Ascultă Radio România Iași Live

Declaraţia Summitului B9: Aliaţii sunt pregătiţi să crească nivelul prezenţei militare în ţările de pe Flancul estic

Declaraţia Summitului B9: Aliaţii sunt pregătiţi să crească nivelul prezenţei militare în ţările de pe Flancul estic

Publicat de Andreea Drilea, 22 februarie 2023, 19:17


Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Liderii Formatului Bucureşti 9 (B9) au adoptat, miercuri, o declaraţie comună în care afirmă că Rusia este cea mai importantă şi directă ameninţare pentru securitatea NATO şi că, pentru a-şi proteja cetăţenii şi teritoriul, aliaţii sunt angajaţi să crească nivelul prezenţei militare în ţările de pe Flancul estic.

‘Acum un an, Rusia a devastat pacea şi securitatea în Europa prin încercarea de a subjuga Ucraina prin forţă. Acţiunile Kremlinului au dus la o degradare drastică a mediului de securitate în zona euroatlantică, subminând grav securitatea partenerilor noştri. Rusia este cea mai importantă şi directă ameninţare pentru securitatea Aliată. Ca răspuns la războiul sângeros de agresiune al Rusiei, aliaţii NATO au reacţionat decisiv într-o manieră unitară şi responsabilă. Pentru a-şi proteja cetăţenii şi teritoriul, aliaţii sunt angajaţi să implementeze noul punct de referinţă pentru postura de descurajare şi apărare a NATO şi să crească nivelul prezenţei militare în ţările noastre’, se arată în declaraţia adoptată de şefii de stat şi de guvern ai Bulgariei, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, României, Slovaciei şi Ungariei.

Liderii Formatului B9 subliniază că NATO este o alianţă defensivă şi amintesc că la summitul de la Madrid s-a agreat o apărare înaintată cu forţe robuste aflate pe poziţii, multi-domeniu şi gata de luptă pentru ‘a rămâne credibili şi capabili să respingem orice oportunitate de agresiune din partea oricărui posibil adversar’.

‘În pregătirea Summitului de la Vilnius, vom continua să întărim postura noastră de descurajare şi apărare pe întregul Flanc estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră. NATO şi angajamentul articolului V de a ne apăra unul pe celălalt reprezintă baza securităţii euroatlantice’, se mai arată în declaraţie.

Liderii B9 reafirmă angajamentul pentru politica ‘Uşilor Deschise’, amintind că, la Madrid, Finlanda şi Suedia au fost invitate să se alăture Alianţei.

‘Aşteptăm cu nerăbdare să le urăm curând bun venit ca aliaţi NATO’, se menţionează în document.

Şefii de stat şi de guvern din Formatul B9 condamnă, în termenii cei mai puternici, războiul de agresiune al Rusiei.

‘Bilanţul morţilor civili ucraineni este în creştere din cauza loviturilor fără discriminare ale rachetelor ruse şi a atacurilor deliberate asupra infrastructurii critice, inclusiv prin folosirea Mării Negre ca platformă de lansare. Cei responsabili pentru atrocităţi şi crime de război vor fi traşi la răspundere. Suntem hotărâţi să menţinem presiunea internaţională asupra Rusiei. De asemenea, îi condamnăm pe toţi cei care facilitează activ agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv Belarus’, se precizează în declaraţie.

Liderii B9 afirmă în declaraţie şi că viitorul Ucrainei se află în Europa şi că sprijină ferm aspiraţiile euroatlantice ale acestei ţări.

‘Conform Cartei ONU şi dreptului internaţional, Ucraina îşi exercită dreptul legitim de a se apăra împotriva agresiunii Rusiei pentru a recâştiga controlul deplin asupra teritoriului propriu şi are dreptul de a elibera teritoriile ocupate în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional. Vom continua să sprijinim eforturile Ucrainei în acest scop, atât timp cât va fi necesar. Salutăm eroismul poporului ucrainean şi curajul armatei sale. Aducem un omagiu bărbaţilor şi femeilor din armata ucraineană care luptă pentru apărarea libertăţii lor şi pentru valorile noastre comune’, spun aceştia.

Şefii de stat şi de guvern din Formatul B9 arată că sunt gata să coopereze strâns şi să îi sprijine pe parteneri – Republica Moldova, Georgia, Bosnia şi Herţegovina, indicând că aceştia sunt cei mai expuşi riscului de destabilizare şi a influenţei maligne a Kremlinului, în estul şi sudul Alianţei.

‘Rusia a calculat extrem de greşit invadarea Ucrainei şi subminarea ordinii internaţionale bazate pe reguli. Suntem mai puternici şi mai uniţi ca niciodată, reafirmând legătura transatlantică durabilă dintre naţiunile noastre. Vom continua să luptăm pentru pace, securitate şi stabilitate în întregul spaţiu euroatlantic. Aşteptăm cu nerăbdare următoarea noastră reuniune la Bratislava, în luna iunie, în pregătirea Summitului NATO de la Vilnius’, spun aceştia.

Liderii B9 salută în declaraţie participarea preşedintelui SUA, Joe Biden, şi a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la summit, arătând că aceasta este o ‘mărturie a puternicei legături transatlantice şi reconfirmă angajamentul de neclintit al NATO pentru apărarea fiecărui centimetru de teritoriu aliat’.

(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)

Etichete:
O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia duminica viitoare; ruşii şi ucrainenii, ‘aproape prieteni’ în primele discuţii, susţine un oficial american
Internaţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:32

O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia duminica viitoare; ruşii şi ucrainenii, ‘aproape prieteni’ în primele discuţii, susţine un oficial american

O nouă rundă de discuţii ruso-ucrainene mediate de SUA va avea loc duminica viitoare tot la Abu Dhabi, a declarat sâmbătă un oficial american,...

O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia duminica viitoare; ruşii şi ucrainenii, ‘aproape prieteni’ în primele discuţii, susţine un oficial american
Franţa: Un român, condamnat la Paris la 4 ani de închisoare cu executare pentru atacuri informatice
Internaţional sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 08:52

Franţa: Un român, condamnat la Paris la 4 ani de închisoare cu executare pentru atacuri informatice

Un român, arestat şi predat Franţei în cadrul unei anchete referitoare la atacurile informatice cu ransomware-ul ‘Umbrella’ care au...

Franţa: Un român, condamnat la Paris la 4 ani de închisoare cu executare pentru atacuri informatice
Noua strategie de apărare a SUA: Europa este în continuare importantă, dar nu prioritară
Internaţional sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 08:35

Noua strategie de apărare a SUA: Europa este în continuare importantă, dar nu prioritară

Statele Unite vor rămâne un aliat cheie al NATO şi un partener al Europei, dar vor acorda prioritate apărării interne şi descurajării Chinei,...

Noua strategie de apărare a SUA: Europa este în continuare importantă, dar nu prioritară
Prima zi a negocierilor Ucraina-Rusia, mediate de SUA, s-a încheiat la Abu Dhabi
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 22:12

Prima zi a negocierilor Ucraina-Rusia, mediate de SUA, s-a încheiat la Abu Dhabi

UPDATE – Primele discuţii de la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU), între negociatori ucraineni, ruşi şi americani s-au...

Prima zi a negocierilor Ucraina-Rusia, mediate de SUA, s-a încheiat la Abu Dhabi
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 11:10

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte apartenența la aşa-numitul Consiliu pentru Pace

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte invitaţia Statelor Unite de a face parte din aşa-numitul Consiliu pentru Pace, care a...

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte apartenența la aşa-numitul Consiliu pentru Pace
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 07:28

Spania: Bilanţul accidentului feroviar de duminică din Andaluzia a urcat la 45 de morţi

Alte două corpuri, ultimele două, au fost găsite joi într-unul dintre cele două trenuri implicate în coliziunea care s-a produs duminică seara...

Spania: Bilanţul accidentului feroviar de duminică din Andaluzia a urcat la 45 de morţi
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 06:47

Mercosur: Mai mulţi lideri doresc aplicarea rapidă a acordului, afirmă Ursula von der Leyen

Mai mulţi lideri europeni doresc ca acordul comercial cu Mercosur să fie pus în aplicare ‘cât mai curând posibil’, a subliniat...

Mercosur: Mai mulţi lideri doresc aplicarea rapidă a acordului, afirmă Ursula von der Leyen
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 06:26

SUA au părăsit în mod oficial Organizaţia Mondială a Sănătăţii

SUA s-au retras în mod oficial din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Preşedintele Donald Trump a ordonat retragerea SUA din...

SUA au părăsit în mod oficial Organizaţia Mondială a Sănătăţii