Ascultă Radio România Iași Live

Brexit: Liderii Uniunii Europene se reunesc pentru prima oară fără reprezentantul Marii Britanii

Publicat de , 29 iunie 2016, 08:03

Membrii UE se reunesc astăzi pentru prima oară fără reprezentantul britanic pentru a discuta un plan de parcurs. 

Premierul David Cameron a venit în faţa liderilor celorlalte 27 de state membre spunându-le că numai succesorul său va decide mai departe.

El a recunoscut însă că: „Îmi pare rău că am pierdut referendumul, dar nu regret că l-am organizat. Respectăm decizia poporului şi vrem o nouă relaţie cu UE”.

Practic David Cameron a vorbit despre negocierea viitorului statut al relaţiilor Marii Britanii cu Uniunea Europeană.

Pe de altă parte preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a răspuns:

Jean-Claude Juncker: „Atât timp cât Marea Britanie nu va notifica, potrivit tratatului, că doreşte ieşirea, nu vor exista negocieri. Ce nu înţeleg este că toţi cei care au decis să plece spun acum că vor să mai aştepte. Vrem ca articolul 50 să fie aplicat cât mai curând. Nu avem luni de aşteptat”.

De notat că preşedintele Franţei, François Hollande a avertizat Marea Britanie că nu va avea acces la piaţa unică dacă va opri libertatea de mişcare a cetăţenilor europeni.

Hollande a declarat presei că premierul britanic i-a anunţat pe liderii europeni că va preda ştafeta succesorului său în urma demisiei cel mai târziu pe 9 septembrie.

Astazi cei 27 se întâlnesc într-o reuniune informală fără Marea Britanie, în care vor analiza proiectul Uniunii Europene şi paşii de urmat.

Este aşteptată la finalul summitului o conferinţă de presă a preşedintelui României Klaus Iohannis.

(radio romania actualtitati/ FOTO digi24.ro)

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin