Ascultă Radio România Iași Live

Comisia Europeană promite 1 miliard de euro pentru a sprijini Ucraina

Publicat de Andreea Drilea, 10 aprilie 2022, 06:33

Comisia Europeană a promis 1 miliard de euro pentru a sprijini Ucraina şi ţările ce primesc refugiaţi care fug de războiul cauzat de invazia rusă, a anunţat sâmbătă preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează Reuters.

”Şase sute de milioane (de euro) din această sumă vor merge către Ucraina, autorităţile ucrainene şi parţial către Naţiunile Unite”, a spus Von der Leyen la evenimentul online de strângere de fonduri pentru refugiaţii ucraineni ‘Stand up for Ukraine’, găzduit de Varşovia.

”Şi 400 de milioane (de euro) vor merge către statele din prima linie care fac o muncă extraordinară şi ajută refugiaţii care vin”, a adăugat şefa executivului UE.

Ea a anunţat că evenimentul de la Varşovia, organizat de Uniunea Europeană şi Canada, a permis strângerea a 10,1 miliarde de euro pentru a susţine Ucraina, ţară invadată de armata rusă.

”Lumea a promis în final 9,1 miliarde de euro în cadrul campaniei (Stand up for Ukraine, n.red.). Între altele, Comisia, în colaborare cu BERD, adaugă un miliard suplimentar pentru persoanele deplasate în Ucraina. Este fantastic. Aşadar, 10,1 miliarde de euro”, a declarat Ursula von der Leyen.

Din suma colectată, 4,1 miliarde de euro sunt donaţii de la guverne, companii şi persoane fizice. Suma va fi distribuită în mare parte prin intermediul autorităţilor ucrainene sau al Naţiunilor Unite.

Alte 5 miliarde de euro sunt credite şi granturi de la instituţiile financiare ale Uniunii Europene, inclusiv un program un valoare de 4 miliarde de euro pentru locuinţe, educaţie şi asistenţă medicală pentru refugiaţii care sosesc în ţările membre UE.

”Suntem alături de voi, fie că este vorba de acum în timp de război, fie că ne referim la refugiaţi, dar cel mai important după ce acest război este câştigat de Ucraina, în perioada de reconstruire a ţării”, a accentuat Ursula von der Leyen, care vineri a vizitat Kievul, iar sâmbătă a co-organizat evenimentul de la Varşovia alături de premierul canadian Justin Trudeau.

Începând din 24 februarie, peste 4 milioane de persoane au părăsit Ucraina pentru a se adăposti în Uniunea Europeană, în timp ce alte 6,5 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul ţării, potrivit Comisiei Europene. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna
Internaţional luni, 28 septembrie 2026, 10:01

Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna

Zborurile de pe aeroportul din Catania, Italia, vor rămâne suspendate luni, pentru a treia zi consecutiv, după ce emisiile de cenuşă vulcanică...

Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna
600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber
Internaţional sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:18

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi astăzi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer...

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber
Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid
Internaţional miercuri, 23 septembrie 2026, 17:13

Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid

Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii...

Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid
Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile
Internaţional miercuri, 23 septembrie 2026, 06:18

Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, marţi, instituirea stării de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru o perioadă de 60...

Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile
Internaţional marți, 22 septembrie 2026, 19:47

SUA, Danemarca şi Groenlanda semnează un acord privind securitatea insulei arctice

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai...

SUA, Danemarca şi Groenlanda semnează un acord privind securitatea insulei arctice
Internaţional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:45

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului

Un atac cu încărcătură explozivă şi arme de foc contra unui cartier general al poliţiei în nordul Pakistanului, acţiune revendicată de o...

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Internaţional vineri, 18 septembrie 2026, 10:17

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)

După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii ’80, rata de vaccinare a copiilor dă semne de scădere în mai multe ţări...

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Internaţional joi, 17 septembrie 2026, 19:00

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor

În Germania, motorina a ajuns la cel mai ridicat preţ înregistrat vreodată – scumpirea carburanţilor afectează tot mai mult nu doar...

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor