Ascultă Radio România Iași Live

Privire peste timp – El Greco

Privire peste timp – El Greco

Publicat de , 7 aprilie 2015, 12:49


El Greco 1

 

El Greco (nume în spaniolă influențat de italienescul- „Il Greco” -Grecul), numele sub care este cunoscut Δομήνικος Θεοτοκόπουλος(Domênikos Theotokópoulos), (* 1541, Candia azi Heraklion / Creta – † 7 aprilie 1614, Toledo / Spania), a fost un pictor spaniol manierist de origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât și din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase și ca portretist, contribuțiile lui în domeniul sculpturii și arhitecturii au fost, din păcate, date uitării.
Domênikos (Domínikos) Theotokópulos (în traducere literală numele familiei sale înseamnă „fiul Maicii Domnului”) s-a născut în anul 1541 înCandia (Handáka), (în prezent portul Iraklion), pe insula Creta, pe atunci posesiune venețiană. Nu deținem nici un fel de informație referitoare la anii de tinerețe ai pictorului. Doar într-un act notarial, datat din 6 iunie1566, s-a păstrat semnătura lui, „Maestrul Menegos Theotokopoulos” și cuvântul adăugat de el însuși -„zugrafos” (în dialect grec local: pictor). În felul acesta știm că la vârsta de 25 ani era pictor specializat în miniaturi pe lemn și în fresce.
Următorii doi ani ai vieții lui El Greco rămân o necunoscută pentru biografi. Însemnările din arhive ne informează că în luna august 1568 se pregătește să expedieze, de la Veneția la Candia, desenele unui cartograf, și el originar din Creta. Intră probabil ca ucenic în atelierul lui Tiziano sau lucreză pentru alt pictor. Doi ani mai târziu, îl întâlnește la Roma peTintoretto, care va fi următorul său maestru. Giulio Clovio, miniaturist și filosof iluminist, protector al pictorului, îl recomandă influentului și bogatului cardinal Alessandro Farnese. Condițiile sunt favorabile și tânărul grec începe să aibă comenzi. În 1572, Domênikos Theotokópulos devine membru al corporației pictorilor din Roma, cunoscută sub numele de „Academia Sfântul Luca”. Relațiile cu pictorii din Roma nu sunt din cele mai bune, și în scurtă vreme va părăsi Italia, plecând în Spania, unde la Escurial regele Filip al II-lea a început construirea unui imens palat-mănăstire, o ocazie pentru numeroși artiști de a-și găsi de lucru.
În anul 1577, după ce sosește la Toledo, El Greco primește din partea lui Diego de Castilla comanda pentru executarea a trei altare pentru biserica mănăstiriiSanto Domingo el Antiguo, iar din partea corpului canonicilor, executarea picturilor pentru sacristia catedralei orașului. Prin urmare, pictorul realizează în această perioadă „El Espolio” („Dezbrăcarea lui Hristos”, 1577-1579) și picturile de altar. Grație acestor adevărate capodopere, succesul său este răsunător. După ani de peregrinări, emigrantul cretan își găsește în sfârșit locul, va rămâne până la moarte în Toledo. Spaniolii îl numesc „El Greco”, folosind forma italiană „Greco”, și nu expresia castiliană „Griego”, cum ar fi fost de așteptat. Totuși, pictorul continuă să-și semneze lucrările cu numele său adevărat, folosind alfabetul grecesc. Adaugă adeseori „cretan” sau „executat de un cretan”. Printre lecturile sale se află scriitorii clasici Homer, Euripide, Plutarh, Lucian și Vitruviu, dar și scriitori italieni, precum Petrarca, Ariosto și Tasso.
În schimb, în biblioteca lui nu se găsesc operele autorilor secolului de aur al literaturii spaniole. Nimic nu dă de înțeles că l-ar fi interesat creația lui Lope de Vega sau poemele lui Luis de Gongora, care spune într-una din poeziile sale despre El Greco că „și-a pus sufletul pe lemn și viața pe pânză”.
La un an după ce a sosit la Toledo, pictorului i se naște primul fiu, Jorge Manuel. Mama copilului este Jeronima de las Cuevas, al cărei nume îi indică originea aristocratică, femeie cu care, totuși, El Greco nu se va căsători niciodată.
În scurtă vreme, frumusețea tablourilor lui El Greco atrage atenția regelui Filip al II-lea, un mecena al artei, care îl cheamă pe pictor la Madrid și îi încredințează câteva comenzi. Când artistul îi prezintă regelui „Martiriul Sfântului Mauriciu”, pe care acesta i-l comandase, suveranul este nemulțumit. Pictorul, afectat de reacția regelui, se întoarce pentru totdeauna laToledo în anul 1583.

Din fericire, în Castilia comenzile îi vin de peste tot. El Greco stabilește contacte totodată și cu negustorii de tablouri care aprovizionează piața obiectelor de artă din întraga Spanie cu creațiile artistului. În pofida dizgrației regale, în atelierul pictorului activitatea este febrilă. Începând din anul 1589, El Greco închiriază palatul marchizei de Villen. Câștigă într-adevăr mult, dar își administrează prost banii și, în ultimii ani de viață, îl asaltează creditorii. În ziua de 7 aprilie 1614 El Greco își sfârșește zilele. Deși nu-și scrie testamentul înainte de a muri, îi lasă fiului său moștenire două sute de tablouri și o bogată bibliotecă. El Greco,umanistul cretan, a iubit orașul Toledo și și-a găsit inspirația în Castilia arsă de soare. A fost îngropat în cripta mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, ale cărei altare le ilustrase cu picturile sale.
În bisericile din întreaga Spanie se găsesc picturile lui care prezintă personaje deformate cu priviri extatice. S-a încercat în mod naiv să se interpreteze originalitatea picturilor lui El Greco, cu persoane având figuri alungite, ca fiind o consecință a astigmatismului de care suferea. Mulți au văzut în el un vizionar dezechilibrat.
Chiar și astăzi, El Greco continuă să surprindă. Prețul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa a fost uitarea, care va dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câțiva ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. Numai Velázquez, care nu și-a ascuns niciodată admirația față de pictura lui El Greco, poate fi considerat un continuator al artei sale. Respins de clasicismul secolului al XVIII-lea, El Greco va fi mai târziu recunoscut drept unul din cei mai mari creatori. În Franța, admiratorii lui El Greco vor fiDelacroix, Millet și Manet. Picasso va nutri o adevărată fascinație față de opera maestrului din Toledo, fapt oglindit în multe dintre tablourile din perioada albastră. Ceația lui El Greco devine și punctul de referință al avangardei expresionistegermane. Secolul al XX-lea îl repune în drepturi pe cel mai mare pictor mistic al tuturor timpurilor.
În Muzeul Național de Artă al României dinBucurești se găsesc trei opere ale lui El Greco. „Martiriul Sfântului Mauriciu” este o replică a exemplarului care se află în Mănăstirea Escurial. Autenticitatea tabloului existent în București este controversată, unii (de ex. Harold Wethey,1967) bănuiesc că ar fi o copie executată mai târziu de fiul artistului, Jorge Manuel, el însuși pictor. Majoritatea specialiștilor (Manuel Cossio 1908, August Mayer1938, Al. Busuioceanu 1937) consideră totuși că este vorba de o operă autentică a lui El Greco, opinie întărită prin lucrările de restaurare efectuate de Simona Predescu în anul 1993. „Închinarea păstorilor” este una din cele câteva versiuni cu această temă ieșite din atelierul lui El Greco în anii 1612-1614, replică a tabloului aflat în prezent în muzeul Prado din Madrid, destinat inițial capelei de familie a lui El Greco de la mănăstireaSanto Domingo el Antiguo. În schimb, al treilea tablou din muzeul bucureștean, „Logodna Mariei”, este un unicat, a cărui autenticitate este unanim recunoscută.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=WMMx6iXJj3I[/youtube]

 

Sursa – Wikipedia

Etichete:
Lumea așteaptă un erou, copiii așteaptă un prieten. Ajungem MARI Iași caută 40 de voluntari care să devină prietenii copiilor instituționalizați.
Fapt divers luni, 4 august 2025, 12:31

Lumea așteaptă un erou, copiii așteaptă un prieten. Ajungem MARI Iași caută 40 de voluntari care să devină prietenii copiilor instituționalizați.

Iași, 4 august 2025. Ajungem MARI, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, lansează o nouă campanie de...

Lumea așteaptă un erou, copiii așteaptă un prieten. Ajungem MARI Iași caută 40 de voluntari care să devină prietenii copiilor instituționalizați.
Via Transilvanica are oficial o lege de protecție
Fapt divers luni, 4 august 2025, 11:24

Via Transilvanica are oficial o lege de protecție

Traseul de lungă distanță, denumit Via Transilvanica, are oficial o lege de protecție. Actul normativ care reglementa traseele pedestre a fost...

Via Transilvanica are oficial o lege de protecție
Vacanță fără ecrane: Salvați Copiii lansează un ghid cu activități propuse de adolescenți, pentru o vacanță dincolo de ecrane: Copiii petrec chiar și zece ore pe ecrane, în vacanță, iar pragul de vârstă a coborât la cinci ani
Fapt divers vineri, 25 iulie 2025, 11:52

Vacanță fără ecrane: Salvați Copiii lansează un ghid cu activități propuse de adolescenți, pentru o vacanță dincolo de ecrane: Copiii petrec chiar și zece ore pe ecrane, în vacanță, iar pragul de vârstă a coborât la cinci ani

Vacanță fără ecrane: Salvați Copiii lansează un ghid cu activități propuse de adolescenți, pentru o vacanță dincolo de ecrane: Copiii...

Vacanță fără ecrane: Salvați Copiii lansează un ghid cu activități propuse de adolescenți, pentru o vacanță dincolo de ecrane: Copiii petrec chiar și zece ore pe ecrane, în vacanță, iar pragul de vârstă a coborât la cinci ani
„Asaltul Lupilor” revine la Iași cu o ediție plină de adrenalină și noroi!
Fapt divers vineri, 25 iulie 2025, 09:48

„Asaltul Lupilor” revine la Iași cu o ediție plină de adrenalină și noroi!

Spectaculoasa cursă cu obstacole și noroi “Asaltul Lupilor” va avea loc anul acesta în Iași, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local...

„Asaltul Lupilor” revine la Iași cu o ediție plină de adrenalină și noroi!
Fapt divers luni, 21 iulie 2025, 06:42

Vârf de sezon estival cu vacanţe mai ieftine pe litoral

Pentru a atrage turişti pe litoral, hotelierii au menţinut tarifele ori chiar le-au redus. Suntem în vârf de sezon pe litoral, dar mulţi...

Vârf de sezon estival cu vacanţe mai ieftine pe litoral
Fapt divers sâmbătă, 19 iulie 2025, 09:21

Au început înscrierile pentru Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia

Înscrierile participanţilor pentru ediţia de anul acesta a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia au început vineri. Cei interesaţi...

Au început înscrierile pentru Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia
Fapt divers sâmbătă, 19 iulie 2025, 09:05

Românii consideră că inteligenţa artificială ar putea contribui la reducerea corupţiei

Aproape trei sferturi dintre români cred că inteligenţa artificială ar putea contribui la reducerea corupţiei şi la creşterea transparenţei...

Românii consideră că inteligenţa artificială ar putea contribui la reducerea corupţiei
Fapt divers vineri, 18 iulie 2025, 10:55

Delgaz Grid a lansat asistentul virtual DELIA, suport digital disponibil 24/7 pentru clienți

Compania de distribuție Delgaz Grid face un nou pas în direcția digitalizării serviciilor pentru clienți, prin lansarea asistentului virtual...

Delgaz Grid a lansat asistentul virtual DELIA, suport digital disponibil 24/7 pentru clienți