Ascultă Radio România Iași Live

Polonia a ajuns la un acord cu Ucraina pentru reluarea tranzitului cerealelor ucrainene; interzicerea importurilor rămâne în vigoare

Polonia a ajuns la un acord cu Ucraina pentru reluarea tranzitului cerealelor ucrainene; interzicerea importurilor rămâne în vigoare

Publicat de Andreea Drilea, 18 aprilie 2023, 19:55


Polonia a ajuns la un acord cu Ucraina asupra reluării tranzitului cerealelor ucrainene, transporturile urmând să fie sigilate la graniţă şi monitorizate pe tot parcursul lor pe teritoriul polonez, inclusiv prin GPS, a anunţat ministrul polonez al agriculturii, Robert Telus, transmite Reuters.

‘Am reuşit să creăm mecanisme care vor asigura că nici măcar o tonă de cereale (ucrainene) nu va rămâne în Polonia’, a asigurat oficialul polonez, precizând că tranzitul cerealelor şi al celorlalte produse alimentare ucrainene va fi reluat începând de vineri.

Interdicţia asupra importurilor de cereale şi alte produse alimentare ucrainene în Polonia rămâne însă în vigoare, a precizat un alt ministru polonez, Waldemar Buda, titular al portofoliului Dezvoltării.

În acest timp, prim-viceprim-ministrul ucrainean Iulia Sviridenko a asigurat că exportatorii ucraineni vor respecta acordul convenit cu Polonia asupra tranzitului cerealelor ucrainene. Vorbind la o conferinţă de presă comună la Varşovia cu oficialii polonezi, ea a mai spus că guvernul de la Kiev înţelege preocupările agricultorilor şi doreşte rezolvarea problemei.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene, fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate.

Premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria au sesizat Comisiei Europene distorsiunile provocate astfel pe pieţele din ţările lor prin supraofertă şi prăbuşirea preţurilor. Într-o scrisoare adresată în martie preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cei cinci premieri au estimat că UE ar trebui să reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestora nu poate fi oprit prin alte mijloace. În pofida acestei scrisori, Bruxellesul a prelungit recent liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene până în iunie 2024.

Prin urmare, pentru a-şi proteja sectorul agricol, Polonia şi Ungaria au interzis săptămâna trecută importurile acestor produse ucrainene. După ce a descoperit un transport de grâu ucrainean contaminat cu pesticide interzise în UE, Slovacia a interzis vineri importul de grâu din Ucraina, iar luni a extins interdicţia pentru toate cerealele şi o serie de alte produse alimentare ucrainene.

Duminică, Polonia anunţat că interzice inclusiv tranzitul cerealelor şi produselor alimentare ucrainene, până când vor fi convenite cu Ucraina măsuri care să asigure că aceste produse destinate ţărilor terţe doar tranzitează Polonia şi nu rămân în această ţară.

Guvernul polonez s-a referit astfel la aşa-numitele ‘coridoare de solidaritate’ pentru exportul cerealelor ucrainene pe căi terestre, coridoare convenite tot în cadrul UE pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele către statele terţe. Însă mari cantităţi de cereale ucrainene destinate iniţial statelor terţe şi transportate prin aceste coridoare au rămas pe pieţele ţărilor central şi est-europene care trebuiau să fie doar rute de tranzit.

Pentru a preveni de acum înainte astfel de situaţii, Ungaria a anunţat marţi, mai devreme, că transporturile de cereale ucrainene vor fi sigilate la intrarea în ţară şi monitorizate.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri
Internaţional miercuri, 10 decembrie 2025, 06:42

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri, în plină epidemie de gripă. Protestul reduce activitatea...

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri
(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife
Internaţional luni, 8 decembrie 2025, 19:20

(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife

UPDATE – Ministerul de Externe a confirmat şi moartea unui al doilea cetăţean român în urma valurilor puternice care au lovit ieri insula...

(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife
Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India
Internaţional duminică, 7 decembrie 2025, 08:20

Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India

Cel puţin 25 de oameni au murit în urma unui incendiu produs într-un club din statul indian Goa. Martori oculari spun că cel puţin 100 de...

Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India
Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 17:08

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat astăzi că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei, pe care o...

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 17:07

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus, care se dovedeşte a fi foarte contagioasă....

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 13:00

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena

România vrea să consolideze relaţiile bilaterale cu Austria pe partea economică şi energetică, a declarat premierul Ilie Bolojan, aflat în...

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena
Internaţional miercuri, 3 decembrie 2025, 12:32

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare

Fosta Înaltă Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, şi celelalte două persoane reţinute marţi pentru presupusă...

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare
Internaţional marți, 2 decembrie 2025, 16:30

Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia

Fosta şefă a politicii externe a UE, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia. Au fost efectuate...

Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia