Ascultă Radio România Iași Live

Preşedintele Klaus Iohannis despre Brexit: Este nevoie de o negociere secvențială

Publicat de Andreea Drilea, 23 iunie 2017, 17:50

Președintele Klaus Iohannis consideră că în cazul Brexit este nevoie de „o negociere secvențială”, pentru început fiind necesare discuții pe „teme sensibile legate de cetățeni, bani și Irlanda”.

„Am discutat la finalul ședinței de ieri despre Brexit, temă legată de articolul 50, deci în format UE 27. Am fost informați despre felul în care au pornit negocierile, că abia în această săptămână, luni, a avut loc prima rundă de negocieri. Inclusiv înainte de a părăsi formatul, doamna May ne-a informat despre o abordare din partea Marii Britanii. În ansamblu, pot să spun că lucrurile deocamdată sună bine și sper să avem rezultate destul de concrete până în toamna acestui an pe prima fază de negociere. Toată lumea a acceptat — (…) și UE 27, și Marea Britanie — că este nevoie de o negociere secvențială, adică mai întâi se discută teme sensibile legate de cetățeni, bani și Irlanda, iar numai după ce se obține un progres semnificativ pe aceste teme se trece la o negociere paralelă, care pe urmă include și aspecte despre colaborarea pe viitor, după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar”, a afirmat Iohannis la finalul reuniunii Consiliului European.

Potrivit șefului statului, aceste chestiuni au fost agreate și dau speranța „unor negocieri fructuoase”.

„Aceste chestiuni au fost în final agreate de toată lumea și ne dau speranța unor negocieri fructuoase (…) Și ce a propus doamna May legat de europenii care sunt rezidenți în Marea Britanie e un început bun, însă nu trebuie să ne pripim. Așteptăm documentele care vor fi publicate și de Marea Britanie, și de negociatorii UE 27 în această chestiune, după care, sigur, urmează faza de negociere”, a mai afirmat Iohannis.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin