Ascultă Radio România Iași Live

Scandal la şedinţa în care au fost aleşi membrii Biroului Permanent Judeţean al PSD Iaşi

Publicat de andreeadaraban, 13 noiembrie 2015, 19:38

Social-democrații și-au desemnat, astăzi,  noii membri ai Biroului Permanent Județean al organizaţiei Iaşi.

Însă, alegerile nu au fost lipsite de scandal. Câteva zeci de persoane, respectiv președintele executiv Mihai Chirica și apropiați ai acestuia, au părăsit ședința.

În sală au fost prezenţi cei 113 membri cu drept de vot, grupaţi pe simpatii şi antipatii.

Deputatul Sorin Iacoban, susţinător al primarului interimar Mihai Chirica, a luat cuvântul. Punctele sale de vedere nu sunt împărtăşite de toţi primarii, urmând altercaţii verbale. Gruparea Mihai Chirica – Sorin Iacoban a părăsit sala, respectiv  30 de persoane.

În lipsa acestora a fost  votată componenţa noului birou permanent judeţean al PSD Iaşi.

Dintre aceştia fac parte 9 persoane de drept, printre care, preşedintele  Victorel Lupu şi preşedintele executiv Mihai Chirica.

Au fost aleşi şi13 vicepreşedinţi, respectiv, primarii din comunele Ipatele, Ciorteşti, Tătăruşi, Ciurea şi Gropniţa şi viceprimarii din Rugionoasa şi Paşcani.

Un singur parlamentar se află printre aceştia, respectiv Cristina Nichita. De asemenea mai figurează Cristi Stanciu, liderul grupului PSD din Consiliul Judeţean Iaşi şi Maricel Popa secretar de stat şi om de afaceri.

Nici un membru din lista lui Mihai Chirica şi Sorin Iacoban nu apar printre aceştia.

Mihai Chirica a precizat că de astăzi nu mai poate să mai stea la aceeaşi masă cu Victorel Lupu şi nu acceptă această situaţie.

Totdată Mihai Chirica  a mai declarat că adunarea de astăzi nu a fost legal constituită şi că din Biroul Permanent Judeţean au fost eliminaţi tinerii, intelectualii, parlamentarii şi reprezentanţii municipiilor şi oraşelor.

În replică, Cristi Stanciu subliniază că a fost un vot democratic şi că o contestare a votului la nivel central ar aduce mai multe puncte negre decât bile albe.

Iată lista completă a Biroului Permanent Județean al PSD Iași:

Lupu Victorel, președinte

Chirica Mihai, președinte executiv

Câtea Vasile, secretar

Ivancea Mihaela, președinte al Organizației de Femei

Câmpeanu Ionuț, președinte al Organizației de Tineret

Cruceanu Bogdan, reprezentant PES

Călin Ștefan, președinte al Organizației de Seniori

Pascal Ion, reprezentant al sindicatelor

Cernescu Constantin, președinte al Ligii Aleșilor Locali

Popa Maricel, ministru secretar de stat

Stanciu Cristian, lider de grup CJ Iași

Macovei Silviu, consilier județean

Postârnac Costică, primar al comunei Ipatele

Nechifor Dănuț, viceprimar al comunei Ruginoasa

Axinte Vasile, viceprimar al municipiului Pașcani

Oneaga Ion, primar al comunei Gropnița

Nedelcu Gabriela, consilier local Pașcani

Nichita Cristina, deputat

Laicu Ovidiu, director la Direcția de Drumuri Iași

Gurzun Gheorghe, primar al comunei Ciortești

Iosub Costel, primar al comunei Tătăruși

Lupun Cătălin, primar al comunei Ciurea

Grecu Adriana, trezorier.

(radioiasi/Constantin Mihai/ FOTO dcnews.ro)

 

 

Etichete:
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice
Prim plan luni, 14 septembrie 2026, 06:24

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice

Preşedintele Nicuşor Dan participă astăzi la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, care are loc în Finlanda. Reuniunea este organizată la...

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice
Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Prim plan luni, 14 septembrie 2026, 06:21

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia
Prim plan luni, 14 septembrie 2026, 06:06

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia

Preţul petrolului Brent, de referinţă pe plan global, a urcat la 107 dolari în această dimineaţă, după noile atacuri din zona Strâmtorii...

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia
(AUDIO) Elevii Colegiului „Mihai Eminescu” din Iași revin, de luni, 14 septembrie, la cursuri
Prim plan duminică, 13 septembrie 2026, 09:24

(AUDIO) Elevii Colegiului „Mihai Eminescu” din Iași revin, de luni, 14 septembrie, la cursuri

Peste 800 de elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași încep mâine cursurile și vor învăța exclusiv în schimbul de...

(AUDIO) Elevii Colegiului „Mihai Eminescu” din Iași revin, de luni, 14 septembrie, la cursuri
Prim plan duminică, 13 septembrie 2026, 08:24

În municipiul Bacău va fi reluată furnizarea apei potabile

Furnizarea apei potabile în municipiul Bacău va fi reluată din această dimineaţă, de la ora 7:00, în mod continuu, însă cu presiune redusă...

În municipiul Bacău va fi reluată furnizarea apei potabile
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 16:47

Alertă de dronă la Botoșani !

UPDATE 17:30 Astăzi, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale...

Alertă de dronă la Botoșani !
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 11:13

(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului

Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, va fi amenajat pe axa dintre Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” și Palatul...

(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:23

Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi

UPDATE ora 9:30 – Alimentarea cu apă în municipiul Bacău ar putea fi reluată spre sfârșitul acestei zile, după trei zile de...

Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi