Ascultă Radio România Iași Live

Convorbirile pe tema Brexitului sunt reluate, la Londra

Convorbirile pe tema Brexitului sunt reluate, la Londra

Publicat de , 6 iulie 2020, 13:12

Convorbirile pe tema Brexitului, dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, vor fi reluate luni, după ce discuţiile de săptămâna trecută s-au încheiat cu un impas, în contextul în care a mai rămas puţin timp până când cele două părţi pot evita o separare dificilă.

Negociatorul şef al UE, Michel Barnier, va fi primit la Londra, pentru discuţii.

Săptămâna trecută, după ce negocierile care ar fi trebuit să dureze cinci zile s-au încheiat cu o zi mai devreme, Barnier a afirmat: „se menţin disensiuni serioase” în convenirea unui acord.

Cancelarul german Angela Merkel, a declarat, miercuri, la preluarea preşedinţiei rotative a UE, că blocul comunitar „ar trebui să se pregătească pentru cazul în care nu se va ajunge la un acord”.

Marea Britanie a părăsit UE la 31 ianuarie, însă va rămâne în zona economică fără tarife până la sfârşitul anului 2020.

Ambele părţi încearcă să ajungă la un consens privind un nou acord comercial, până la termenul limită de 31 decembrie, însă nu s-au înţeles în privinţa reglementărilor pentru companii şi sectorul pescuitului, Marea Britanie opunându-se solicitărilor UE privind accesul pe termen lung la apele teritoriale britanice.

Premierul britanic, Boris Johnson, a afirmat că este posibil „un acord bun”, însă a subliniat că UE ar trebui să recunoască suveranitatea Marii Britanii.

Dacă nu va fi încheiat un pact până la termenul limită, acordurile comerciale dintre cele două părţi vor rămâne la standardele minime stabilite de Organizaţia Mondială a Comerţului, ce ar presupune taxe mari şi dividende pentru companii. (Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Internaţional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:45

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului

Un atac cu încărcătură explozivă şi arme de foc contra unui cartier general al poliţiei în nordul Pakistanului, acţiune revendicată de o...

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Internaţional vineri, 18 septembrie 2026, 10:17

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)

După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii ’80, rata de vaccinare a copiilor dă semne de scădere în mai multe ţări...

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor
Internaţional joi, 17 septembrie 2026, 19:00

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor

În Germania, motorina a ajuns la cel mai ridicat preţ înregistrat vreodată – scumpirea carburanţilor afectează tot mai mult nu doar...

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor
Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie
Internaţional miercuri, 16 septembrie 2026, 06:10

Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie

Ministerul de Externe informează că începând de mâine până pe 10 octombrie, sunt anunţate greve nocturne ale controlorilor de trafic aerian...

Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie
Internaţional marți, 15 septembrie 2026, 06:05

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei. Aparatul s-a prăbuşit într-o zonă...

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 17:24

Nicuşor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier

UPDATE ora 17:45 – Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de...

Nicuşor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 10:30

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia

Lungmetrajul „Eu contez”, scris şi regizat de Alina Şerban, a câştigat seara Premiul publicului „Armani beauty”, în...

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 06:06

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia

Preţul petrolului Brent, de referinţă pe plan global, a urcat la 107 dolari în această dimineaţă, după noile atacuri din zona Strâmtorii...

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia