoriopol, din regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova, unde două turnuri de comunicaţie de la centrul de radio şi televiziune au fost aruncate în aer, informează Radio Chişinău, Deschide.md şi Reuters.

În urma exploziilor au fost scoase din funcţiune două antene, care retransmiteau posturi de radio din Federaţia Rusă, scrie aşa-zisul minister de interne de la Tiraspol, potrivit Radio Chişinău.

Prima explozie a avut loc la ora 6:40 şi a doua la 7:05.

Nu au fost raportate victime.

Zona unde sunt amplasate cele două turnuri a fost încercuită, iar la faţa locului activează un grup de genişti, potrivit Deschide.md, care aminteşte că luni sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB) a fost atacat cu lansatoare de grenade. Un obuz a fost găsit în apropierea clădirii. Ferestrele şi uşile sediului MGB au fost sparte, la fel şi ferestrele unor clădiri din apropiere.

Biroul Politici de Reintegrare al Republicii Moldova apreciază că obiectivul urmărit este de a crea pretexte pentru tensionarea situaţiei de securitate în regiunea transnistreană, necontrolată de autorităţile constituţionale, mai scrie Deschide.md. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Epidemie pe un vas de croazieră/ OMS anunţă că riscul pentru publicul larg ‘rămâne redus’
Internaţional luni, 4 mai 2026, 15:38

Epidemie pe un vas de croazieră/ OMS anunţă că riscul pentru publicul larg ‘rămâne redus’

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat luni că ‘nu există niciun motiv de panică’ după ce trei persoane au decedat...

Epidemie pe un vas de croazieră/ OMS anunţă că riscul pentru publicul larg ‘rămâne redus’
MAE – atenţionare de călătorie pentru Grecia: Grevă în transportul public astăzi, 1 mai
Internaţional vineri, 1 mai 2026, 08:53

MAE – atenţionare de călătorie pentru Grecia: Grevă în transportul public astăzi, 1 mai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE – atenţionare de călătorie pentru Grecia: Grevă în transportul public astăzi, 1 mai
MAE/ Atenţionare de călătorie: Grecia – grevă în sectorul maritim
Internaţional miercuri, 29 aprilie 2026, 13:40

MAE/ Atenţionare de călătorie: Grecia – grevă în sectorul maritim

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE/ Atenţionare de călătorie: Grecia – grevă în sectorul maritim
Parlamentul European a votat pentru ridicarea imunităţii eurodeputatei Diana Iovanovici Şoşoacă
Internaţional marți, 28 aprilie 2026, 14:35

Parlamentul European a votat pentru ridicarea imunităţii eurodeputatei Diana Iovanovici Şoşoacă

Parlamentul European a votat marţi pentru ridicarea imunităţii eurodeputatei Dianei Iovanovici Şoşoacă pentru toate presupusele infracţiuni...

Parlamentul European a votat pentru ridicarea imunităţii eurodeputatei Diana Iovanovici Şoşoacă
Internaţional duminică, 26 aprilie 2026, 10:01

Preşedintele Donald Trump, evacuat de urgenţă după ce un bărbat înarmat a deschis focul la dineul organizat pentru corespondenţii de la Casa Albă

UPDATE, ora 10:00 –  Suspectul care a deschis focul la un hotel din Washington unde avea loc Cina anuală a Corespondenţilor la Casa Albă a...

Preşedintele Donald Trump, evacuat de urgenţă după ce un bărbat înarmat a deschis focul la dineul organizat pentru corespondenţii de la Casa Albă
Internaţional vineri, 24 aprilie 2026, 11:25

Doi români, implicaţi în accidentul feroviar din Danemarca

Doi români, implicaţi în accidentul feroviar din Danemarca, a anunţat ministrul de Externe, Oana Ţoiu. Accidentul feroviar s-a produs joi...

Doi români, implicaţi în accidentul feroviar din Danemarca
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 11:30

Cutremur cu magnitudinea preliminară 7,4 în largul Japoniei; a fost emisă alertă de tsunami

Un seism cu magnitudinea preliminară 7,4 s-a produs luni după-amiază (ora locală) în largul coastei de nord-est a Japoniei, transmite luni...

Cutremur cu magnitudinea preliminară 7,4 în largul Japoniei; a fost emisă alertă de tsunami
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 09:41

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va avea convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, în Polonia

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, merge azi la Gdansk, în Polonia, pentru convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, consacrate...

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va avea convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, în Polonia