Actul fondator al PCR, din 8 mai 1921…
Publicat de Nicolae Tomescu, 7 mai 2021, 18:40
Acesta reprezintă, în mod direct, o consecinţă a Congresului al II-lea al Kominternului, desfăşurat în 1920 la Petrograd şi Moscova; atunci, Lenin i-a strâns pe comuniştii din toate alcătuirile socialisto-comunisto-bolşevice pentru a le înainta un document cu noile condiţii de afiliere, nenegociabile; delegaţia română era condusă de Gheorghe Cristescu, zis şi “Plăpumaru”, liderul unei facţiuni radicale a Partidului Socialist Român, facţiune care nu aduna mai mult de 1.000 de membri. Punctele cele mai importante ale întâlnirii de la Moscova erau legate de obligaţia de a renunţa la moderaţie şi de a îmbrăţişa calea clandestinităţii; Cristescu a semnat documentul pe 3 decembrie 1920, fiind primit (la o săptămână distanţă) de Lenin *la Kremlin. Revenită în Bucureşti, gruparea lui Cristescu, radicală şi bolşevică, luptă pentru putere cu gruparea vederilor social-democrate (Ilie Moscovici, Ion Fluieraş, Iosif Jumanca ş.a); bolşevicii lui Cristescu atacă sediile, ameninţă membrii şi dau lovitura finală convocînd Congresul din 8 mai 1921, unde forţează afilierea la Komintern; peste 4 zile, la 12 mai, imediat după afilierea la o organizaţie relativ apropiată de ceea ce numim astăzi terorism (voia să răstoarne ordinea statului român), comuniştii sunt arestaţi de Siguranţă.
În 1924, Partidul comuniştilor a fost scos în afara legii (guvernul liberal l-a acuzat de “acţiuni anti-româneşti”, demonstrându-se că acţiona în interesele Moscovei). Avea să iasă din ilegalitate chiar după evenimentele din august 1944 şi să preia puterea în condiţiile prezenţei pe teritoriul României a trupelor sovietice care exercitau regimul de ocupaţie militară consecutiv încheierii ostilităţilor şi a celui de-Al Doilea Război Mondial (chiar dacă nu a numărat mai mult de 2.000 de membri – în timpul Marii Conflagraţii Mondiale, însuma mai puţin de 1.000; dintre aceştia, potrivit unor date din 1930, românii ar fi reprezentat 23%, maghiarii – 26%, evreii – 18%, ruşii împreună cu ucrainenii – 10% iar bulgarii – 10%).
Au urmat mitinguri, spectacole muzical-coregrafice, stadioane pline cu pionieri, şoimi ai patriei, utecişti[1]. Toate marcau fiecare zi de 8 mai, pentru partidul unic; zi liberă în mod oficial, de 8 mai răsunau cântecele de slavă în cinstea partidului şi conducătorului iubit…
[1] M-am aflat printre aceştia, la jumătatea anului 1989, în loc să mă număr printre disidenţi – atâţia câţi au fost; am reparat o mică parte din greşeală în decembrie 1989.
Nicolae Tomescu
Redactor-șef Radio Iași
