Ascultă Radio România Iași Live

Marea Britanie aplică noi reguli pentru cei care vin din străinătate

Marea Britanie aplică noi reguli pentru cei care vin din străinătate

Publicat de , 10 iulie 2020, 06:15

Marea Britanie aplică de astăzi, noi reguli pentru cei care vin din străinătate. A fost întocmită o listă cu ţările considerate sigure din punct de vedere al combaterii infecţiei cu noul coronavirus, astfel încât cetăţenii lor nu vor mai fi obligaţi să intre în carantină la sosire.

România nu a fost inclusă pe listă, iar cei care vin din ţara noastră trebuie în continuare să se autoizoleze pentru 14 zile.

Între timp, autorităţile de la Londra au anunţat 85 de decese în ultimele 24 de ore, cu o tendinţă de scădere a numărului de noi infectări şi consideră că se poate trece la o nouă etapă de relaxare.

Începând de mâine, vor fi redeschise în Anglia piscinele în aer liber. Tot în acest sfârşit de săptămână vor fi reluate mai multe sporturi în aer liber, inclusiv cricket. Teatrele în aer liber îşi vor redeschide şi ele porţile şi va fi permis şi un număr mic de spectacole în interiorul teatrelor într-un program pilot.

De asemenea, săptămâna viitoare vor fi redeschise saloanele de frumuseţe, iar din 25 iulie, sălile de sport şi arenele sportive vor fi pregătite din nou să primească oaspeţi.

Ministrul Culturii, Oliver Dowden: „Redeschiderea sălilor de sport şi a arenelor de sport recreativ este vitală în lupta noastră împotriva coronavirusului. Trebuie ca naţiunea să fie pregătită fizic pentru a învinge această boală”.

Şi Scoţia a anunţat măsuri de relaxare, începând de săptămâna viitoare. Scoţia a acţionat mai prudent decât Anglia. Vor fi redeschise pub-urile, restaurantele şi saloanele de coafor, care în Anglia sunt deja deschise. Scoţia a înregistrat rezultate remarcabile în lupta împotriva COVID-19. Numărul infecţiilor a scăzut 14 săptămâni la rând, iar în ultimele două săptămâni, aproape că nu s-au înregistrat decese noi. Ieri, în Scoţia, erau internate la terapie intensivă doar 11 persoane.

(Rador/FOTO Graeme Maclean, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=7042940) 

Etichete:
Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Internaţional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:45

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului

Un atac cu încărcătură explozivă şi arme de foc contra unui cartier general al poliţiei în nordul Pakistanului, acţiune revendicată de o...

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Internaţional vineri, 18 septembrie 2026, 10:17

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)

După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii ’80, rata de vaccinare a copiilor dă semne de scădere în mai multe ţări...

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor
Internaţional joi, 17 septembrie 2026, 19:00

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor

În Germania, motorina a ajuns la cel mai ridicat preţ înregistrat vreodată – scumpirea carburanţilor afectează tot mai mult nu doar...

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor
Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie
Internaţional miercuri, 16 septembrie 2026, 06:10

Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie

Ministerul de Externe informează că începând de mâine până pe 10 octombrie, sunt anunţate greve nocturne ale controlorilor de trafic aerian...

Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie
Internaţional marți, 15 septembrie 2026, 06:05

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei. Aparatul s-a prăbuşit într-o zonă...

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 17:24

Nicuşor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier

UPDATE ora 17:45 – Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de...

Nicuşor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 10:30

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia

Lungmetrajul „Eu contez”, scris şi regizat de Alina Şerban, a câştigat seara Premiul publicului „Armani beauty”, în...

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 06:06

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia

Preţul petrolului Brent, de referinţă pe plan global, a urcat la 107 dolari în această dimineaţă, după noile atacuri din zona Strâmtorii...

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia