Ascultă Radio România Iași Live

Parlamentul European va avea o dezbatere cu privire la încălcările repetate ale spaţiului aerian al României şi european de către dronele ruseşti

Parlamentul European va avea o dezbatere cu privire la încălcările repetate ale spaţiului aerian al României şi european de către dronele ruseşti

Publicat de Andreea Drilea, 2 octombrie 2025, 11:38

Agenda sesiunii plenare a Parlamentului European de săptămâna viitoare va include o dezbatere urmată de o rezoluţie cu privire la încălcările repetate ale spaţiului aerian al României şi european de către dronele ruseşti, la iniţiativa europarlamentarului Victor Negrescu.

Potrivit acestuia, rezoluţia va cere condamnarea acestor provocări de securitate, sprijin concret pentru România, Polonia, Danemarca şi Estonia şi solidaritate cu ţările afectate,
o cooperare mai strânsă UE-NATO pentru apărarea spaţiului aerian, dezvoltarea capacităţilor europene de apărare împotriva dronelor şi protecţia infrastructurilor critice (Zidul Dronelor).

Dezbaterea urmează să aibă loc în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg de miercurea viitoare, iar rezoluţia este prevăzută la vot joi.

‘Această iniţiativă transmite un mesaj clar: România nu este singură. Uniunea Europeană trebuie să protejeze suveranitatea statelor membre şi siguranţa cetăţenilor săi’, a scris Negrescu joi pe pagina sa de Facebook. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Peninsula Iberică se confruntă cu cea de-a treia furtună devastatoare
Internaţional duminică, 8 februarie 2026, 08:54

Peninsula Iberică se confruntă cu cea de-a treia furtună devastatoare

Peninsula Iberică se confruntă în aceste zile cu cea de-a treia furtună devastatoare. Mulţi specialişti spun că ar putea fi vorba de cel mai...

Peninsula Iberică se confruntă cu cea de-a treia furtună devastatoare
Jocurile Olimpice de iarnă revin în Europa şi vor începe astăzi, la Milano-Cortina, în nordul Italiei
Internaţional vineri, 6 februarie 2026, 07:06

Jocurile Olimpice de iarnă revin în Europa şi vor începe astăzi, la Milano-Cortina, în nordul Italiei

Jocurile Olimpice de iarnă revin în Europa şi vor începe vineri, la Milano-Cortina, în nordul Italiei, cu ceremonia de deschidere programată pe...

Jocurile Olimpice de iarnă revin în Europa şi vor începe astăzi, la Milano-Cortina, în nordul Italiei
Ucraina reia azi discuţiile directe cu Rusia mediate de americani la Abu Dhabi
Internaţional joi, 5 februarie 2026, 11:30

Ucraina reia azi discuţiile directe cu Rusia mediate de americani la Abu Dhabi

Ucraina reia azi discuţiile directe cu Rusia mediate de americani la Abu Dhabi, în căutarea unor soluţii care să pună capăt războiului, după...

Ucraina reia azi discuţiile directe cu Rusia mediate de americani la Abu Dhabi
Cel puţin o persoană a murit şi mii au fost evacuate, după ce furtuna Leonardo a făcut ravagii în Portugalia şi Spania
Internaţional joi, 5 februarie 2026, 11:04

Cel puţin o persoană a murit şi mii au fost evacuate, după ce furtuna Leonardo a făcut ravagii în Portugalia şi Spania

Inundaţii provocate de furtuna Leonardo au afectat miercuri Peninsula Iberică, forţând evacuarea a mii de persoane, închiderea şcolilor şi...

Cel puţin o persoană a murit şi mii au fost evacuate, după ce furtuna Leonardo a făcut ravagii în Portugalia şi Spania
Internaţional joi, 5 februarie 2026, 10:07

Tratatul ruso-american New START de dezarmare nucleară expiră astăzi

Tratatul ruso-american New START de dezarmare nucleară expiră astăzi. Statele Unite şi Rusia au semnat tratatul în 2010 şi, în pofida mai...

Tratatul ruso-american New START de dezarmare nucleară expiră astăzi
Internaţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:59

Europenii încep negocierile cu Administraţia Trump privind minereurile rare

Europenii încep, astăzi, negocieri în Statele Unite în speranţa de a ajunge la un acord cu Administraţia Trump privind minereurile rare,...

Europenii încep negocierile cu Administraţia Trump privind minereurile rare
Internaţional marți, 3 februarie 2026, 11:47

Spania va interzice accesul la reţelele sociale pentru copiii sub 16 ani

Spania va interzice accesul minorilor sub 16 ani la reţelele sociale, iar platformele vor fi obligate să implementeze sisteme de verificare a...

Spania va interzice accesul la reţelele sociale pentru copiii sub 16 ani
Internaţional luni, 2 februarie 2026, 11:04

GRAMMY 2026: Lista câştigătorilor la principalele categorii

GRAMMY 2026: Lista câştigătorilor la principalele categorii Los Angeles, 2 feb /Agerpres/ – Prezentăm mai jos lista câştigătorilor...

GRAMMY 2026: Lista câştigătorilor la principalele categorii