Ascultă Radio România Iași Live

Cutremur în Afganistan: Salvatorii intervin în condiţii dificile

Cutremur în Afganistan: Salvatorii intervin în condiţii dificile

Publicat de Andreea Drilea, 23 iunie 2022, 11:47

Salvatorii au încercat cu disperare joi să vină în ajutorul victimelor seismului care a ucis cel puţin o mie de persoane în sud-estul Afganistanului, însă eforturile lor au fost îngreunate de lipsa resurselor, terenul accidentat şi ploile abundente, informează AFP.

Cutremurul, cu magnitudinea 5,9 grade, s-a produs la primele ore ale zilei de miercuri în această regiune rurală săracă şi greu accesibilă, situată la graniţa cu Pakistanul. Afganistanul, afectat deja de o criză economică şi umanitară, este lovit de o nouă tragedie, ceea ce constituie o provocare grea pentru talibani, aflaţi la putere de la jumătatea lunii august.

Dintre seismele înregistrate în Afganistan în mai bine de două decenii, cel de miercuri a provocat cele mai multe decese.

Cel puţin o mie de persoane şi-au pierdut viaţa, iar 1.500 au fost rănite în cea mai afectată provincie, Paktika, potrivit autorităţilor care se tem că bilanţul se va agrava, mulţi oameni fiind în continuare prinşi sub dărâmăturile caselor prăbuşite.

‘Este foarte dificil să obţii informaţii de pe teren din cauza reţelei (de telefonie) proaste’, a declarat joi pentru AFP directorul Serviciului de Informare şi Cultură din provincia Paktika, Mohammad Amin Huzaifa.

În plus, ‘zonele afectate sunt greu de accesat’, mai ales că ‘zona a fost afectată în noaptea precedentă de inundaţii cauzate de ploile abundente’, a adăugat oficialul, subliniind că nu este încă disponibil un nou bilanţ.

Ploile abundente au provocat de asemenea alunecări de teren care au zădărnicit operaţiunile de căutare şi salvare şi au deteriorat liniile telefonice şi electrice.

Guvernul taliban a solicitat intervenţia armatei, însă resursele financiare ale Afganistanului sunt foarte limitate, după îngheţarea activelor sale de miliarde de dolari deţinute în străinătate şi de sistarea bruscă a ajutorului internaţional care a menţinut această ţară pe linia de plutire în ultimii 20 de ani şi care este acordat de acum doar sporadic şi în sume mici.

Ajutor internaţional

Afganistanul dispune de un număr foarte limitat de elicoptere şi avioane. ONU, care a declarat că cel puţin 2.000 de locuinţe au fost distruse – fiecare fiind locuită în medie de şapte sau opt persoane – a subliniat de asemenea lipsa utilajelor. În imaginile video surprinse de AFP la faţa locului poate fi văzut un grup de bărbaţi care îndepărtează cu mâinile goale resturile unei case complet prăbuşite pentru a scoate un cadavru.

Guvernul taliban a spus că face tot ce poate şi a solicitat ajutor din partea organizaţiilor umanitare şi a comunităţii internaţionale, care până în prezent a refuzat să îl recunoască.

Iar ajutorul internaţional este dificil de mobilizat, în contextul în care ONG-urile şi agenţiile din cadrul ONU sunt mai puţin prezente în această ţară după ce talibanii au preluat puterea în august 2021.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a asigurat totuşi că ONU este ‘pe deplin mobilizată’ pentru a ajuta Afganistanul, cu desfăşurarea în curs a echipelor de prim ajutor şi transport de medicamente şi alimente.

Populaţia are nevoie prioritară de adăpost în contextul ploilor şi al temperaturilor neobişnuit de scăzute din această perioadă, dar şi de ajutor alimentar şi non-alimentar şi de acces la apă, igienă şi canalizare, a indicat Biroul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) al ONU.

Talibanii au anunţat joi că au primit două avioane încărcate cu ajutoare din Iran şi unul din Qatar. Opt camioane pline cu alimente şi materiale de prim ajutor din Pakistanul vecin au sosit, de asemenea, în provincia Paktika.

‘Ca un tsunami’

Uniunea Europeană a mai declarat miercuri că este pregătită să ‘ofere ajutor de urgenţă’. Statele Unite, ‘profund întristate’, au anunţat că analizează ‘opţiunile de răspuns’ umanitar.

Sever sub-dotat, sistemul sanitar afgan este, de asemenea, supus unei presiuni mari. ‘Ţara noastră este săracă şi nu are resurse. Este o criză umanitară. Este ca un tsunami’, a declarat pentru AFP Mohammad Yahya Wiar, directorul spitalului din Sharan, capitala Paktika.

Câteva zeci de supravieţuitori au fost transportaţi la acest spital, inclusiv Bibi Hawa, o femeie de 55 de ani care locuia în districtul Gayan, unul dintre cei mai afectate, şi care şi-a pierdut 15 membri ai familiei.

