Ascultă Radio România Iași Live

I will always love you… I remember Whitney Houston…

Publicat de Nicolae Tomescu, 10 februarie 2019, 19:20

Nu de realitate ne-am săturat, ci de partea expusă zilnic în spaţiul public. Este grav dacă un jurnalist reacţionează precum o fiinţă dezumanizată, atent doar la „clişeele senzaţionalului”… Găsim, cu oarecare întârziere şi fără a fi ipocriţi, lucruri pe care nu le-am căutat îndeajuns. Nu avem vocaţie de actor; am învăţat un singur rol: să spunem ce gândim şi să fim ceea ce suntem.

*

Pe 11 februarie 2012, Whitney Houston a fost găsită, fără suflare, în hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy. Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, „în apă extrem de fierbinte”, care avea adâncimea de 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreţei a reprezentat o „moarte accidentală prin înecare”, iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat „o maladie cardiacă şi consumul de cocaină”…

*

Whitney Houston părea că s-a născut sub un semn norocos. Era fiica interpretei de muzică gospel Cissy Houston, verişoara divei pop, din anii 1960, Dionne Warwick şi fina Arethei Franklin.

Houston a început să cânte de când era copil, în biserică. În adolescenţă a făcut backing vocals pentru Chaka Khan, Jermaine Jackson şi alţi artişti.  A desfăşurat, pentru scurt timp, o carieră ca manechin. În acea perioadă, Clive Davis a auzit-o cântând…

Lansarea albumului de debut a fost un succes /… Revista „Rolling Stones” o numea “una dintre cele mai incitane veci din ultimii ani”. Casa de discuri a promovat, în Statele Unite ale Americii, în Marea Britanie şi alte ţări euopene, diferite melodii de pe album. Cel care s-a ridicat în fruntea topurilor din mai multe ţări a fost “All al once”. /…

Deşi nu s-a bucurat de prea multă atenţie pe piaţa din Europa, You Give Good Love a ajuns pe locul 3 în Billboard Hot 100 din S.U.A. Vânzările au început să crească, iar Houston a continuat să promoveze în turnee şi prin apariţii televizate care, la acel moment, păreau intezise artiştilor de culoare.

Următorul single lansat a fost balada-jazz Saving All My Love for You, care i-a adus succesul – atât pe piaţa din Europa cât şi pe cea din America. /

Al treilea single  How Will I Know / a intrat pe locul 1 în topuri, videoclipul fiind promovat şi pe canalele de televiziune; la acel moment, MTV se confrunta cu acuzaţii dure în privinţa discriminării rasiale, favorizând în playlist interpreţii albi. Următoatele piese şi albume lansate au transformat-o pe Whitney Houston în prima artistă afro-americană promovată heavy-rotation pe MTV.

Succesul a culminat cu ultimul single lansat, Greatest Love of All, care a plasat albumul pe locul 1 şi i-a adus artistei distincţiile „Albumul anului” şi „Artista Anului”; a câştigat premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală pop şi un premiu Emmy pentru interpretare vocală excepţională.

Intrarea artistei în industria muzicală a fost una dintre marile revelaţii ale ultimilor 25 de ani, fiind o deschizătoare de drumuri pentru alte interprete afro-americane, precum Janet Jackson sau Anita Baker.

Al doilea album, lansat în 1987, a intrat direct pe locul 1 în Bilboard Top 100, Whitney Houston fiind prima artistă care s-a bucurat de un asemenea succes. Primul extras pe single, / I Wanna dance With Somebody /, a fost un hit în întreaga lume.

Următoarele trei piese lansate: / Didn’t We Almost Have It All /, / So Emotional /, şi /Where Do Broken Hearts Go / au atins locul 1.

Cu un total de 7 hituri consecutive, artista a depăşit recordul înregistrat de „The Beatles” şi „Bee Gees”.

În 1990, a urmat cel de al treilea album, considerat de revista “Rolling Stones” ca fiind “cel mai bun şi mai complet”. Primele două single-uri, I’m Your Baby Tonight şi All the Man That I Need / au atins locul 1

iar /I Belong to You, / a intrat în top 10 R&B.

Albumul s-a vândut în 12 milioane de exemplare în lume.

Totuşi, decizia de a nu urma cărarea muzicii soul i-a atras critici, fiindu-i reproşat faptul că a renunţat la rădăcinile sale pentru a cânta muzică pop comercială. Cântăreaţa a fost, de altfel, huiduită în timpul galei Soul Train Awards din 1989. Unii au văzut căsătoria din 1992 cu fostul membru al formaţiei „New Edition”, Bobby Brown, precum o încercare de a elimina aceste critici. Cei doi au avut un copil, Bobbi Kristina, care s-a născut în 1993…

Whitney Houston nu a excelat doar pe plan muzical. A jucat în filme cu mare succes la public, precum The Bodyguard şi Waiting to Exhale. În 1992, devenea un star al cinematografiei, apărând alături de Kevin Costner în filmul The Bodyguard, care, în ciuda criticilor, a fost un succes pe plan internaţional. A dat istoriei şi unul dintre cele mai memorabile cântece ale sale – un uimitor cover al piesei lui Dolly Parton / I Will Always Love You, / care a stat săptămâni în şir în topuri şi a câştigat premiul Grammy pentru înregistrarea anului. Totodată, Whitney a câştigat premiul Grammy pentru cea mai bună artistă pop, iar coloana sonoră a filmului a primit Grammy pentru cel mai bun album al anului.

Cu următoarele single-uri / I’m Every Woman, / un cover după Chaka Khan şi / I Have Nothing/, Whitney Houston era prima artistă prezentă cu trei hituri în primele 10 poziţii ale clasamentelor din întreaga lume. A obţinut trei premii Grammy şi două dintre onorurile cele mai înalte ale Academiei: Albumul Anului şi Înregistrarea Anului.

A urmat un al turneu global, „The Bodyguard World Tour”. Cumulate, veniturile obţinute o plasau în primii trei cei mai bine vânduţi artişti, după Oprah Winfrey şi Barbara Streissand.

În octombrie 1994, Houston a interpretat (cina de stat desfăşurată la Casa Albă) în onoarea noului preşedinte sud-african, Nelson Mandela; a susţinut trei concerte în Africa de Sud, unul dintre acestea în faţa unui auditoriu de 200.000 de oameni, transmis live şi fiind considerat „cel mai mare eveniment media de la celebrarea lui Nelson Mandela”.

Whitney s-a întors pe marile ecrane în 1995-1996, cu / Unde ne sunt bărbaţii/, / Waiting to Exhale / şi / Dragoste de înger/ The Preacher’s Wife, ale căror coloane sonore au devenit albume.

După ce a petrecut o mare parte din timp lucrând în industria cinematografică, producând filme şi albume din coloana sonoră, în 1998 a lansat albumul / My Love is Your Love. /

Până în anul 2000, artista a lansat mai multe hituri, printre care / When You Belive /, cu Mariah Carey, coloana sonoră a filmului Prinţul Egiptului. Albumul s-a vândut în 3 milioane de exemplare şi i-a adus un Premiu Grammy pentru cea mai bună artistă R&B.

În luna mai a anului 2000, Whitney Houston a lansat un album Greatest Hits. / Au fost incluse pe album piesele / Could I Have This Kiss Forever (un duet cu Enrique Iglesias)/, / Same Script /, /Different Cast (un duet cu Deborah Cox)/ şi / Fine/ Alte trei piese de succes, care însă nu au fost incluse pe niciun album, sunt: / One Moment in Time /, / The Star Spangled Banner / şi  /If You Say My Eyes Are Beautiful/

Whitney Houston şi fiica ei, Bobbi Kristina Brown, au cântat în duet la televiziunea naţională americană (2009). Cu respectiva ocazie, ele au interpretat împreună piesa „My Love Is Your Love”, în Central Park din New York, într-o ediţie specială a emisiunii „Good Morning America”, difuzată de televiziunea ABC (Bobbi Kristina, foarte apropiată de mama ei, la doar câteva zile după moartea celebrei cântărețe era transportată, de urgenţă, la Cedars-Sinai Medical Center, deoarece se „simţea copleşită”; a murit duminică, 26 iulie 2015, la vârsta de 22 de ani)…

Spre sfârşitul carierei sale, Houston a devenit o şocantă poveste a modului în care drogurile pun stăpânire pe viaţă. Vânzările de albume au scăzut, hiturile şi-au încetat apariţia, imaginea, care tindea odată către perfecţiune, a fost afectată de un comportament sălbatic şi apariţii bizare în public. A mărturisit, public, faptul că abuzase de cocaină, marijuana şi diverse medicamente, iar vocea sa a avut mult de suferit, până la punctul în care a fost nevoită să ia, din nou, lecţii de canto.

Whitney Houston ştia şi accepta faptul că se manifestă o „sete” patologică de informaţii în legătură cu viaţa mondenă. Mulţi nu ratează ocazia de a publica zvonuri despre „vedetele” la modă. Pe de o parte, în detrimentul chestiunilor sociale de fond, mass-media moderne au tendinţa de a propune eroi falşi, neglijându-i pe cei adevăraţi. Pe de altă parte, comercialul invadează scena profesioniştilor; mai mult, eşti ispitit de diavolul celebrităţii să ajungi la apogeu şi să pierzi simţul realităţii – investeşti în lux, extravaganţă, petreceri, mori în fiecare zi înainte să treci dincolo.

Poate că Whitney Houston credea că destinul unor artişti este să plece printr-un şoc la fel de mare precum ironia vieţii lor (vă amintiţi de Bodyguard?)… Puterea celebrităţii te duce la inconştienţă, dar, în cazul filmului, cu tine în rol principal, te poţi opri: în viaţă, sunt unii care aleg moartea; sau poate că moartea îi alege atunci când greutăţile par să te împiedice să-ţi atingi orice scop…

Nicolae Tomescu, Redactor Şef

Etichete:
#StareaEducației (INTERVIU) ”Bac Pentru Viitor”, o nouă șansă pentru adulții care vor să-și schimbe parcursul profesional. Oana Sergentu, președinte ”Asociația Învață pentru tine”: „Pentru un adult care revine la studiu după ani de pauză, dificultatea nu este doar materia, ci și recâștigarea exercițiului învățării, mai ales atunci când timpul și responsabilitățile zilnice fac procesul mult mai greu.”
Life miercuri, 26 august 2026, 14:03

Pentru unii adulți, lipsa diplomei de Bacalaureat nu înseamnă lipsă de experiență, de competențe sau de dorință de a munci, ci o limită...

#StareaEducației (INTERVIU) ”Bac Pentru Viitor”, o nouă șansă pentru adulții care vor să-și schimbe parcursul profesional. Oana Sergentu, președinte ”Asociația Învață pentru tine”: „Pentru un adult care revine la studiu după ani de pauză, dificultatea nu este doar materia, ci și recâștigarea exercițiului învățării, mai ales atunci când timpul și responsabilitățile zilnice fac procesul mult mai greu.”
#StareaEducației (INTERVIU) Festivalul de literatură pentru copii și adolescenți APOLODOR revine la Botoșani. Scriitorul Dan Lungu, director al evenimentului: ”Copiii trebuie să trăiască bucuria lecturii, să asocieze cartea cu un fapt legitim social. Chiar și cei care nu citesc se pot converti la lectură la astfel de festivaluri.”
Life luni, 24 august 2026, 13:00

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor revine la Botoșani, între 17 și 20 septembrie, cu o a doua ediție care își...

#StareaEducației (INTERVIU) Festivalul de literatură pentru copii și adolescenți APOLODOR revine la Botoșani. Scriitorul Dan Lungu, director al evenimentului: ”Copiii trebuie să trăiască bucuria lecturii, să asocieze cartea cu un fapt legitim social. Chiar și cei care nu citesc se pot converti la lectură la astfel de festivaluri.”
#StareaEducației (INTERVIU) Admiterea separată la liceu. Mihaela Gotcu, director Colegiul Național ”Emil Racoviță” Iași: ” Ni se dă acum o șansă să decidem în funcție de specificul nostru, e un prim pas spre o mai mare autonomie. Un examen suplimentar poate introduce criterii mai fine de selecție. O astfel de decizie trebuie însă luată după consultarea întregii comunități școlare.”
Life vineri, 21 august 2026, 12:00

Din 2027, liceele ar putea organiza propriul concurs de admitere în clasa a IX-a, pe lângă Evaluarea Națională. Măsura, prevăzută de Legea...

#StareaEducației (INTERVIU) Admiterea separată la liceu. Mihaela Gotcu, director Colegiul Național ”Emil Racoviță” Iași: ” Ni se dă acum o șansă să decidem în funcție de specificul nostru, e un prim pas spre o mai mare autonomie. Un examen suplimentar poate introduce criterii mai fine de selecție. O astfel de decizie trebuie însă luată după consultarea întregii comunități școlare.”
#StareaEducației (INTERVIU) Iuliana Țugui, inspector pentru învățământ tehnic și profesional în cadrul ISJ Iași: ”În anul școlar 2026–2027, elevii vor urma un traseu educațional mai flexibil, care le permite să obțină o calificare după trei ani, să continue până la nivelul 4 de calificare și să susțină Bacalaureatul./ „Performanța unui liceu tehnologic nu se măsoară doar prin promovabilitatea la Bac.”/
Life duminică, 26 iulie 2026, 22:01

Învățământul tehnologic din România intră, din această toamnă, într-o nouă etapă. Începând cu anul școlar 2026–2027, vechile școli...

#StareaEducației (INTERVIU) Iuliana Țugui, inspector pentru învățământ tehnic și profesional în cadrul ISJ Iași: ”În anul școlar 2026–2027, elevii vor urma un traseu educațional mai flexibil, care le permite să obțină o calificare după trei ani, să continue până la nivelul 4 de calificare și să susțină Bacalaureatul./ „Performanța unui liceu tehnologic nu se măsoară doar prin promovabilitatea la Bac.”/
Life vineri, 24 iulie 2026, 19:07

#StareaEducației: (INTERVIU) Luciana Antoci, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului: „Succesul școlar nu se măsoară doar prin nota de la Evaluarea Națională sau Bacaluareat.”/„La fel de valoros este profesorul care reușește să ducă un elev de la nota 5 la nota 7 într-o școală vulnerabilă, precum și cel care lucrează cu elevi de performanță.”

Rezultatele examenelor naționale readuc, în fiecare vară, aceeași întrebare în spațiul public: ce înseamnă, de fapt, succesul școlar?...

#StareaEducației: (INTERVIU) Luciana Antoci, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului: „Succesul școlar nu se măsoară doar prin nota de la Evaluarea Națională sau Bacaluareat.”/„La fel de valoros este profesorul care reușește să ducă un elev de la nota 5 la nota 7 într-o școală vulnerabilă, precum și cel care lucrează cu elevi de performanță.”
Life marți, 21 iulie 2026, 15:16

#StareaEducației (INTERVIU) Bacalaureatul a confirmat o realitate care persistă de ani de zile: elevii din mediul rural pornesc cu șanse inegale. Mihaela Nabăr, director World Vision România: „Este foarte greu să aduci un copil la nota 6 la Bacalaureat dacă pornește cu mari decalaje.” Robert, absolvent promoția 2026: Fără programul ”Vreau în clasa a IX-a” nu cred că aș fi putut continua liceul.

Rezultatele finale ale Bacalaureatului din acest an aduc o veste bună pentru sistemul de educație: aproape 97.000 de candidați au promovat...

#StareaEducației (INTERVIU) Bacalaureatul a confirmat o realitate care persistă de ani de zile: elevii din mediul rural pornesc cu șanse inegale. Mihaela Nabăr, director World Vision România: „Este foarte greu să aduci un copil la nota 6 la Bacalaureat dacă pornește cu mari decalaje.” Robert, absolvent promoția 2026: Fără programul ”Vreau în clasa a IX-a” nu cred că aș fi putut continua liceul.
Life luni, 20 iulie 2026, 10:19

#StareaEducației (INTERVIU) Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare: „Standardele naționale de evaluare îi vor spune elevului și părintelui ce știe copilul și cum poate merge mai departe. Vom începe cu adevărat să folosim evaluarea pentru învățare. Examenele cumva direcționează predarea, copiii nu învață decât ceea ce știu că se dă la examen.”

Sistemul de învățământ din România se pregătește pentru una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani în ceea ce privește...

#StareaEducației (INTERVIU) Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare: „Standardele naționale de evaluare îi vor spune elevului și părintelui ce știe copilul și cum poate merge mai departe. Vom începe cu adevărat să folosim evaluarea pentru învățare. Examenele cumva direcționează predarea, copiii nu învață decât ceea ce știu că se dă la examen.”
Life luni, 13 iulie 2026, 12:27

#StareaEducației (INTERVIU) România, pe primul loc la Olimpiada Europeană de Geografie. Doi elevi din Iași, printre medaliați. Alexandra Aramă, medalie de aur: „Profesorul îți poate arăta resursele și strategiile, dar până la urmă totul se rezumă la muncă individuală și pasiune.”/Prof. Cornelia Fiscutean:”Noi le construim rădăcini și le creștem anvergura aripilor.”

România a obținut un rezultat excepțional la Olimpiada Europeană de Geografie, desfășurată la Varna, în Bulgaria, în perioada 27 iunie – 3...