(INTERVIU) Doru Căstăian, profesor MERITO: „Educația nu înseamnă să parcurgi programa, ci să formezi oameni.”

Publicat de andreeadaraban, 2 noiembrie 2025, 16:50 / actualizat: 5 noiembrie 2025, 13:42

Distins cu premiul Meriton 2018 pentru excelență în educație, Doru Căstăian este cunoscut pentru abordarea sa empatică și umanistă, pentru felul în care își provoacă elevii să gândească și să pună întrebări.

Prezent la Iași, la conferința Connected 3.2, organizată de Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala, Doru Căstăian a acceptat invitația colegei noastre, Andreea Daraban, de a discuta despre cum arată în viziunea domniei sale un profesor bun în secolul XXI, ce provocări presupune această profesie în România de astăzi și ce înseamnă în mod real să formezi elevi, să îi educi și nu doar să-i pregătești pentru examene.

„Nu știu dacă există o definiție clară a vocației”, spune Doru Căstăian. „Pentru mine, vocația ține de un soi de motivație profundă pentru a face meseria respectivă. O motivație care îți dă echilibru și stabilitate și care nu fluctuează de-a lungul anilor în funcție de ceea ce se întâmplă, de contexte.”

Totuși, profesorul atrage atenția că în România s-a abuzat de acest concept: „S-a speculat ideea de vocație ca pretext pentru a justifica lipsuri și abuzuri. De parcă, dacă ești profesor cu vocație, trebuie să accepți orice nedreptate ”de dragul copiilor”. În plus, sub umbrela vocației s-a ascuns uneori lipsa de rigoare profesională. Cred că trebuie să măsurăm ce e de măsurat și să nu măsurăm ceea ce nu e bine să nu măsurăm. Dar, repet, vocația, așa cum o putem cât de cât defini, nu ar trebui să fie un motiv pentru care de pe profesori să se tragă pielea și să fie ostracizați în diferite feluri doar pentru că sunt niște vocaționali.”

Întrebat dacă actualul sistem de formare favorizează descoperirea unei vocații autentice, răspunsul său este tranșant: „Evident, nu. Noi vorbim frumos despre curiozitate, valori, formarea morală a elevilor, dar când ajungi la sala de clasă vezi că sistemul valorizează conformismul, alinierea la normă și gândirea de tip bifă. Rezultatele se văd acum, în lipsa de spirit critic și în vulnerabilitatea socială la manipulare și dezinformare. Efectele sunt cumulative și catastrofale.”

Doru Căstăian vorbește adesea despre „ambivalența emoțională” a meseriei de profesor: exaltare și disperare, fascinație și îndoială. „Ambivalența e firească atunci când lucrezi într-un domeniu viu, uman, pe termen lung. Important e să nu pierzi abilitatea de a distinge între ceea ce contează și ceea ce nu contează”, explică el.

Printre strategiile sale de echilibru se numără întoarcerea periodică la întrebarea fundamentală: „De ce mai fac asta?” — o formă de autoevaluare care, spune el, te poate salva de epuizare. „Dacă răspunsul e că nu mai găsești sens, poate e timpul să faci altceva.”

Vara trecută, sistemul educațional românesc a trecut printr-o furtună de decizii și reforme. Profesorul spune că elevul nu a fost în centrul acelor decizii. „Evident că pentru elev am construit tot sistemul ăsta. Dacă nu ar fi copiii, nimic din toate lucrurile astea nu s-ar justifica. Apropo de lucrurile esențiale, poți să te întrebi, eu încerc să o fac tot timpul, intru în clasă ca să fac ce? Pentru că auzi de foarte multe ori profesori care spun trebuie să parcurg programa, am rămas în urmă, n-am timp să fac aia, trebuie să merg mai departe. Și atunci îți vine să întrebi astfel de oameni, tu de ce intri în clasă? Intri ca să predai? Sau ca să înveți elevul? Pentru că sunt două lucruri diferite.”

Despre măsurile luate de actualul guvern, Doru Căstăian este dur: „ Au fost măsuri crâncene, lipsite de umanitate și lipsite de înțelegere. Și partea cea mai rea este că au agravat masiv probleme care existau deja în sistem. Cel mai afectat segment, spune el, este cel al profesorilor tineri: „ Abia intrați în sistem, sunt cei care nu aveau încă catedre titularizabile. Asta fiind, de fapt, una dintre marile probleme ale sistemului, că nu mai atrage tineri. Pentru mine e absolut incomprehensibil de ce s-au luat măsurile astea, care au lăsat răni adânci, răni care nu se vor vindeca cu una, cu două.”

Despre noile planuri-cadru, profesorul recunoaște că există unele direcții pozitive, mai ales în domeniul socio-uman: „E un pas bun că filosofia se va studia  în clasa a XI-a, când elevii sunt mai deschiși către reflecție.”

Cea mai profundă schimbare, susține Doru Căstăin, ar fi aceea a muncii efective de la catedră. ”Cea mai profundă dintre reforme, cea pe care aș vrea să o văd în timpul vieții mele, măcar începută, este cea muncii efective la clasă. Pentru că degeaba avem planuri cadru, degeaba avem 3 ore și nu 4, 4 și nu 6 și așa mai departe. Dacă vom continua, cel puțin la liceu, să lucrăm în felul în care o facem acum, o cunoaștere extensivă în care e valorizată exclusiv memorarea de foarte multe ori, greșeala este sancționată, nici măcar programele nu vor conta.”

Pentru o schimbare reală, Căstăian propune o reformă curajoasă a sistemului de evaluare: „ Pentru că ceea ce testează examenele și ceea ce măsoară examenele va fi ceea ce va fi prioritar învățat. E o lege sociologică simplă, nimeni nu o contestă, e foarte bine fundamentat. Atât timp cât tu ai încă subiecte de bacalaureat care pot fi făcute pe căi care o colesc învățarea serioasă, asta se va întâmpla. Lucrul ăsta nu se va schimba nici cu discursuri moralizatoare, nici cu ateliere de bune practici.”

 Deși critic, Doru Căstăian nu este pesimist. Reforma educației nu se face din pix, la București, ci în clasă, în dialogul autentic dintre oameni, consideră profesorul. ”Pentru că venim din sistemul ăsta foarte autoritar, sistemul ăsta de comandă, de sus în jos, oamenii nu prea înțeleg ideea de sistem colaborativ. Plimbăm conceptul ăsta din gură în gură, dar nu prea îl aplicăm. Pentru că, de exemplu, în sistemele care merg ceva mai bine decât la noi, se folosește foarte mult tipul ăsta de colaborare. Profesorii înțeleg conceptul de predare într-o școală, se duc unii la alții, își văd orele, schimbă impresii. Pe noi ne apucă tremuriciul când vine cineva în clasă. Falsa solidaritate de breaslă ne face să nu ne spunem adevărul.”

Interviul integral poate fi ascultat mai jos:

#StareaEducației (INTERVIU) Bogdan Rațiu, profesor Merito, autor de manuale și auxiliare școlare: ”Eu cred că vocea noastră, a profesorilor, nu prea este auzită. Și poate de aceea tot ce vine de sus în jos undeva se rupe. Nu cred că suntem ascultați, nu cred că înțelegem ce înseamnă a negocia niște idei, niște viziuni și nu cred că ni se dă foarte multă încredere.”

Publicat de andreeadaraban, 27 octombrie 2025, 20:02 / actualizat: 29 octombrie 2025, 9:18

La Iași, s-a desfășurat conferința Connected 3.2, care a adus împreună profesori, elevi și părinți ce au discutat despre educație și tehnologie. Printre invitați s-a regăsit și Bogdan Rațiu, doctor în filologie, profesor de Limba și literatura română. Activitatea sa profesională este strâns legată de orașul Târgu Mureș, unde predă atât în licee de prestigiu, cât și în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”. În prezent este director adjunct al Liceului Universității și vicepreședinte al Asociației Profesorilor de Limba Română ”Ioana M. Petrescu” din Cluj-Napoca. A fost distins cu premiul Merito pentru inovație în educație, este autor și coautor de manuale, programe școlare, auxiliare didactice, dar și de cărți de specialitate.

Andreea Daraban: Cum vedeți impactul Inteligenței Artificiale în procesul educațional actual? Poate fi un aliat real al profesorilor și al elevilor sau riscă să devină un instrument de superficializare a cunoașterii?

 Bogdan Rațiu: Cred că trebuie să ne uităm în trecut, pornind de la apariția tiparului, apariția internetului, a smartphone-urilor și acum discutăm despre apariția Inteligenței Artificiale. Cred că e un moment de cotitură. E un moment în care trebuie să ne reconfigurăm, să ne revitalizăm, dacă îmi permiteți cuvântul acesta, pentru că în acest moment ce face un instrument AI? Aduce informație mult mai ușor, însă trebuie să vedem dacă școala vrea doar informație sau vrea să producă cunoaștere. Vrem cunoaștere, vrem competențe și dacă răspunsul este afirmativ, înseamnă că ne vom uita cu mai multă atenție la ce se întâmplă în sala de clasă. Adică nu mai putem să ignorăm formarea competențelor care conțin și atitudini și cunoștințe. Cred, e o opinie personală, foarte mulți ani ne-am dus spre dezvoltarea de abilități și acolo ne-am cam oprit, fără să vedem cum trebuie să dinamizăm un conținut pe abilități cognitive superioare sau cum să formăm o anumită atitudine în fața conținutilor pe care le predăm. Inteligența Artificială poate fi privită, pe de o parte, ca un act de superficializare, dacă nu le dezvoltăm elevii lor noștri discernământul, gândirea critică, reflexivitatea, poate fi o modalitate prin care vom vedea foarte mulți elevi care vor trece prin blocaje, pentru că le va fi stopată creativitatea, capacitatea de a discerne între ce este adevărat și ce este fals, inclusiv fake news-urile, inclusiv toată viața lor pe rețelele sociale. Dar în același timp, cred că este și o oportunitate extraordinar de mare. De ce? Eu sunt unul dintre profesorii care folosește AI, instrumente foarte multe, cred că am vreo 5-6 pe care le folosesc constant, care mi-au facilitat drumul spre cunoaștere, care mă ajută să-mi documentez cursurile și lecțiile foarte bine, lucruri pe care înainte poate le făceam într-o lună, acum pot să le fac și în 10 minute. E adevărat că discut foarte mult cu o anumită aplicație, dar după aceea merg spre cealaltă aplicație unde mă adâncesc, apoi caut resursele în diferite baze de date. Recunosc, pe mine mă ajută să fiu foarte informat și să-mi formez o opinie validată prin foarte multe studii.

”Atât timp cât tu creezi în elevul tău valori, atitudini proactive, niciodată nu va cădea în mirajul superficialității pe care îl oferă AI-ul.”

Andreea Daraban: E nevoie însă de o maturitate pentru a putea face acest lucru, de o experiență profesională, de cunoștințe destul de aprofundate.

Bogdan Rațiu: Cred că trebuie să punem din nou accentul pe cunoștințe. Acum, mai mult ca niciodată, elevul sau tânărul trebuie să fie conștient de paradigme, de curente, de modul în care a evoluat lumea, în care a evoluat o anumită știință, pentru că atunci când ai gândire critică, încerci să gândești în nuanțe. Nuanțele înseamnă o anumită subtilitate a gândirii, a rafinamentului. Momentan, aceste instrumente ne oferă niște informații generale, create după niște modele. Dacă discutăm despre cunoștințe, ele trebuie legate de valori. Atâta timp cât tu creezi în elevul tău valori, atitudini proactive, niciodată nu va cădea în mirajul superficialității pe care îl oferă AI-ul. Pe lângă valori, atitudini, spuneam și gândire critică. Dar gândire critică înțeleasă așa cum spune litera științei, nu așa cum uneori o improvizăm la clasă. Când a apărut smartphone-ul, a fost așa o stare de revoluție, a apărut internetul la fel, acum a apărut AI-ul, haideți puțin să ne punem întrebarea. ”Dezvoltăm procesele cognitive superioare la elevi?” Pentru că sistemul, din păcate, lasă o ampretă puternică asupra oamenilor care intră la clasă. Evaluările pe care noi le dăm, de atâția și atâția ani, faptul că sistemul se mișcă foarte greoi, programele se schimbă după zeci de ani, în loc să fie ceva foarte dinamic în care cunoașterea să intre în școli rapid, din păcate, toate astea lasă o amprentă puternică pe profesori și cred că în ultima perioadă am diminuat foarte mult modul în care înțelegem procesele cognitive superioare, modul în care înțelegem creativitatea, modul în care îmbinăm cunoștințele la nivel transdisciplinar. Noi deseori mergem spre pluridisciplinaritate, dar nu ajungem spre transdisciplinaritate, deși e un concept pe care îl vehiculăm foarte des. Și atunci discuția aceasta aș vrea să o punctez cu o idee importantă: adevărul de la clasă e adevărul științei. Profesorul trebuie să ducă în clasă adevărul științific pentru ca elevul cu adevărat să fie format. Pentru că acum, datorită acestor tool-uri, minusurile se vor vedea foarte rapid. Carențele apar instant.

”Dacă nu modificăm experiența de învățare a elevilor, nu vom putea lupta cu toți factorii care îi impactează în mediul digital. Și nu vorbesc doar de AI.”

Andreea Daraban: Credeți că profesorii din România sunt pregătiți să integreze AI în activitatea didactică? Ministrul Educației vorbea recent despre un ghid de utilizare a Inteligenței Artificiale care ar urma să apară în scurt timp.

 Bogdan Rațiu: Așa e, am citit și eu în presă și e foarte bine că s-au gândit la un astfel de proiect. Sunt curios cum apare și vă spun de ce. În liceul în care lucrez, noi în momentul de față gândim cum să integrăm Inteligența Artificială la fiecare disciplină. Dar, dincolo de acest aspect, mai există o disciplină care a apărut în spațiu anglosaxon de ceva timp, se numește ”Literație AI”. Ca să vă ofer un context, literația apare de câte ori e nevoie de un nou subiect al cunoașterii. Ai o problemă în educație? Apare un tip de literație. Acum avem o problemă cu AI-ul. Există programe foarte bune, deja construite, care te ajută să conștientizezi cât, cum să folosești inteligența artificială, dar în același timp îți creează și un algoritm. E important să fie o viziune coerentă pentru că nu ne interesează doar cum s-a creat modelul, să înțelegem cum funcționează, cum îl aplicăm noi la clasă, cum îl aplicăm în formarea noastră, ci și cum formăm etica. Până nu există discernământ și etică în utilizarea acestor instrumente, tot ceea ce noi îi învățăm la clasă pe elevi va fi diminuat sau nu va mai fi relevant de la o zi la alta. Dar, dincolo de modul în care utilizăm Inteligența Artificială, eu cred că e foarte important să reconfigurăm procesul din clasă, modul în care ne proiectăm lecția. De ce spun asta? Eu trec puțin, ca practician, dincolo de statistici, dincolo de cifrele care apar în politicile educaționale. Noi, profesorii de la clasă, ne analizăm elevii, vedem ce fac în bancă, mergem înapoi în cancelarie și începem să reflectăm. De ce n-a putut să fie atent elevul? Ce i s-a întâmplat? De ce ceea ce a mers la altă clasă, la ei nu a mers. Tot procesul acesta reflexiv ne duce spre o primă ipoteză de lucru. Dacă nu modificăm experiența de învățare a elevilor, nu vom putea lupta cu toți factorii care îi impactează în mediul digital. Și nu vorbesc doar de AI. Toată această multimodalitate care le ocupă mintea, ea trebuie să se găsească sub o anumită formă și în clasă. Poate chiar să concurăm cu ea. E greu, dar să știți că zona asta de cercetare, care cred că trebuie să devină relevantă pentru profesori, vorbește deja despre activități care nu mai sunt doar formative și informative, deci nu doar îmi formează caracterul, mintea, nu doar mă informează asupra unui subiect, ci sunt și activități performative. Elevul e dornic de cunoaștere, e dornic de experiențe. Ar trebui încă să ne bucurăm de lucrul acesta și să creăm un alt fel de etos, un etos al încrederii în clasă, în care profesorul să vină deschis, să primească întrebări, să-i învețe pe elevi să adreseze cât mai multe întrebări.

Andreea Daraban: Nu mi-ați răspuns însă la întrebarea, credeți că profesorii din România sunt pregătiți să integreze AI în activitatea didactică?

 Bogdan Rațiu: Cred că sunt medii și medii. România are foarte multe variabile. Avem urban mare, urban mic, capitală, mediul rural. Cred că în mediul urban, profesorii se vor adapta rapid. Cred că în mediul rural vor fi niște sincope, însă eu cred că e nevoie automat de cursuri de formare. Cred că aceste cursuri de formare îi vor ajuta, dar eu am încredere în profesorii din urbanul mare și urbanul mic, că vor încerca. Vor încerca pentru că e presiunea prea mare din partea elevilor.

”În nicio altă țară nu se formează competențele având modele de subiecte.”

Andreea Daraban: Sunteți autor de manuale, de auxiliare didactice care să-i ajute pe elevi pentru examenele naționale. Cât de relevante sunt Evaluarea Națională, Bacalaureatul, în formele lor actuale, pentru ceea ce înseamnă viitorul elevilor?

 Bogdan Rațiu: Ține foarte mult de o anumită viziune pe care o are țara. Voi spune ”țara”, nu voi spune sistem, nu voi spune minister, pentru că până la urmă toți suntem răspunzători de cum sunt evaluați copiii noștri. Dacă la Evaluarea Națională se simte un progres în ultimii ani, la Bacalaureat stagnăm. De ce? Pentru că programele școlare n-au mai fost revizuite de 20 de ani.

 Andreea Daraban: Se lucrează acum.

 Bogdan Rațiu: Acum se lucrează și cred că undeva în patru ani va apărea un nou examen de Bacalaureat. Dar mai avem o tradiție, îi voi spune tradiție. Voi folosi acest eufemism, să apară tot timpul modele de subiecte. Noi ne dorim foarte tare să formăm competențe. În nicio altă țară nu se formează competențele având modele de subiecte. Și fiind așa o isterie, dacă nu ai un item identic cu cel de pe model, subiectul a fost împotriva copiilor noștri. Nu e niciodată împotriva copiilor noștri. Și știu că părinții vorbesc foarte mult între ei. Anul acesta va fi mai greu, anul acest se dă liric, etc. Niciodată nu cred că ministerul a vrut să dea ceva care să-i pună în dificultate pe elevi, ci poate a încercat să evalueze și competențe. Eu cred că mergem pe drumul bun, dar cred că e nevoie de a schimba această atitudine și a părinților și a profesorilor față de ce înseamnă modelele de subiecte. Permanent să ai siguranță, dar a avea o competență, a-ți fi dezvoltat o competență înseamnă să faci față la un transfer în orice situație. Și atunci, cumva, prin aceste modele pe care noi le primim, de fapt, anulăm o parte din ceea ce înseamnă formarea competențelor la elevii noștri. Cred că în timp vor începe să fie mai relevante, dacă ne vom asuma puțin că oamenii se învață în timp. Sunt niște riscuri pe care cu toții trebuie să ni le asumăm, însă mi se pare că sistemul se mișcă greoi. E rezistent la schimbare, e rezistent la foarte mult adevăr științific. Să știți că de aceea am plecat din zona unei cercetări academice și am trecut spre carte educațională pentru că mi-am dat seama că nu totdeauna auxiliarele, manualele, au în spate un fundament științific, de care autorul să fie conștient. Ceea ce am încercat împreună cu echipele în care lucrez a fost să cobor marea știință, teoriile mari de conferințe, de simpozioane în sala de clasă pentru că atunci, de fapt, ești cu adevărat relevant, dacă ceea ce tu ai cercetat și ajunge la elevul din față.

 Andreea Daraban: Se discută tot mai mult despre schimbarea examenului de Evaluare Națională. Spunea domnul ministru (n.r. Daniel David,) la un moment dat, că nu e suficient să testăm copiii doar la matematică și la limba română, că ar trebui introduse mai multe discipline. Cum vedeți aceste aspecte?

 Bogdan Rațiu: Dacă m-ați fi întrebat acum 5-6 ani, v-aș fi spus da, să o facem mâine. Acum o văd cu mai multă chibzuință și spun așa: noi avem o tradiție didactică, noi avem niște profesori alături de care încercăm să ne formăm elevii. O schimbare a examenului de română și de matematică, care există de zeci de ani, mi se pare hazardată, dar cred că e nevoie și de încă o evaluare care să îmbine mai multe conținuturi, mai multe discipline, mai multe competențe. Însă nu cred că de pe o zi pe alta se poate anula un examen ca matematica sau română, ci e nevoie de timp și e nevoie ca noi și să integrăm nevoia de a face o schimbare.

Andreea Daraban: Și poate să îi pregătim din timp pe copii pentru un astfel de examen. Poate că la clasă ar trebui să ne raportăm în acest fel la viitorul examen.

 Bogdan Rațiu: Și mai ales de când începe un ciclu. Nu poți să faci schimbări în mijlocul unui ciclu de învățare. Adică pentru cei care încep clasa V-a, da, ne putem gândi la așa ceva. Dar aici aș mai rămâne pe o idee, dacă îmi permiteți. Eu cred că vocea noastră, a profesorilor, nu prea este auzită. Și poate de aceea tot ce vine de sus în jos undeva se rupe. Pentru că eu nu cred că intențiile din minister nu sunt bune. Nu pun sub semnul îndoielii. Chiar cred că oricine e în sistem, vrea binele sistemului. Însă nu cred că suntem ascultați, nu cred că înțelegem ce înseamnă a negocia niște idei, niște viziuni și nu cred că ni se dă foarte multă încredere. Pentru că, să știți, eu fac parte dintr-un colectiv de profesori la școală, la Merito, în Asociația Profesorilor de Limba Română, am parte tot timpul de oameni foarte bine pregătiți. Oameni care citesc constant. În ultima perioadă s-a tot spus că profesorii nu mai citesc, profesorii nu mai fac carte. Să știți că în bula mea oamenii citesc. Și atunci, de ce nu ne folosim de ei? Cu siguranță sunt și pe alte discipline oameni care, cu adevărat citesc, sunt informați, pot face o sincronizare cu ceea ce se întâmplă în spațiul occidental, dar pot să o facă asumat și mizând pe integrarea acelor concepte în sistemul cumva de cunoștințe pe care profesorul îl are.

”Mi se pare că în documente noi ne-am updatat. Avem cuvinte mari, frumoase. Problema e cum le punem în practică.”

Andreea Daraban: Dar ce ar trebui, în opinia dumneavoastră, să măsoare aceste examene? Cele precum Evaluarea națională, Bacalaureatul, cunoștințele acumulate, competențele de viață, gândirea critică?

 Bogdan Rațiu: Se întâmplă, iarăși, o scurtcircuitare în momentul în care plecăm de pe ce scrie într-un document curricular și ce se întâmplă în practică. Cum vă spuneam mai devreme, ceva de sus ni se spune să facem, până jos lucrurile încep să fie viciate. La fel se întâmplă și în documente. Mi se pare că în documente noi ne-am updatat. Avem cuvinte mari, frumoase, dacă nu avem literație, avem înțelegere de text, avem texte multimodale, avem conștiință lingvistică, conștiință matematică, deci avem toate cuvintele mari și frumoase care sunt și în spațiul occidental. Problema e cum le punem în practică. Pentru că eu, dacă vreau să evaluez gândirea critică, eu nu evaluez gândirea critică pe un anumit tip de item pe care știu că îl dau de 10 ani și acel item deja poate primi un șablon și rămânem în zona șabloanelor chiar dacă intenția a fost foarte bună. Deci dacă nu schimbăm din mers, lucrurile intră într-o rutină care nu ne face bine. Lucrurile acestea se pot distruge dacă avem curaj, dacă suntem asumați.

Andreea Daraban: Așadar, șablonizarea este o mare problemă a sistemului educațional.

 Bogdan Rațiu: Dar nu e doar vina ministerului, e și vina profesorilor care așa au fost învățați să gândească de-a lungul timpului. Știți ce se poate șabloniza? Procesele cognitive inferioare. Doar acelea. Unui proces cognitiv superior niciodată nu vei putea să-i dai un șablon. Dacă îl lași pe elev în fața unui text liric și ceri semnificație și spui lumea textului cu propriile tale cuvinte, dacă am face un barem în care să fim foarte atenți, așa cum sunt la examenele Cambridge, de exemplu, în care știm foarte clar nivelul, tipul de cuvânt, dacă am exersa puțin altfel baremul de corectare, cred că am ajunge mult mai sus. Deci nu sunt niște schimbări totale, dar ar trebui niște nuanțe.

”Când folosești standarde, nu te mai interesează testul de la sfârșitul unității. Te interesează evaluarea ca formă de învățare.”

Andreea Daraban: Ce schimbări ar fi necesare pentru a avea o evaluare autentică? Știu că în lipsa unor standarde de evaluare la nivel național, și la acestea se lucrează în prezent, ați contribuit la o serie de standarde ale comunității Merito, din care faceți parte.

 Bogdan Rațiu: Am încercat. A fost un proces de învățare. N-am avut scopul de a fi publicate, a fost pe final ideea aceasta de a le publica. Știți de ce am făcut-o? Am citit foarte mult despre standarde. Am citit despre standarde de învățare, standarde de evaluare și am spus, împreună cu Antoaneta Luchian, profesoară de muzică la Iași, hai să încercăm să vedem ce iese. Să știți că noi am lucrat mult la ele. Un an de zile ne-a luat. Le-am încercat. Le-am dus la clasă. Ne-am mai luat aproape de noi cinci, șase, zece colegi de-a lungul timpului, care să le aplice la clasă și să știți că le-a fost greu.

 Andreea Daraban: De ce?

 Bogdan Rațiu: Le-a fost greu pentru că, din nou, nu au fost învățați niciodată să lucreze așa. Un curs de formare de 4, 10, 20 de ore nu îți rezolvă un mindset, o mentalitate în fața evaluării. Pentru că, de fapt, când folosești standarde, nu te mai interesează testul de la sfârșitul unității. Te interesează evaluarea ca formă de învățare. Eu permanent îi dau feedback elevului meu, dar el și părinții trebuie să primească feedback-ul, să știe ce să facă cu el și va produce progres, categoric. Dar e nevoie și de comunitate, care să înțeleagă impactul. De asemenea, acolo nu mai poți mușamaliza anumite procese cognitive superioare pe care elevul trebuie să le facă, o anumită complexitate a gândirii sau o anumită profunzime a cunoștințelor. Și după ce noi le-am scris, să știți că am mai făcut un pas important. Am încercat să le ducem în clasă. Am încercat să-i învățăm să-și proiecteze lecțiile. După aceea să facă evaluare, să dea feedback constant. I-am format, dar să știți că efectul nu a fost cel pe care l-am sperat. De ce? Pentru că e nevoie ca tot sistemul să fie coherent, de la standardele de la clasa 0 până la clasa a-IV-a, fără ruptura aceea de la a II-a la a III-a, pe care cred că toți părinții au resimțit-o împreună cu ai lor copii. De asemenea, să nu fie ruptură între clasa a-IV-a și clasa a V-a, la sfârșit de clasa a VIII-a. În momentul în care spunem răspuns critic, să fie cu adevărat răspuns critic cu nuanțe și nu doar o opinie. Și atunci, continuând idea, trebuie să fie totul coherent, inclusiv realizarea de manuale, inclusiv evaluările la  -a, a IV-a și a VI-a. Când vom avea suficientă viziune încât să oferim coerență unui curriculum de la clasa 0 până la clasa a XII-a, lucrurile vor dobândi consistență, cu mențiunea că e nevoie ca acestea să fie integrate și de profesori universitari din Departamentele de Pregătire ale Profesorilor, și atunci da, cu adevărat sistemul poate să fie relansat. E foarte important să nu mai lucrăm insular. Vedeți, noi lucrăm acum, ca țară, la noile programe de liceu. Ele trebuiau să fie făcute de foarte mult timp pentru că au terminat, trei sau patru generații deja de când trebuiau să fie făcute. Deci, sunt niște sincope, de asemenea nu știu dacă există o viziune coerentă, de exemplu, pe competența de lectură de la clasa 0 până la clasa a XII-a, competența specifică matematicii, cum raționalizează copilul, ce tipuri de deducții să facă, ce tipuri de argumente să folosească în logică, etc. Deci, sunt foarte multe concepte, idei pe care dacă nu le vedem coerent, ele vor produce niște sincope. Vom spune ”da”, sunt doar pe hârtie. Nu, tot ce este pe hârtie în clasă se simte de 10 sau de 20 de ori mai puternic.

”Cred că leadership-ul din școli poate fi schimbat și atunci mult mai mulți profesori vor fi cu speranță.”

Andreea Daraban: Ce vă dă speranță în ciuda tuturor dificultăților cu care se confruntă școala românească?

 Bogdan Rațiu: Ca profesor am fost mereu omul clasei, nu am fost omul școlii. Nu prea am știut ce se întâmplă în cancelarie, nu prea am știut ce se întâmplă în fiecare colțișor al școlii, dar am știut foarte bine ce se întâmplă în clasă, cu elevii mei. Și cred că de aceea sunt cu foarte multă speranță. Cred că leadership-ul din școli poate fi schimbat și atunci mult mai mulți profesori vor fi cu speranță. E adevărat că simțim o anumită blazare, o anumită lipsă de speranță,  o rutină care ne-a făcut să ne îngrădim mintea și trăirile în ceea ce privește educația, dar cred că, atunci când ai parte de colegi foarte buni, când poți să admiri, când te poți bucura de reușita elevilor tăi și când ești omul clasei, cu siguranță vei fi un om cu speranță și care nu va mai sta să asculte fiecare Breaking News din educație. Pentru că eu cred că e momentul să ne mai și purificăm puțin de acest Breaking News din educație și să vorbim mai calm, mai așezat, mai înțelept, pe specificul pe care îl are fiecare în clasă, să înțelegem că nu sunt soluții valide pentru toți, să ne bucurăm că suntem oameni ai cărții.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru voiam să vă întreb, este adevărat că ați fost corigent la limba română?

 Bogdan Rațiu: Am fost corigent la limba română pentru că poate am fost un copil pe care sistemul l-a uitat. Eram copilul acela invizibil din bancă, foarte cuminte, dar care nu înțelegea câtă bucurie poate să-ți ofere o lectură sau cunoașterea dintr-o anumită disciplină.

Andreea Daraban: În ce clasă erați când ați rămas corigent?

 Bogdan Rațiu: Eram în clasa a IX-a. După aceea, în clasa a X-a, o nouă profesoară tânără, extrem de riguroasă, foarte atentă la fiecare moment al lecției, a început să mă ridice, pas cu pas. Și astăzi sunt profesor de limba română, categoric că dacă nu era un om care să-mi construiască mintea, nu aș fi evoluat, nu mi-aș fi depășit condiția, nici cea socială și nici cea umană. De aceea, cred că soluția țării noastre e în profesori. E în profesori și în dialog constructiv, în comunități care să instituie un dialog constructiv.

Varianta audio a interviului:

Bogdan Rațiu este doctor în filologie, cadru didactic al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Parcursul său academic și profesional este strâns legat de orașul Târgu Mureș. În prezent, este director-adjunct în cadrul liceului universității, profesor de Limba și literatura română și asistent universitar la Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”. Este vicepreședinte al Asociației profesorilor de Limba și literatura română „Ioana Em. Petrescu” din Cluj-Napoca, profesor laureat MERITO pentru inovație în educație și cetățean de onoare al orașului Târgu Mureș (2022). Bogdan Rațiu este coautor de manuale școlare publicate în România și Republica Moldova, de resurse didactice, programe școlare, auxiliare educaționale, cărți și studii de specialitate, precum și de articole de opinie. În calitate de fondator al centrului educațional AGIR EDU TRAINING SRL, organizează workshopuri, ateliere și conferințe educaționale la nivel național și internațional, contribuind activ la formarea unei culturi educaționale moderne, centrate pe inovație, competență și valori autentice.