‘Şapte într-o cameră, cinci într-alta şi trei în o alta au fost ucişi’, a declarat ea suspinând pe patul de spital, cu chipul brăzdat de lacrimi. ‘Acum sunt singură, nu mai am pe nimeni’, a adăugat femeia.

Afganistanul este lovit frecvent de cutremure, în special în lanţul muntos Hindu Kush, care se află la joncţiunea dintre plăcile tectonice eurasiatică şi indiană. Aceste dezastre pot fi deosebit de devastatoare din cauza rezistenţei scăzute a caselor afgane din regiunile rurale.

Cel mai mortal seism din istoria recentă a Afganistanului (5.000 de morţi) s-a produs în luna mai 1998 şi a afectat provinciile Takhar şi Badakhshan (nord-est). AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Un aparat de zbor a survolat neautorizat spaţiul aerian al Republicii Moldova
Internaţional marți, 11 august 2026, 09:52

Un aparat de zbor a survolat neautorizat spaţiul aerian al Republicii Moldova

Un aparat de zbor, cu caracteristici similare dronei Gheran-3 (Shahed-238), a survolat neautorizat spaţiul aerian al Republicii Moldova în noaptea...

Un aparat de zbor a survolat neautorizat spaţiul aerian al Republicii Moldova
Cutremur devastator în Columbia: peste 100 de morți după un seism de 7,4
Internaţional marți, 11 august 2026, 09:49

Cutremur devastator în Columbia: peste 100 de morți după un seism de 7,4

Un seism în Columbia a ucis peste 100 de oameni. Epicentrul cutremurului de magnitudine 7,4 a fost în regiunea Chocó, între Medellin şi Cali....

Cutremur devastator în Columbia: peste 100 de morți după un seism de 7,4
Intervenţii şi misiuni ale pompierilor români în Franţa şi Grecia, în cadrul programului de pre-poziţionare european
Internaţional luni, 10 august 2026, 11:44

Intervenţii şi misiuni ale pompierilor români în Franţa şi Grecia, în cadrul programului de pre-poziţionare european

Pompierii români aflaţi în Franţa, respectiv Grecia, au desfăşurat intervenţii, inclusiv pe parcursul nopţii, în cadrul misiunilor de...

Intervenţii şi misiuni ale pompierilor români în Franţa şi Grecia, în cadrul programului de pre-poziţionare european
(NEWS ALERT) Incident grav de securitate: o dronă venită din România a explodat pe teritoriul Bulgariei, în apropierea unui gazoduct
Internaţional sâmbătă, 8 august 2026, 13:54

(NEWS ALERT) Incident grav de securitate: o dronă venită din România a explodat pe teritoriul Bulgariei, în apropierea unui gazoduct

Premierul bulgar, Rumen Radev, a declarat sâmbătă, după o reuniune a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniştri, că o dronă...

(NEWS ALERT) Incident grav de securitate: o dronă venită din România a explodat pe teritoriul Bulgariei, în apropierea unui gazoduct
Internaţional vineri, 7 august 2026, 11:07

Apel umanitar: O mamă de 36 de ani luptă cu un cancer agresiv și are nevoie de sprijin pentru tratament

O familie de români stabilită în Marea Britanie cere ajutor pentru Roxana Vălean, o mamă în vârstă de doar 36 de ani, diagnosticată cu...

Apel umanitar: O mamă de 36 de ani luptă cu un cancer agresiv și are nevoie de sprijin pentru tratament
Internaţional vineri, 7 august 2026, 10:38

Pompierii români continuă misiunile de sprijin în Franţa şi Grecia, consolidând cooperarea europeană în domeniul protecţiei civile

Pompierii români aflaţi în misiuni de pre-poziţionare în Republica Franceză şi Republica Elenă au continuat, pe parcursul zilei de ieri...

Pompierii români continuă misiunile de sprijin în Franţa şi Grecia, consolidând cooperarea europeană în domeniul protecţiei civile
Internaţional vineri, 7 august 2026, 06:38

Atac armat la o şcoală din Thailanda soldat cu morţi şi răniţi

Un profesor a fost ucis, iar alte patru persoane au fost rănite în urma unui schimb de focuri care a avut loc la o şcoală din Thailanda, unde...

Atac armat la o şcoală din Thailanda soldat cu morţi şi răniţi
Internaţional joi, 6 august 2026, 11:00

Italia emite cod roşu de caniculă pentru toate cele 27 de oraşe mari din ţară

În Italia este astăzi atenţionare de caniculă cu temperaturi de chiar şi 43 de grade, în 27 de oraşe. Între timp, în Sud, un incendiu de...

Italia emite cod roşu de caniculă pentru toate cele 27 de oraşe mari din ţară