Ascultă Radio România Iași Live

Merkel şi Macron au convenit pentru un buget al zonei euro şi avansează o propunere comună privind criza migraţiei

Publicat de , 19 iunie 2018, 19:38

Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, au convenit marţi asupra creării unui buget comun al zonei euro şi au avansat o propunere comună ce vizează aspecte ale crizei migraţiei, decizii anunţate la o conferinţă de presă comună după întrevederea lor desfăşurată în cadrul Consiliului ministerial franco-german, care a avut loc la Meseberg, relatează agenţiile AFP, EFE şi Reuters.

Preşedintele francez pledează de mult timp pentru constituirea unui buget al zonei euro, ca instrument de solidaritate şi de stabilitate pentru cele 19 state care folosesc moneda comună, dar faţă de care Berlinul a manifestat până în prezent anumite rezerve.

Un asemenea buget ar putea deveni efectiv în anul 2021, odată cu începerea viitorului cadru financiar multianual al UE.

Dar cei doi lideri nu au oferit detalii despre acest subiect, Macron afirmând că astfel ei doresc să lase spaţiu pentru negociere cu ceilalţi membri ai zonei euro, miniştrii de finanţe urmând să stabilească până la finele anului în curs aceste detalii, în principal suma bugetului şi modalitatea de finanţare a lui.

‘Ne angajăm în favoarea unui buget al zonei euro’, a confirmat Merkel la conferinţa de presă comună cu Macron.

Ea a mai menţionat că acest buget va fi implementat în ‘paralel’ cu cadrul bugetar multianual al UE şi va avea ca obiectiv ‘convergenţa’ între ţări, în timp ce Mecanismul European de Stabilitate (ESM) va fi pentru zona euro ‘un instrument suplimentar’ pentru asigurarea stabilităţii şi rezolvarea problemelor privind lichidităţile.

Merkel a mai menţionat în acelaşi context că va trebui definitivată şi uniunea bancară, pentru care mai trebuie convenit un al treilea pilon, respectiv fondul de garantare a depozitelor bancare.

Cancelarul german a admis că negocierea cu Franţa privind reforma zonei euro a fost ‘cea mai complicată’ dintre cele conduse concomitent de guvernul ei în perspectiva Consiliului European din 28-29 iunie, dar a apreciat că în final au ‘găsit o soluţie bună’.

Un alt subiect important pe agenda acestei reuniuni şi pe cea a summitului european este criza provocată de valul de migranţi ce se intensifică din nou.

Partidul bavarez partener al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel i-a cerut luni acesteia din urmă să negocieze în două săptămâni o soluţie europeană pentru problema migraţiei, în lipsa unei asemenea soluţii liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) şi totodată ministru de interne, Horst Seehofer, urmând să dispună închiderea frontierelor Germaniei pentru migranţi.

Astfel, propunerea comună avansată marţi de Merkel şi Macron include consolidarea frontierelor externe ale UE, inclusiv prin suplimentarea personalului agenţiei Frontex, şi elaborarea de măsuri pentru ca migranţii să nu poată cere azil în mai multe ţări, ci doar în ţara de intrare.

Un punct convenit în acest sens este încheierea de acorduri între principalele state ale UE afectate de valul migrator, pentru ca solicitanţii de azil să fie retrimişi în prima ţară unde au fost înregistraţi, a precizat Macron. ‘Este filosofia pe care o susţinem fiecare (Franţa şi Germania n.red) (…) şi vom avansa cu toţi partenerii pe acest subiect’, a promis el.

(Agerpres/FOTO evz.ro)

Etichete:
Preşedintele Donald Trump, evacuat de urgenţă după ce un bărbat înarmat a deschis focul la dineul organizat pentru corespondenţii de la Casa Albă
Internaţional duminică, 26 aprilie 2026, 10:01

Preşedintele Donald Trump, evacuat de urgenţă după ce un bărbat înarmat a deschis focul la dineul organizat pentru corespondenţii de la Casa Albă

UPDATE, ora 10:00 –  Suspectul care a deschis focul la un hotel din Washington unde avea loc Cina anuală a Corespondenţilor la Casa Albă a...

Preşedintele Donald Trump, evacuat de urgenţă după ce un bărbat înarmat a deschis focul la dineul organizat pentru corespondenţii de la Casa Albă
Doi români, implicaţi în accidentul feroviar din Danemarca
Internaţional vineri, 24 aprilie 2026, 11:25

Doi români, implicaţi în accidentul feroviar din Danemarca

Doi români, implicaţi în accidentul feroviar din Danemarca, a anunţat ministrul de Externe, Oana Ţoiu. Accidentul feroviar s-a produs joi...

Doi români, implicaţi în accidentul feroviar din Danemarca
Cutremur cu magnitudinea preliminară 7,4 în largul Japoniei; a fost emisă alertă de tsunami
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 11:30

Cutremur cu magnitudinea preliminară 7,4 în largul Japoniei; a fost emisă alertă de tsunami

Un seism cu magnitudinea preliminară 7,4 s-a produs luni după-amiază (ora locală) în largul coastei de nord-est a Japoniei, transmite luni...

Cutremur cu magnitudinea preliminară 7,4 în largul Japoniei; a fost emisă alertă de tsunami
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va avea convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, în Polonia
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 09:41

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va avea convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, în Polonia

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, merge azi la Gdansk, în Polonia, pentru convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, consacrate...

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va avea convorbiri cu premierul polonez, Donald Tusk, în Polonia
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 08:53

Transportatorii rutierii din Italia au intrat într-o grevă de cinci zile, din cauza scumpirii carburanţilor care le afectează activitatea

Transportatorii rutierii din Italia au intrat într-o grevă de cinci zile, din cauza scumpirii carburanţilor care le afectează activitatea....

Transportatorii rutierii din Italia au intrat într-o grevă de cinci zile, din cauza scumpirii carburanţilor care le afectează activitatea
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 07:43

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative de ieri, cu 44% din...

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi
Internaţional duminică, 19 aprilie 2026, 08:42

În Bulgaria au loc alegeri parlamentare

În Bulgaria au loc astăzi alegeri parlamentare după o nouă criză politică şi demisia guvernului lui Rosen Jeliazkov, în decembrie 2025, care...

În Bulgaria au loc alegeri parlamentare
Internaţional sâmbătă, 18 aprilie 2026, 12:01

Iranul reimpune un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane

Iranul a anunţat sâmbătă că a reimpus un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz, făcând astfel referire la o nouă închidere a...

Iranul reimpune un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane