Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Iași: Toate urgențele vor fi preluate de Spitalul Sfântul Spiridon

Publicat de , 24 iunie 2015, 11:02

Direcţia de Sănătate Publică a finalizat protocolul de preluare a urgenţelor prespitaliceşti, adoptând după o serie de discuţii cu conducerile spitalelor ieşene câteva modificări privind îngrijirea pacienţilor care sună la 112.

Și asta după moartea profesorului Tiberiu Brăilean, care a aşteptat şase ore un consult cardiologic la Spitalul „Parhon“ – cel care asigura garda când a fost chemată ambulanţa.

Astfel, de la 1 august, garda mare pe Iaşi va fi asigurată doar de Spitalul „Sf. Spiridon”, toţi pacienţii preluaţi de către ambulanţe urmând a fi aduşi în Unitatea de Primire Urgenţe a instituţiei medicale, în condiţiile în care spaţiul alocat UPU şi personalul medical nu se modifică.

Reprezentanţii spitalului spun că, deşi UPU se află în proces de extindere şi modernizare, deocamdată unitatea nu este funcţională la capacitatea maximă a proiectului întrucât abia o parte este aproape de finalizare.

Liviu Stafie, directorul DSP a precizat că bolnavii cu afecţiuni psihice sau oncologice sunt transportaţi către unităţile medicale specializate.

Marius Voicescu, purtător de cuvânt DSP Iași a spus:

(Radio Iași/ FOTO 7est.ro)

Etichete:
Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 12:10

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”

FLORI DE TOAMNĂ 2026 – expoziție de flori, fructe și semințe, a 50-a ediție, organizată în secțiile exterioare și în complexul de sere, ...

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”
12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 11:52

12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”

Volumul colectiv „Luna din bonsai (alte povești ale unor copii mari)”, scris de 12 copii de la Clubul SmartyKids Bacău Universitate, va fi...

12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”
Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public, începând de astăzi
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 11:49

Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public, începând de astăzi

Bazinul de Înot Bacău va fi închis temporar pentru public începând de azi, 29 octombrie, de la ora 15:00, pentru desfășurarea Cupei României...

Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public, începând de astăzi
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 10:49

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din...

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 10:34

Premierul Luca Niculescu este aşteptat în Parlament pentru a le explica deputaţilor care este situaţia deficitului bugetar

Premierul Luca Niculescu este aşteptat luni în Parlament pentru a le explica deputaţilor care este situaţia deficitului bugetar şi ce măsuri...

Premierul Luca Niculescu este aşteptat în Parlament pentru a le explica deputaţilor care este situaţia deficitului bugetar
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 09:46

Tramvaiul Magiei de Halloween- mistere și legende ieșene în Tramvaiul Cafenea

Biletele au fost puse în vânzare! Prinde și tu un loc! – Nu rata Tramvaiul Magiei de Halloween! 📍 Prinde și tu un loc și nu rata o...

Tramvaiul Magiei de Halloween- mistere și legende ieșene în Tramvaiul Cafenea
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 08:51

Trei polițiști gălățeni au participat la un schimb de experiență în Polonia pentru perfecționare profesională

Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire...

Trei polițiști gălățeni au participat la un schimb de experiență în Polonia pentru perfecționare profesională
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 08:19

(AUDIO) Curtea de Apel București suspendă lucrările la Autostrada A8 pe tronsonul Lețcani–Iași

Curtea de Apel București a decis suspendarea executării lucrărilor pe tronsonul Lețcani–Iași al Autostrăzii A8, după ce a admis o cale...

(AUDIO) Curtea de Apel București suspendă lucrările la Autostrada A8 pe tronsonul Lețcani–Iași