Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

Publicat de Andreea Drilea, 25 martie 2026, 11:13

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept specialist financiar în cadrul unei bănci din Elveţia şi a convins zeci de persoane să investească în scheme fictive, promiţând câştiguri rapide şi sigure.

Potrivit unui comunicat de presă, femeia ar fi comis ‘înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată’.

Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Iaşi.

Din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada 2017-2021, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, femeia a indus în eroare un număr de 24 de persoane.

‘Prin folosirea de calităţi mincinoase şi mijloace frauduloase, le-a prezentat ca adevărate fapte mincinoase, constând în aceea că este broker sau account manager ori trader în cadrul unei bănci din Elveţia şi, în această calitate, poate tranzacţiona pe piaţa Forex, să le deschidă conturi bonus/conturi de bază în valoare de 3.000 euro/5.000 euro/10.000 euro, care pot aduce un profit dublu garantat, într-un termen scurt (12 luni), iar ulterior le-a menţinut în eroare comunicându-le rapoarte conţinând informaţii false referitoare la evoluţia conturilor şi prezentându-le noi oferte, cel puţin la fel de avantajoase, în acest mod determinându-le să îi remită (numerar sau/şi prin virament bancar), la diferite intervale de timp, sume de bani pe care inculpata le-a folosit în interes personal, respectiv pentru cheltuieli personale, tranzacţionarea în nume propriu pe platforme online şi satisfacerea unor vicii, respectiv jocuri de noroc la diferite cazinouri, cauzând un prejudiciu total de 566.394 de euro şi 242.453 de lei’, se menţionează în comunicatul de presă.

Aceeaşi sursă arată că, pentru identificarea, prinderea autorului infracţiunii şi administrarea mijloacelor de probă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a beneficiat de sprijinul prompt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

(AUDIO) Iașul semnează primul acord de cooperare economică cu un oraș din SUA: parteneriat strategic cu Denver
Prim plan sâmbătă, 9 mai 2026, 11:10

(AUDIO) Iașul semnează primul acord de cooperare economică cu un oraș din SUA: parteneriat strategic cu Denver

Municipiul Iași a semnat un acord de cooperare economică cu orașul Denver, în ceea ce autoritățile locale numesc o premieră în relațiile...

(AUDIO) Iașul semnează primul acord de cooperare economică cu un oraș din SUA: parteneriat strategic cu Denver
Facultatea de Chimie a UAIC organizează etapa națională a Concursului de Chimie „Magda Petrovanu”
Prim plan sâmbătă, 9 mai 2026, 11:00

Facultatea de Chimie a UAIC organizează etapa națională a Concursului de Chimie „Magda Petrovanu”

Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează, astăzi, cea de-a XV-a ediție a Concursului Național de...

Facultatea de Chimie a UAIC organizează etapa națională a Concursului de Chimie „Magda Petrovanu”
Preţurile combustibililor la pompă au scăzut uşor
Prim plan sâmbătă, 9 mai 2026, 09:30

Preţurile combustibililor la pompă au scăzut uşor

Preţurile combustibililor la pompă au scăzut uşor în ultimele două zile, pe fondul stabilizării costului unui baril de petrol în jurul...

Preţurile combustibililor la pompă au scăzut uşor
Rusia şi Ucraina au acceptat o încetare a focului de trei zile propusă de SUA
Prim plan sâmbătă, 9 mai 2026, 09:13

Rusia şi Ucraina au acceptat o încetare a focului de trei zile propusă de SUA

Rusia şi Ucraina au acceptat o încetare a focului de trei zile propusă de Statele Unite, începând de astăzi până pe 11 mai. La Moscova are...

Rusia şi Ucraina au acceptat o încetare a focului de trei zile propusă de SUA
Prim plan sâmbătă, 9 mai 2026, 09:10

Indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti a atins un nou maxim istoric în cea mai recentă şedinţă de tranzacţionare

Indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, BET, a încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri cu o creştere de 1,2%, atingând un...

Indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti a atins un nou maxim istoric în cea mai recentă şedinţă de tranzacţionare
Prim plan vineri, 8 mai 2026, 18:31

(AUDIO/FOTO) Servicii premium pentru pasagerii Aeroportului Iași

Aeroportul Internațional Iași continuă procesul de modernizare prin inaugurarea primului Business Lounge. Spațiul, deschis în Terminalul T4, are...

(AUDIO/FOTO) Servicii premium pentru pasagerii Aeroportului Iași
Prim plan vineri, 8 mai 2026, 16:03

Colegiile de elită din Iași dau startul admiterii pentru clasa a V-a. Peste 1.000 de elevi se luptă pentru un loc la unul dintre cele 4 licee care susțin mâine probele

Patru colegii din Iași susțin, mâine, prima testare din acest an pentru admiterea în clasa a V-a. Este vorba despre Colegiul Național „Vasile...

Colegiile de elită din Iași dau startul admiterii pentru clasa a V-a. Peste 1.000 de elevi se luptă pentru un loc la unul dintre cele 4 licee care susțin mâine probele
Prim plan vineri, 8 mai 2026, 13:30

Cod galben de inundații în mai multe bazine hidrografice

FENOMENELE VIZATE: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale...

Cod galben de inundații în mai multe bazine hidrografice