Ascultă Radio România Iași Live

Condiţii înăsprite pentru intrarea în Malta, în funcţie de de gradul de răspândire a SARS-CoV-2

Condiţii înăsprite pentru intrarea în Malta, în funcţie de de gradul de răspândire a SARS-CoV-2

Publicat de Andreea Drilea, 18 iulie 2021, 11:09

Românii care vor să intre în Republica Malta vor trebui să completeze formularul naţional maltez de localizare a pasagerului, precum şi o serie de documente referitoare la starea sănătăţii, respectiv dovada efectuării vaccinului împotriva COVID-19 sau rezultatul negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Malta.

‘Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile malteze, statele/zonele de provenienţă a persoanelor care sosesc în Republica Malta sunt clasificate în funcţie de gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2, în zona roşie, respectiv zona roşu-închis. România este inclusă, alături de alte state, în zona roşie’, informează un comunicat al MAE transmis, duminică, AGERPRES.

Pentru a intra pe teritoriul Republicii Malta, persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din state incluse în zona roşie, printre care şi România, trebuie să prezinte dovada completării, anterior călătoriei, a următoarelor formulare:

* formularul electronic de localizare a pasagerului (disponibil la pagina de internet: https://app.euplf.eu/#/);

* formularul naţional maltez de localizare a pasagerului;

* formularul referitor la starea sănătăţii (ambele documente sunt disponibile la pagina de internet: https://mia-prod-s3-cdn.s3.amazonaws.com/wp-content/uploads/2021/06/MLA-PLF-HDF-2021.pdf

* să prezinte fie dovada efectuării vaccinului împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la administrarea celei de-a doua doze a vaccinului sau a dozei unice, după caz, fie rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Malta. În situaţia prezentării unui test molecular negativ tip PCR, persoanele în cauză vor fi supuse măsurii de carantină, timp de 14 zile, conform dispoziţiilor autorităţilor malteze, la un hotel ales de autorităţi, cu suportarea de către persoana vizată a costurilor aferente;

* să nu prezinte niciun simptom al infectării cu virusul SARS-CoV2.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţi, pe teritoriul maltez sunt recunoscute vaccinurile aprobate de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA): Pfizer-BioNTech; Moderna, Vaxzevria Astra-Zeneca, Johnson&Johnson, iar efectuarea vaccinării poate fi atestată prin prezentarea unuia dintre următoarele certificate:

* Certificatul de Vaccinare eliberat de autorităţile sanitare malteze;

* Certificatul digital european COVID (eliberat de unul dintre statele UE sau Confederaţia Elveţiană);

* Certificatul de Vaccinare emis de către Autoritatea Naţională de Sănătate (NHS) din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

* Certificatul de Vaccinare emis de Autoritatea Sanitară din Dubai;

* Certificatul de Vaccinare emis de autorităţile sanitare din Turcia.

Următoarele categorii de persoane nu au obligaţia de a prezenta un certificat de vaccinare la sosirea în Republica Malta, însă trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 ore anterior sosirii în Republica Malta:

* persoanele care nu pot fi vaccinate din motive de sănătate. Suplimentar, acestea au obligaţia de a obţine o autorizaţie scrisă de intrare pe teritoriul Republicii Malta de la Direcţia de Sănătate Publică malteză;

* femeile însărcinate, cu condiţia prezentării unui certificat medical (tradus în limba engleză);

* copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani;

* cetăţenii maltezi sau cetăţenii străini cu rezidenţa în Republica Malta, care la data de 14 iulie 2021 se aflau în străinătate.

Sunt exceptaţi de la măsura prezentării testului molecular (tip PCR) negativ şi de la măsura carantinării copiii cu vârstă de până la 5 ani.

‘Autorităţile pot dispune ca persoanele care călătoresc în Republica Malta să fie supuse obligaţiei de testare la sosirea în ţară, dacă provin dintr-o zonă considerată cu risc ridicat. Cheltuielile de testare sunt suportate de persoana în cauză’, arată sursa citată. AGERPRES

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin